marți, august 03, 2010

luni, iunie 07, 2010

Au plecat doi îngeri

Soţii sunt îngeri cu cu o singură aripă.
Nu pot zbura decât împreună!
La revedere Sergiu şi Magda.









marți, iunie 01, 2010

Dragostea lor continuă...


Magda a făcut ceea ce făcea când era în viaţă: l-a urmat întru totul pe Sergiu. Magda a spus adio acestui pământ şi s-a alăturat lui Sergiu. Iubirea şi viaţa lor va rămânea mereu ca un strop din divinitate pe care noi am avut privilegiul să-l gustăm. Mulţumesc Sergiu, mulţumesc Magda. Dumnezeu s-a îndrăgostit de dragostea lor şi i-a luat lângă El. Noi rămânem cu durerea despărţirii, cu lecţia morţii lor dar cu speranţa revederii în inimă.
Ne vedem Acasă...

luni, mai 31, 2010

Triumful morţii peste cei "morţi"


Zorii dimineţii s-au trezit mai devreme astăzi. Au anunţat ultima zi din Mai că ea este cea în care Dumnezeu va lua un sfânt de pe pământ şi-l va duce acasa printre cei sfinţi. Cerul a fost mâhnit toată ziua şi nu s-a oprit nici acum din plâns. Plouă cu stropi calzi ca privirea blândă a celui care a fost coleg, prieten, soţ şi fiu... Sergiu Mărcuş.
Nimeni şi nimic nu putea anticipa cele întâmplate. Şi poate nici nu ar fi fost drept şi cu atât mai mult credibil. După bucuria absolvirii colegilor din anul III de Vineri şi mult aşteptata nuntă de Sâmbătă, familia CBEE era încă sub efectul sărbătorilor. Astăzi însă, moartea a avut grijă să ne izbească de probabil cea mai cruntă realitate a vieţii. Am trecut de la bucurie la tragedie în doar trei zile. E mai mult decât crud, poate nedrept. De ce acum, aşa devreme? De ce nu eu?
Sergiu Mărcuş a fost student la CBEE (Colegiul Biblic Est European)în anul II la teologie. Era căsătorit cu Magda, studentă şi ea în anul I. Se pregăteau să meargă la vară în misiune în Albania. Dumnezeu însă a fost poate prea nerăbdător să îl ia acasă. Sau poate a ieşit să-şi ducă sfinţii acasă, pentru că lumea a devenit tot mai ostilă şi neîncăpătoare pentru oameni ca ei.
Două lucruri erau "enervante" la acest om: calmul debordant când toţi ceilalţi aveau toate motivele să iasă din matcă şi... modul sublim în care o iubea pe Magda: îmbrăţişări pentru orice şi cuvinte pline de iubire aproape la fiecare frază. Parcă se iubeau prea mult. Era însă o iubire care pur şi simplu nu se potrivea cu lumea aceasta.
Moartea lui a înviat "morţii" care sunt în viaţă, prea ocupaţi cu nimicurile acestei lumi şi rupţi de realitatea dumnezeirii. Iar unul dintre cei înviaţi sunt şi eu. De azi şcoala nu va mai fi la fel niciodată. Ai reuşit să strângi rândurile printre noi colegii, să ne conştientizezi de vremelnicia noastră, de valoarea unei clipe. Ne-ai învăţat să ne privim altfel, să înaintăm altfel, să gândim altfel. Ne-ai atras atenţia asupra celei mai importante virtuţi: dagostea. A trebuit să mori tu ca să fim noi resuscitaţi. Cred că ai fost singurul dintre noi care o putea face. Ai predicat un creştinism faptic, fără ca, de cele mai multe ori, să nu spui nimic. Sunt mândru că te-am cunoscut şi plin de speranţă din nou. Mulţumesc Sergiu pentru curajul de a trăi altfel. Moartea ta a adus speranţă: speranţă în schimbare, în trezire, în binele dintre oameni şi în credinţa în Dumnezeu.
Ne vom revedea... Acasă.

Al tău coleg,
Darius C.

miercuri, mai 12, 2010

Cele 11 reguli ale lui Bill Gates

Bill Gates a ţinut un discurs la un liceu despre cele 11 lucruri pe
care elevii nu le-au învăţat şi nu le vor învăţa la şcoală. El a scos
în evidenţă faptul că sentimentul de automulţumire şi învăţăturile
"corecte" din punctul de vedere al politicilor educaţionale au creat o
generaţie de copii care nu au deloc noţiunea de realitate şi despre
felul în care realitatea aceasta i-a destinat eşecului în lumea reală.

Regula nr. 1: Viaţa nu e dreaptă - obişnuieşte-te cu ideea!

Regula nr. 2: Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine. Lumea se
aşteaptă să realizezi ceva ÎNAINTE de a fi mulţumit de tine însuţi.

Regula nr. 3: Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti
băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon
în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.

Regula nr. 4: Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când
o sa ai un şef!

Regula nr. 5: A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea
ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă.

Regula nr. 6: Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu
te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele.

Regula nr. 7: Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de
plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească
cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le
cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla
de paraziţii generaţiei părinţilor tău, încearcă să-ţi despaduchezi
propriul dulap.

Regula nr. 8: Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi,
însă viaţa NU. În unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate
încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare.
Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală.

Regula nr. 9: Viaţa nu se împarte în semestre.. Nu ai verile libere şi
pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să "te
găseşti". Faci asta în timpul liber.

Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală
oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la
serviciu.

Regula nr. 11: Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să
lucraţi pentru vreunul dintre ei.

joi, mai 06, 2010

Râia societăţii - nesimţirea la genul masculin

Dacă am așezat pe tapetul virtual o scriitură despre manifestări feminine ale nesimțirii, se cade de drept să prezentăm şi varianta masculină.
Din teorie susţinem că săracia facilitează lipsa educaţiei iar în absenţa ei se instalează dezumanizarea, omul devine o fiinţă animalică, care se depărtează de frumos, bine şi normal. În ţara noastră însă, una care nu e chiar aşa săracă pe cât se plânge, lucrurile stau exact invers. Un tărâm cu acces la educaţie şi resurse materiale pentru vieţuire şi progres, binele şi frumosul nu mai sunt demult virtuţi. Şi nu vorbim doar de cei dintr-o anumită clasă socială, naţionalitate, cu o anumită educaţie sau statut material. Nesimțirea s-a instalat în Românica noastră, încet dar sigur, aproape la fiecare palier. Și mai ales în rândul așa numiților „bărbați”.
Dacă până nu demult ne deranjau masculii care scuipau semințe sau iși aruncau mucoasele nazale pe stradă, astăzi manifestanții au ajuns până în casele noastre, la televizor. Parfumați și cu fashion-ul în top, scuipă și înjură pe oricine nu place, sar la bătaie în direct sau au replici perverese pentru fiecare moderatoare. Dacă coborâm un etaj mai jos, la volanul unei mașini, bunul simț le este dușmanul numărul unu: fluierături și claxoane pentru fiecare pițipoancă, înjurături pentru bătrânii de pe trecerea de pietoni sau scuipă și lovesc sexul frumos, proaspăt urcat la volan (că doar ei sunt sexul puternic). Muzica și limbajul acestora e specific și pe măsură. Prostia, aroganța, incultura și nesimțirea fac casă bună pentru mintiuca acestor gen de masculi.
Dacă coborâm și mai jos, în parcuri și pe trotuare, agramații umblă beți și cu ochi libidinoși vânează doamne și domnișoare cu replici de genu: „Nu vrei să vizitezi Turnul Eiffel la mine în dormitor?”, „Păpușă, ești prea frumoasă ca să nu fi gonflabilă” sau „Mă lași să trec cu Săgeata Albastră prin tunelul tău?”. Arțăgoși și plini de tupeu, sunt gata oricând să încingă o bătaie ca-ntre dobitoace, chiar într-o sală de cinema.
Nici lumea virtuală nu a scăpat de ei: cocălari care pozează cu lanțuri de bițiglă la gât și ochelari de soare în casă, cu pieptul umflat de steroizi. Ei sunt promototorii clipurilor în care se filmează în timp ce fac sex, conduc beți sau iși bat joc de copii.
Bineînțeles că dincolo de această specie umană, nesimțiții, au supraviețuit și bărbații: creatură elevată, rațională, responsabilă, cu umor de bun gust, puternică (nu neapărat prin violență). Ei sunt cavalerii și protectorii sexului frumos despre care ne citeau părinții noștri acum... ceva timp în urmă. Din păcate însă, acest bărbat, poate cel adevărat, e pe cale de dispariție.
S-a decretat ziua bărbatului. Băutură, sex, divertisment cât mai pervers și un spirit ascuns care promoveză bărbatul alcoolic, afemeiat, agramat și violent.
Poate par prea civic, exclusivist, moralist sau chiar utopic prin această scriitură dar luăm parte la un proces subtil și sigur spre regres. Aș vrea să spun „La mulți ani” dar nu sunt chiar sigur cu cine mă asociez și cui mă adresez la această sărbătoare: bărbatului ....sau?

Toate drepturile seriei de articole Râia societăţii aparţin lui Darius Cornean

marți, mai 04, 2010

Râia societăţii: Nesimţirea la genul feminin

Mi-a fost destul de greu să mă decid până să scriu despre ea, nesimţita, deoarece femeia, inima a tot ceea ce este uman, este simbolul frumuseţii şi al bunăvoinţei, "privilegiata creaţiunii". Însă această frumuseţe a suferit în timp o malformaţie genetică iar ceea ce ieri a fost cel mai înalt ideal, azi s-a transformat în "mâncare pentru zei, gătită de diavoli (W. Shakespeare, "Antoniu şi Cleopatra")", diavolii fiind pământenii nesimţiţi.
Asta nu înseamnă că în prezent nu găseşti idealul feminin în toată frumuseţea lui, dimpotrivă. Ceea ce observ însă este faptul că, în zilele de pe urmă, răul a fost tot mai des ridicat la rang de virtute, astfel că tot ceea ce a fost normal şi frumos odată a suferit transformări regresive, lucru aceptat azi ca fiind o normalitate, ba mai mult, un ideal.
Nici nu ştiu de unde să încep sau cum să le ordonez, sunt prea multe. De la divele care se crăcesc pe canapelele de piele ale studiourilor TV, care mai şi înjură şi fac apropouri moderatorului sau invitaţilor, până la vânzătoarea de la ABC care te drăcuie că i-ai adus înapoi biscuiţii expiraţi de trei luni.
Pe stradă o găseşti suită pe "piroane" cu o fustă chinuită să stea pe ea, punându-şi în valoare forma deformată a şezutului şi abuzul de calorii care se vede curgând de sub bluză. O observi cum strigă după prietena ei din tramvai, gesticulând impetuos, gata să îşi ia zborul.
La supermarket reuşeşte să facă cea mai mare coadă din istoria magazinului pentru că la casă, nesimţita, ia fiecare produs în parte şi aşteaptă să-i fie citit preţul ca să se poată decide dacă îl ia sau nu. În mijloacele de transport îşi povesteşte drama trăită ieri la vizionarea telenovelei preferate, într-o manieră în care să audă şi vatmanul, fără perdea şi cu decibelii la maxim.
La şcoală se tutuieşte cu toţi profesorii, aplecând decolteul bombastic ori de câte ori are ocazia pentru a încerca să scoată de la ei măcar un cinci, de trecere (nu că n-ar fi dispusă să facă mult mai mult). Nu pot să nu menţionez momentul când merge în parcul de distracţii cu plodul, răsfoind "Click-ul", timp în care reuşeşte să ardă un pachet de Marlboro în mijlocul celorlalţi Nu este ceea ce ne dorim din partea sexului frumos, dar este dramatica realitate şi... poate este ceea ce merităm. Am creat mediul propice pentru astfel de manifestări, iar mai apoi le-am încurajat. Cum ne aşternem, aşa ne vom trezi... într-o zi: fără simţ al frumosului, al binelui şi al nobleţii. Mare este grădina, multe flori frumoase găseşti, dar parcă tot mai multe sunt "păpădiile", şi la mai mare căutare. "Succesuri" la cules.

Toate drepturile seriei de articole Râia societăţii aparţin lui Darius Cornean

sâmbătă, mai 01, 2010

Muzică non stop în weekend la Suncuius

Vineri, începe la Şuncuiuş festivalul de muzică "I found the sound". Vor concerta diferite trupe şi cântăreţi, acoperind o diversitate în genuri, de la hip-hop, rock şi până la oldies. Sâmbătă, de 1 Mai, trupa orădeană „Şeptarii de Treflă" va susţine un concert live de cover-uri din aria punk şi rock.


Ziua de 1 Mai este sărbătorită în acest an la Şuncuiuş printr-un festival de muzică numit "I found the sound" care împleteşte diferite stiluri, printre care hip-hop, drum'n bass, dubstep, techno, minimal, rock şi oldies.
Evenimentul începe vineri, 30 Aprilie şi va dura trei zile, timp în care muzica va merge non stop. Biletul de intrare costă 12 lei pe tot weekend-ul.
Sâmbătă, 1 Mai, va fi punctul culminant al festivalului, când formaţia orădeană „Şeptarii de Treflă" va susţine un concert de cover-uri din aria punk şi rock care va dura aproximativ o oră şi jumătate.
La intrare, fiecare va primi câte o brăţară colorată ce îl va reprezenta pe parcursul weekend-ului. Brăţara galbenă va fi pentru cei mai timizi, care aşteaptă ca ceilalţi să facă primul pas, cea verde pentru cei mai îndrăzneţi ("la mine sau la tine în cort?") iar roşu pentru cei care au deja parteneri, deci nu e loc de apropouri.

miercuri, aprilie 28, 2010

Sportul regilor în detrimentul sportului rege

Dacă bihorenii nu se pot lăuda cu o echipă de fotbal de top din România, aceştia vor putea deveni cei mai buni jucători de golf din ţară.

După alte trei încercări eşuate ale unor investitori străini de a amenaja un teren de golf în judeţul Bihor, în sfârşit ideea se concretizează. În cadrul unui complex de agrement în apropierea comunei Ineu de Criş, Kiss Roth Lajos împreună cu campionul naţional la golf, Gabriel Toader, au amenajat un teren de golf cu driving range profesionist (teren special pentru iniţiaţi), posibilitate achiziţionare şi închiriere echipamente şi cursuri de golf cu un campion. Deşi este considerat sportul regilor, unul dintre cele mai scumpe sporturi şi prea puţin cunoscute în zonă şi în ţară dealtfel, aceştia au înfiinţat şi un club de profil, „Blue Golf Club” pentru a putea facilita accesul la acest sport oricui doreşte, cel puţin la nivelul de hobby. Bihorenii sunt invitaţi Sâmbătă, 1 Mai, să păşească pe un teren de golf şi chiar să înveţe de la un profesionist să lovească mingea cu crosa.

duminică, aprilie 25, 2010

Timishort 2010 anunta filmele din competitie

A doua editie a Festivalului International de Film Timishort care se desfasoara intre intre 5 – 9 mai la Timisoara, are in competitie 16 scurtmetraje (de fictiune si documentare), marea majoritate prezentate in premiera la noi, dintre care patru semnate de regizori romani. Unul dintre obiectivele principale ale evenimentulului este acela de a descoperi si impune noi autori de cinema (romani si straini).

Primul dintre regizorii care revine in competitia Timishort este danezul Andreas Koefoed, care anul trecut a obtinut Premiul special Timishort cu documentarul sau 12 Notes Down / 12 note mai jos. Filmul selectionat anul acesta, Albert’s Winter / Iarna lui Albert, i-a adus tanarului autor cea de a treia selectie la prestigiosul festival de documentar IDFA (Amsterdam). Protagonistul este de aceasta data un baiat de opt ani, a carui mama are cancer si umeaza chimioterapie. Albert, un copil pentru care lumea este inca un mister, nu vrea sa plece la scoala speciala pentru coristi, in pofida insistentelor parintilor sai.

Al doilea regizor care revine in competitia festivalului de la Timisoara este roman. Anul trecut, Tudor Cristian Jurgiu primea aici Premiul pentru scenariu, pentru Nunta lui Oli. Noul sau film, Ela, cu care regizorul a absolvit UNATC, nu a mai fost proiectat pana acum decat la festivalul studentesc CineMAiubit din 2009. Cu actrita Ioana Anastasia Anton in rolul principal, scurtmetrajul prezinta sfarsitul amar al unei povesti de iubire.

Alte doua productii UNATC selectionate sunt Timi de Cristi Iftime (student in anul IV) si Afterparty de Ivana Mladenovic (absolventa). Al patrulea film romanesc din competitia Timishort este Nea Victor de Hadrian Marcu. Noul scurtmetraj al regizorului, dupa Joi (2007) si Domnul David (2009), va avea premiera mondiala la Timisoara.

Scurtmetrajele care au castigat anul acesta Ursul de Aur si Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin – Händelse vid bank / Incident langa o banca (Ruben Östlund, Suedia) si, respectiv, Hayerida / Coborarea (Shai Miedzinski, Israel) – fac si ele parte din competitia Timishort, fiind prezentate pentru prima data in Romania.

Unul dintre filmele din competitie care va incanta cu siguranta publicul Timishort este Slitage / Semintele toamnei al regizorului suedez Patrik Eklund. O comedie care a participat deja la cateva zeci de festivaluri internationale, printre care: Cannes („Semaine de la Critique”), Sundance, Clermont-Ferrand, Tampere, Aspen, Newport Beach, Bruxelles etc.

Celelalte patru scurtmetraje de fictiune din competitia Timishort 2010 sunt: C’est gratuit pour les filles / Pentru fete e gratis (Franta) de Marie Amachoukeli-Barsacq si Claire Burger (castigator al premiului César), Une sauterelle dans le jardin / Un greiere in gradina (Franta) de Marie-Baptiste Roches, C’est gratuit pour les filles / Pentru fete e gratis (Franta) de Marie Amachoukeli-Barsacq si Claire Burger, Bonne nuit / Noapte buna (Belgia) de Valéry Rosier si Am anderen Ende / La celalalt capat (Germania) de Philipp Döring.

De asemenea, competitia Timishort mai cuprinde patru filme documentare: Peter in Radioland / Peter in tara radioului (Marea Britanie) de Johanna Wagner (scurtmetraj nominalizat la premiile Academiei Europene de Film), Wagah (Germania-India) de Supriyo Sen (castigator al premiului „Berlin Today” la Berlinala, al premiului pentru cel mai bun documentar la Karlovy Vary si al altor numeroase distinctii internationale), Poza zasięgiem / De negasit (Polonia) de Jakub Stożek si La Sortie / Iesirea (Spania) de Chus Domínguez.

sursa: hotnews