Deţinut în libertate

Astăzi am păşit pentru prima dată într-un penitenciar de maximă siguranţă. Am fost întâmpinat, încă de la intrare, de uniformele albastre, puricat mai ceva ca într-un aeroport internaţional. Am fost trimis într-o sală mizeră cu miros de WC-u, să aştept persoana la care am venit în vizită. Pereţii scrijeliţi, uşile scărţâind şi mirosul îmbâcsit îţi crea o stare de nelinişte, oprimare şi dispreţ. A venit momentul deplasării în sala de vizită. Stingher şi curios, am intrat în încăpere: o cameră lipsită de fereastră, cu o lumină obositoare, o podea roasă care scârţâia şi... paravanul de sticlă prin care "libertatea" şi "captivitatea" puteau comunica. Pe peretele de dincolo de paravan era scris: "Bogăţia sufletului este cea mai mare bogăţie".
La un moment dat, în discursul pe care îl purtam cu deţinutul, am reuşit pentru câteva clipe, să-mi însuşesc acel sentiment de captivitate, lipsire de libertate. Imaginaţia mi-a redat sentimentul atât de puternic, încât la un moment dat, am simţit că înnebunesc, inima îmi bătea puternic şi mă simţeam lipsit de speranţă. Mi-am trezit repede conştiinţa la realitate şi am răsuflat uşurat: eram de partea paravanului care definea libertatea. M-am întrebat revoltat în sinea mea: ce legătură are bogăţia sufletului cu privarea de libertate, cu detenţia? Ce bogăţie poate sufletul dobândi într-un astfel de loc? Mi-am oprit o clipă gândurile şi, dintr-o dată, acel sentiment de lipsire de libertate înfiorător, a devenit de dorit. Ce folos să fii liber dacă libertatea îţi fură timpul, prietenii, grija de sine sau bucuria? A fi captiv uneori te face mai liber decât însuşi libertatea.