miercuri, aprilie 22, 2009

Procesiunea Drumul Crucii

În Timişoara, pe data de 17 aprilie, în Vinerea Mare, a avut loc procesiunea Drumul Crucii, o iniţiativa a artistului plastic şi ceramist Dan Leş (în rolul lui Isus Cristos), impreună cu actori amatori din Timisoara şi Baia Mare.


















pictures made by Estera Opre

joi, aprilie 16, 2009

Susan Boyle, aceasta Costel Busuioc a Marii Britanii (Video)



Ati auzit vreodata de Susan Boyle? Probabil ca nu, asa cum nimeni nu auzise vreodata nici de Costel Busuioc. Ce leaga, insa, povestile celor doi este ca ambii au ajuns sa fie cunoscuti si apreciati dupa ce au participat la concursuri muzicale si le-au fost descoperite vocile uimitoare.
Ambii aveau slujbe comune: Costel era zidar si lucra in constructii in Spania pentru a-si putea intretine familia din Romania, Susan era asistent social, insa isi pierduse slujba. Spre deosebire de "Pavarotti din Carpati", Susan nu este casatorita, nu a avut niciodata un prieten, ba, mai mult, nu a fost niciodata sarutata pana la varsta de 47 de ani.
Costel Busuioc a participat la "Hijos de Babel" si asta i-a schimbat radical viata, Susan Boyle a avut aceeasi sansa la concursul "Britain's Got Talent".
Si toata diferenta a fost facuta de voce, deoarece, cum si pe Costel juriul il privea foarte sceptic din cauza meseriei sale, pe Susan au intampinat-o cu cuvintele "o mizerie, ce altceva", din cauza aspectului neingrijit.
Cateva minute mai tarziu insa, dupa ce Susan a interpretat melodia "I Dreamed a Dream" din musicalul "Mizerabilii", aceiasi oameni care s-au uitat la ea cu dispret s-au ridicat in picioare si au aplaudat-o.
Susan Boyle a reusit sa faca presa si intreg Internetul sa vuiasca, unul dintre clipurile din cadrul competitiei a insumat peste cinci milioane de accesari. Ea este acum pe cale sa semneze un contract cu una dintre cele mai mari case de productie din lume.
Sursa: ziare.com

Noul Cod penal. Inregistrarea audio-video a unei infractiuni in spatiu privat nu va fi pedepsita

Parlamentarii din subcomisia care analizeaza Codul penal au discutat, ieri, despre articolul privind violarea vietii private, stabilind ca în locuinta unei persoane nu se poate înregistra sau fotografia fara acordul acesteia.
Potrivit presedintele subcomisiei Victor Ponta (PSD), nu constituie infractiune daca persoana care filmeaza sau înregistreaza într-o locuinta participa la discutie. „Nu constituie infractiune daca esti printre cei care participa la discutie, daca ai anuntat persoana în cauza ca va fi filmata, daca persoana ti-a cerut sau daca se savârseste o infractiune si este filmata“, a explicat Ponta. „Este legal, din punctul de vedere al Codului penal, sa înregistrezi sau sa fotografiezi persoane, cu o singura exceptie - în locuinta. Doar în locuinta, orice om din aceasta tara, la fel ca în tarile europene, trebuie sa fie protejat“, a precizat ministrul pentru relatia cu Parlamentul.
Protejati doar in locuinta
Ponta a vrut sa stie, în timpul discutiilor din subcomisia parlamentara, ce se întâmpla daca el face plaja nud în propria curte si este filmat. „La mine în curte, daca vreau sa fac plaja nud, pot? Nu vreau, dar întreb“, le-a spus Victor Ponta colegilor lui din subcomisia care analizeaza Codul penal. „Daca fotografiem, într-o curte, o persoana care se tine de mâna cu sotia, nu cred ca i se aduce atingere vietii private“, a opinat senatorul PSD Toni Grebla. Parlamentarii au discutat despre ce înseamna atingerea adusa vietii private, fara drept, una dintre concluzii, fiind, potrivit lui Ponta, ca persoana sa fie protejata doar în locuinta, nu si în curtea acesteia. Potrivit textelor din noul Cod penal, atingerea adusa vietii private, fara drept, prin ascultarea sau înregistrarea audio, înregistrarea de imagini sau fotografierea unei persoane aflate într-o locuinta se va pedepsi cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda. Divulgarea sau difuzarea fara drept a sunetelor, convorbirilor ori imaginilor catre o alta persoana sau catre public se va pedepsi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Textul prevede ca nu constituie infractiune fapta savârsita de cel care a participat la întâlnirea cu persoana vatamata în cadrul careia au fost surprinse sunetele sau imaginile sau daca persoana vatamata a actionat explicit cu intentia de a fi vazuta ori auzita de faptuitor. Totodata, nu constituie infractiune daca faptuitorul, aflat întâmplator într-un loc, surprinde savârsirea unei infractiuni sau daca surprinde fapta care pune în pericol interesul public.

Autosesizare pentru furt
Tot ieri, membrii subcomisiei pentru Codul penal au cazut de acord asupra reducerii pedepselor pentru „furturile nesemnificative“ si a asupra eliminarii din proiect a sanctionarii furturilor doar dupa ce au fost inregistrate prin plângerea prealabila a victimei. „Furtul este o infractiune grava si nu putem sa o sanctionam daca vrea sau nu victima sa fie sanctionata. Furtul trebuie sanctionat de principiu“, a spus Ponta. El a apreciat ca „s-ar fi încurajat ideea de a fura, în mod nepedepsit“, daca ramâne în text ca, la plangerea prealabila a persoanei vatamate, actiunea penala se punea în miscare.
Amenzi pentru gainarii
Deputatul PSD a precizat ca în noul Cod penal, nu vor mai aparea situatii „absurde“ ca, pentru furtul unui ou, pedeapsa minima sa fie de 3 ani de detentie. „Am redus pedepsele si nu mai avem situatii absurde ca, pentru un ou (furat-n.r.), pedeapsa minima sa fie de închisoare de 3 ani. Acum avem inclusiv amenda, pentru un furt nesemnificativ“, a adaugat Ponta. El a aratat ca va exista o singura exceptie în care este nevoie de plângerea prealabila a victimei unui furt: daca furtul are loc între persoane care convietuiesc împreuna - între soti, între copii si parinti. „Între cei care traiesc împreuna, care locuiesc împreuna este un raport personal mult mai strâns si trebuie sa existe o plângere prealabila în caz de furt“, a explicat Victor Ponta. Potrivit textelor din Codul penal, este prevazuta închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda pentru luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamântul acestuia, în scopul însusirii fara drept. Textele discutate de catre parlamentarii din subcomisie urmeaza sa fie votate saptamâna viitoare.
Sursa: gardianul

miercuri, aprilie 15, 2009

Biserica ar vrea ca noul Cod penal sa interzica avortul


Noul Cod penal ar putea interzice avortul daca fatul de pâna la 24 de saptamâni capata statutul de persoana legala. In prezent, parintii care vor sa-si ingroape fatul mort in uter la fel ca pe un copil se izbesc de refuzul primariilor, care nu vor sa elibereze certificate de deces si autorizatii de inhumare. Deputatii care lucreaza la elaborarea noilor coduri sustin ca vor reglementa situatia astfel incât legea sa permita si ingroparea fatului cu vârsta sub 24 de saptamâni de sarcina, dar si avortul.
Grupari religioase, dar si oameni obisnuiti au solicitat ca fatul mort sau avortat sa poata fi ingropat, respectandu-se demnitatea fiintei umane. In actuala legislatie, actele necesare inhumarii presupun existenta unei “persoane legale” careia sa i se elibereze certificatul de deces.
Fatul nu este gunoi uman de care te debarasezi in mod igienic
Conceptia crestina considera trupul omului drept templu al sufletului si deci incinerarea este apreciata drept o “cruzime fata de corp”. Iata de ce mai multi preoti pledeaza in favoarea unei legi care sa apere dreptul la inhumare a copiilor nascuti morti, inclusiv cei ai mamelor care se aflau in primele luni de sarcina. Aceasta idee este exprimata de preotul Aurel Bogdan Teleanu pe blogul personal ateneulsfantuluipantelimon blogspot.com. Sfintia sa apreciaza faptul ca, pentru prima data in legislatia romaneasca, un copil nenascut este declarat persoana umana, dar considera prevederea legala nesatisfacatoare din punct de vedere teologic, pentru ca limita recunoasterii legale a umanitatii copilului nenascut trebuie extinsa la mai putin de 24 de saptamani, stiut fiind faptul ca «omul este om din secunda conceptiei sale». “Traim intr-o societate in care primim, la cerere, un apendice, o masea extrasa sau bucati dintr-un organ genital, dar trupurile copiilor morti inainte de nastere nu pot fi recuperate de parinti spre a fi inhumate, ci sunt incinerate automat ca «gunoaie sau reziduuri umane de care te debarasezi in mod igienic». Aceasta anomalie juridica este determinata de arbitrariul eliberarii unui certificat de deces si a adeverintei de inhumare, care ar presupune automat inscrierea copiilor morti, inclusiv ai mamelor care se aflau in primele luni de sarcina, in registrele Starii Civile. Motivul impiedicarii obtinerii unui astfel de document este acela ca, prin intocmirea unui act copilului mort inainte de cel putin sase luni de nastere, se incalca dreptul la avort si contraceptie”. Parintele vede o solutie care ar rezolva problema in acordarea dreptului preotilor care asigura asistenta sociala in spitale sa solicite inhumarea tuturor copiilor nascuti morti. Totodata, in baza acestui drept, respectivii preotii ar trebui sa fie abilitati sa conduca la groapa, dar fara a savarsi slujba inmormantarii, trupurile tuturor copiilor nenascuti, morti nebotezati.

Noua prevedere nu recunoaste ca viata incepe in momentul conceptiei

Prevederile legale sunt criticate si de catre Bianca Brad, fondatoarea organizatiei E.M.M.A. ”Problema de fond este: de cand se recunoaste identitatea vietii, ne-a declarat Bianca Brad? Cum adica, pana la 24 de saptamani fatul nu reprezinta nimic si, asa dintr-o data, este om?”. La randul sau, domnul Bogdan I. Stanciu, presedintele filialei Bucuresti a Asociatiei “Provita” pentru nascuti si nenascuti, ne-a declarat: “Noi militam pentru recunoasterea drepturilor persoanelor nenascute incepand cu momentul conceptiei, pentru ca atunci incepe viata. Recunoasterea fatului ca om va insemna o multitudine de schimbari, inclusiv de atitudine, si poate chiar deschiderea unei dezbateri publice asupra momentului de inceput al vietii si asupra dreptului la viata al copilului nenascut”. Amendamentul propus de deputatul PSD Florin Iordache la noul Cod Penal a fost, de fapt, cel care a generat protestul asociatiilor religioase. L-am intrebat pe domnul deputat daca s-ar putea da dreptul familiilor sa-si ingroape copiii nenascuti, indiferent de varsta, mentinand in acelasi timp si dreptul femeilor la avort.
“Am discutat cu reprezentantii Colegiului Medicilor, in functie de expertiza carora s-au facut unele amendamente, ne-a declarat domnul Iordache. Reglementarea modului in care se va face inhumarea nu tine de articolele de Cod Penal discutate, care se refera strict la avort. Vom tine seama de propunerile avansate de gruparile religioase si vom introduce aceste modificari in alte articole ale codului”.
Sursa: Gardianul

luni, aprilie 13, 2009

Conferinta Peniel live

LIVE PENIEL 2009 (click aici)

Suc de afine cu 90% apă

Producătorii sucului de afine Clever s-au gândit că această denumire sună foarte bine. De aceea, au adăugat câteva picături din acest suc de fructe şi, pentru ca totul să pară veridic, au colorat apa cu aditivi alimentari periculoşi.
Siropul de afine Clever este un produs cu o listă compoziţională ciudată. Deşi legislaţia în vigoare cere ca ingredientele să fie enumerate în or­di­nea descrescătoare a cantităţii, pro­du­că­torii le-au trecut într-o ordine alea­torie. Astfel, sucul de afine care are un procent de minim 0,2% este menţio­nat înaintea unui amestec de sucuri care au 6,8%. Aceasta ar fi cea mai mică dintre proble­mele pe care le are siropul analizat.
Pe eticheta lui scrie mare "sirop de afine", iar culoarea lichidului din sticlă aduce cu ceea ce ar fi trebuit să fie această băutură. Numai că afinele au o pondere aproape insigni­fiantă, de doar 0,2%. În aceste condiţii, rezultă că apa şi zahărul repre­zintă aproximativ 90% din produsul analizat. Modul de preparare sugerat "o parte sirop şi şase părţi apă" s-ar putea traduce de fapt prin şapte părţi apă.
Din cauza compoziţiei, în care zahărul este principalul ingredient, siropul de afine este un pericol pentru pancreasul endocrin, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi. Nu numai diabeticii vor avea de suferit de pe urma consumului acestui produs.
Cei doi colo­ranţi utilizaţi au o serie de efecte adverse. Primii vizaţi sunt copiii, cărora le poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare ADHD. Mai mult, E122 poate provoca urticarie şi edem şi are potenţial cancerigen. Albastrul brilliant FCF duce la apariţia bronhoconstricţiei, la distrugeri cromozomiale şi la rash. Acest amestec de culori a fost utilizat pentru a da impresia consumato­rului că sucul este realizat chiar din afine.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
Din informaţiile de pe eticheta nutriţională rezultă că produsul analizat are o valoare energetică mare. De asemenea, analizând sucul conform Regulamentului European 1924/2006, specialistul ne spune că este dezechilibrat din punct de vedere nutriţional cu un exces de glucide. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, celor cu afecţiuni dermatologice, stomatologice, hepatice, cardiovasculare, celor cu ADHD, suferinzilor de cancer.
SURSA: jurnalul.ro

luni, aprilie 06, 2009

„Amore infinito”, album pe versurile Papei Ioan Paul al II-lea

Emisiunea de actualitate discografică „Music box” de la Radio Romania Muzical a programat astăzi, la ora 20.00, albumul „Amore infinito”, cuprinzând piese interpretate de celebrul tenor Placido Domingo, pe versurile regretatului Papa Ioan Paul al II-lea.
Joi s-au împlinit patru ani de când a plecat dintre noi Papa Ioan Paul al II-lea, probabil una dintre cele mai carismatice şi importante figuri ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, cel care înainte de a se dedica bisericii, a fost actor şi chiar scriitor.
Întrucât versurile şi muzica vorbesc despre dragoste şi comuniune, Placido Domingo nu a dorit să apară singur pe acest album, de aceea pot fi ascultate şi o serie de duete în care parteneri ii sunt: Josh Groban, Katherine Jenkins, Andrea Bocelli, Placido Domingo jr. şi Vanessa Williams.
Emisiunea va putea fi ascultata în reluare sâmbătă, 11 aprilie.
Sursa:infoportal.ro

vineri, aprilie 03, 2009

Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de astăzi

autor: Virgiliu Gheorghe
Recenzie
Într-o eră numită postindustrială în care tehnologia se bucură de o dezvoltare explozivă, în care comunicarea se construieşte pe uneltele mass-media (TV, radio, internet, telefon), individului nu-i rămâne altceva decât să se conformeze şi să se asocieze cu tot ce este inovator. Toată lumea vorbeşte despre progresele, noutăţile, necesitatea simplificării aduse de mass-media în comunicare dar aproape nimeni nu vorbeşte şi despre efectele negative existente, prin uzarea în exces de către individ a acestor unelte media.
Cultura mediatică în care trăim are în centrul ei televizorul şi internetul. Cartea de faţă descrie cât se poate de exhaustiv efectele negative ale comunicării audio-video asupra proceselor modelării conştiinţei colective a unei societăţi. Totodată, autorul descrie concluziile unor cercetători care ne previn cu privire la apariţia unor anomalii neurologice în timpul vizionării TV. Aceste anomalii induc o radicală diminuare a capacităţilor critice umane, a creativităţii, a răspunsului, a deciziilor etc.
Un lucru important de menţionat este efectul pe care televiziunea îl are asupra voinţei umane, a componentei voliţională a omului. Fenomenul dependenţei este o maladie a voinţei. De asemenea dependenţa de televizor care se creează are efecte asupra componentei emoţional-morale a fiinţei umane. Dependenţa de TV suspendă această componentă care stă la baza funcţiei unei familii: de suport emoţional şi moral pentru buna dezvoltare a copilului.
Televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau de modelare a comportamentului şi gândirii oamenilor, fără a fi însă un mijloc potrivit pentru învăţare, ci dimpotrivă. Aceasta generează apariţia Sindromului LD la copii (incapacitate de învăţare), incapacitatea de a citi, dificultăţi în exprimare datorită sufocării imaginaţiei care duce la lipsa de creativitate, lipsa de atenţie, insomnie, apariţia fenomenului de hiperactivitate, irascibilitate şi uneori chiar declanşarea unor crize de epilepsie.
Cercetările, relatează autorul cărţii, au arătat că televiziunea naşte o lume iluzorie, un mediu simbolic şi cultural ce nu corespunde realităţii şi care are puterea de a cultiva „în masa publicului opinii, concepţii şi credinţe, la fel cum, agricultorul îşi cultivă pământul”. Telespectatorii se nasc în această lume simbolică şi nu au cum să ocolească expunerea la mesaje transmise în mod regulat şi cu un grad înalt de repetivitate.
De asemenea autorul vorbeşte despre conţinutul programelor TV: comercialul, violenţa, divertismentul şi eroticul caracterizează cea mai mare parte al conţinutului televiziunii. Acesta descrie legătura care există între televiziune şi nihilism, cum aceasta este factorul principal al promovării gândirii nihiliste (o lume fără Dumnezeu, negarea Lui în implicare şi existenţă). Totodată, sub acest aspect, se poate observa mesajul fundamental al întregii realităţi TV, care pătrunde în sufletele oamenilor, încât cu greu poate fi identificat, şi anume: „Orice adevăr este relativ”. Astfel că sistemul moral promovat de televiziune nu numai că este contrar celui creştin, dar diferă extrem de mult şi de majoritatea sistemelor etice cunoscute în tradiţia popoarelor.
O altă caracteristică negativă este expunerea telespectatorului la mesaje audio-video sexuale care îl stârnesc pe acesta şi îi creează o gândire şi o atitudine despre ce înseamnă sexualitatea şi erotismul.
Autorul subliniază faptul că tehnologia video nu este prielnică transmiterii mesajului creştin. Acest fapt se bazează pe argumentaţia că programele şi mesajele religioase transmise pe micul ecran pot genera un rezultat contrar aşteptărilor. Adică, prin atragerea credincioşilor în faţa micilor ecrane, se va reuşi doar cultivarea unei gândiri magice, erotice, violente, nihiliste şi astfel oamenii nu ar fi decât îndepărtaţi de ceea ce înseamnă o existenţă autentic creştină.
Pe lângă televiziune, autorul nu omite să treacă în revistă internetul, calculatorul şi jocurile video ca mijloace greşit folosite în educaţie şi în buna dezvoltare a familiei. Computerele favorizează lipsa de disciplină. Internetul folosit fără limite de vârstă şi fără „filtre” va duce la o regresie a educaţiei copilului în toate domeniile.
Ca o concluzie la cercetările făcute şi la studiile efectuate, autorul Virgiliu Gheorghe, subliniază ideea reducerii fiinţei umane la condiţia de animal semiconştient prin lipsa de echilibru în utilizarea acestor mijloace media de comunicare, degradarea gândirii umane până la nivelul de îndobitocire.


joi, aprilie 02, 2009

Weekend cu Vitamina C




Formația de muzică creștină, Vitamina C, va fi pentru trei zile în Oradea. Vineri 3 aprilie 2009, de la ora 18, va cânta la biserica Tabor în cadrul unei seri de tineret. Sâmbătă 4 aprilie, de la ora 17, la Sala Filarmonicii, va susţine un concert alături de formația Cristocentric și studenții Colegiului Biblic Est European. Weekend-ul Vitamina C se va încheia duminică 5 aprilie, la biserica Betania. Următoarea vizită a trupei în Oradea va fi în data de 16 aprilie 2009. Primul lor album a ieșit pe piață în 2002 iar ultimul anul trecut cu numele “De n-ai fi fost tu”.


poză preluată de pe www.stiricrestine.ro

duminică, martie 29, 2009

Mascarada din spatele zâmbetelor


Am luat parte, după cum obişnuiesc duminică seara (sau dimineaţa), la un alt spectacol creştin. În ultimele dăţi nu am prea „participat activ” la aceste spectacole, sfidând „bunul simţ evanghelic”, de a-ţi mişca buzele în ritm cu cei care cică, vor să ducă în închinare privitorii, chiar dacă mintea acestora e pe tărâmuri nebănuite. Astfel că, întreaga atmosferă de versuri cântate erau prea divine ca să le tăvălesc pe buzele mele şi în inima mea pietroasă devenind astfel ipocrizie perfectă. M-am aşezat în loja spectatorului şi... am sperat, nu am privit. Chiar am sperat.
Spectacolul s-a terminat, oameni au alergat grăbiţi care cum a putut mai repede către zarva care stă să înceapă din nou lunea, cu zâmbete smulse parcă din şedinţe foto, sau dacă vreţi dintr-o piesă de teatru cu păpuși. Zâmbete false. Am fost tentat oarecum de situaţie să răspund la fel, dar nu am putut: sinceritatea faţă de mine e tot ce mi-a mai rămas, fără ea mi-aş pierde identitatea. Dezamăgit din nou, am păşit agale către casă rumegând nişte pufuleţi, şi am început să mă întreb: Oare sunt singurul care a eşuat? Chiar nimeni nu mai e prăbuşit? Toţi păreau atât de fericiţi şi încrezători, puternici... Oare numai eu simt deznădejdea, neputinţa şi teama? Nu mă simţeam deloc aparţinător acestei comunităţi de oameni care se numesc „fraţi”. Ştiu că am o problemă dar...chiar am rămas singurul? Nu vreau să fiu ca ei, nu vreau să devin fals cu mine însumi dar...
Dar cum să răspund ipocriziei cu sinceritate? Imbatabililor cu vulnerabilitate? Cum să răspund unor zâmbete desenate în ipocrizie cu lacrimi de durere?
Oare mă justific sau sunt ca ei? manechini de decor care-şi ascund slăbiciunile în spatele unei cortine care cade ori de câte ori se afişează în faţa falşilor „fraţi”; oameni care îşi ascund durerea în spatele unei întregi mascarade creştine de duminică, pozaţi în haine de sărbătoare, sub care se ascunde multă deznădejde şi nevoie de ajutor. Pentru cine atâta mascaradă, de ce atâta falsitate şi laşitate? De cine ne ascundem? De unde atăta autonomie proprie plina de invincibilitate falsă? Oare nu mai e valabila chestia cu...un singur Trup, mădulare unii altora?

joi, martie 26, 2009

Aproximativ 2.400 de execuți, în 2008

Un număr de 2.390 de persoane condamnate la moarte au fost executate în 2008 în lume, dintre care aproape trei sferturi în China, în timp ce Belarusul rămâne singura ţară europeană care aplică pedeapsa capitală, potrivit unui raport al Amnesty International, publicat marţi.
În acest raport anual, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Londra, a numărat anul trecut 2.390 de execuţii în 25 de state, adică şapte pe zi.
În aceeaşi perioadă, 8.864 de persoane au fost condamnate la moarte. Cinci state, şi anume China, Iran, Arabia Saudită, Pakistan şi Statele Unite sunt responsabile pentru 93 la sută dintre aceste execuţii, potrivit Amnesty Internaţional.
Asia este continentul unde pedeapsa cu moartea este pusă în aplicare cel mai frecvent, fiind aplicată în 11 state (Afganistan, Bangladesh, China, Indonezia, Japonia, Coreea de Nord, Malaysia, Mongolia, Pakistan, Singapore şi Vietnam).
La polul opus, Belarus este singurul stat din Europa şi Asia Centrală care recurge la această măsură, după ce aceasta a fost abolită în Uzbekistan. În fosta republică sovietică au fost executate anul trecut patru persoane.
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt, după Asia, regiunile în care au fost executate cele mai multe perosane (508). Iranul, care a executat cel puţin 346 de condamnaţi, a încălcat legile internaţionale, executând opt minori.
Raportul Amnesty se bazează pe statisticile oficiale şi pe datele furnizate de organizaţiile neguvernamentale, de militanţi pentru drepturile omului şi presă.
Sursa: www.mediafax.ro
Mai multe detalii: mediafax.ro

marți, martie 24, 2009

Președintele de la Casa Albă caută o casă spirituală

Consilierii de la Casa Albă au fost numiți să verifice bisericile de la Washington pentru a găsi o “casă spirituală” pentru preşedintele SUA Barack Obama și familia sa.
The Boston Globe a raportat duminică că staff-ul preşedintelui lucrează din greu pentru ca locașul de închinare să fie în echilibru între nevoile de securitate și convingerile personale ale familiei Obama. Apoi, există o mare concurenţă între organizaţiile creștine locale pentru a converti familia Obama la “turma lor”, a mai amintit ziarul.
Joshua Dubois, directorul departamentului de credinţă pe bază de iniţiative al Casei Albe, este coordonatorul acestor căutări. El a spus că a fost inundat cu apeluri telefonice şi invitaţii de la diferite congregații. Dubois a spus că provocarea este de a găsi o biserică care să prilejuiască deasemenea serviciile de publicitate, odată cu vizita președintelui. "Vrem să ne asigurăm că suntem respectuoși față de comunitate" a mai citat ziarul.
The Boston Globe a observat că aceste căutări ale lui Obama au survenit după 10 luni de la plecarea acestuia din biserica Trinity United Methodist din Chicago.
Ştire preluată şi tradusă: upi.com

luni, martie 23, 2009

Stained Glass Masquerade Video

“Angels and Demons”, criticat de Vatican


“Angels and Demons”, producţia lui Ron Howard cu cel mai mare buget după “The DaVinci Code”, a stârnit discuţii la Vatican, unde mai mulţi oficiali ai Bisericii s-ar putea aduna pentru a “boicota” acest film, potrivit Reuters.
În ediţia de vineri a ziarului oficial al Vaticanului, ,,Avvenire’’, a apărut un articol în care se spunea că “Biserica nu poate fi de acord cu un film atât de problematic”. Pe de altă parte, o altă publicaţie îl cita pe Arhiepiscopul Velasio De Paolis, care spunea că “o reacţie de acest fel din partea Vaticanului poate avea un efect de bumerang, astfel producţia devenind mult mai populară decât este deja”.
“Angels and Demons” are la bază un roman scris de acelaşi autor care a lansat “The DaVinci Code”, ambele devenind peste timp un bestseller. Un alt lucru pe care cele două producţii îl au în comun este că ambele au fost criticare de către Vatican.
Tom Hanks revine în rolul unui profesor de la Harvard, Robert Langdon, expert în religie care descoperă un secret antic: existenţa unei frăţii, Illuminati, al cărei principal duşman este Biserica Catolică.
Mai multe detalii: http://www.cotidianul.ro/angels_and_demons_criticat_de_vatican_video-77646.html
Știre preluată de pe www.cotidianul.ro

sâmbătă, martie 21, 2009

Teoria cifrelor arabe

Mai întâi trebuie să ştiţi că în vechime şi cifrele arabe erau formate din linii drepte pentru scrierea (sau mai bine zis scrijelirea) lor mai uşoară pe nisip, pe tabliţe de lut, în piatră etc. Ulterior pe masură ce instrumentele de scris şi suportul pe care se scria s-au perfecţionat a crescut viteza de scriere şi segmentele drepte care formau cifrele s-au rotunjit ajungându-se la forma de azi. Şi acum să vedem cum arătau cifrele arabe în vechime, iar logica formei lor o veţi descoperii singuri:




joi, martie 19, 2009

miercuri, martie 18, 2009

Oraşul subteran












În 1963, un locuitor din Derinkuyu (în regiunea Capodocia, Anatolia centrală, Turcia), dărâma un perete la el acasă şi, uimit, a descoperit că după acel perete se afla o cameră misterioasă care un o mai văzuseră.
Camera aceasta l-a condus la alta, şi aceea la alta şi la alta… Descoperiseră, întâmplător, oraşul subteran de la Derinkuyu, al cărui prim nivel poate că a fost săpat de hetiţi, în jurul anului 1400 î.H.
Arheologii au început să studieze acest oraş subteran fascinant părăsit. Au reuşit să ajungă la 40m adâncime, deşi se consideră că oraşul ajunge la 85m adâncime.
În actualitate s-au descoperit 20 de nivele subterane. Se pot vizita doar primele opt nivele

superioare; celelalte sunt parţial dărâmate sau sunt studiate de către arheologi şi antropologi.
Oraşul era folosit ca un adăpost pt. mii de persoane care trăiau la subsol, ca să se apere de frecventele invazii suferite de Capodocia, în diversele epoci de ocupaţie. Şi tot aşa de către primii creştini.
Inamicii, constienţi de pericolul care reprezinta intrarea în interiorul oraşului, încercau de obicei să scoată populaţia la suprafaţă otrăvind fântânile.
În plus, Derinkuyu, are un tunel de aproape 8 km lungime, care conduce la un alt oraş subteran din Capodocia,Kaymakl.
Despre oraşele subterane din această regiune ne vorbea istoricul grec Jenofonte. În opera sa Anabasis, povestea despre persoanele care locuiau în Anatolia şi îşi săpaseră casele sub pământ şi trăiau în camere suficient de mari cât să încapă o familie, cu animalele sale domestice şi alimente înmagazinate.
În nivelele recuperate s-au localizat grajduri, cantine, o biserică (cu bază în forma de cruce de 20 pe 9 metri, cu un tavan de peste trei metri înălţime), bucătării (încă înnegrite de fum), prese pentru vin si ulei, magazii, magazin alimentar, o şcoală, numeroase camere şi, inclusiv un bar.
Oraşul beneficia de existenţa unui râu subteran. Avea fântâni de apă şi un magnific sistem de ventilaţie (s-au descoperit 52 de puţuri de ventilaţie) care îi uimesc pe inginerii de azi.

luni, martie 16, 2009

Conferinta Peniel

Dragi prieteni,
In ciuda previziunilor negative, anul 2009 va fi un an deosebit din punct de vedere spiritual! Deja am experimentat "pe pielea mea" acest lucru. Am vazut si aud continuu despre modul in care Dumnezeu lucreaza in aceasta vreme si ma bucur nespus sa stiu ca Biserica lui Cristos se cerne si se mobilizeaza in vederea intalnirii cu Mantuitorul ei.
Chiar daca Biserica din Romania a inceput sa iasa din obisnuit, cred ca mai are inca multe de facut in ce priveste implinirea planului lui Dumnezeu. Evanghelicii se lauda ca au peste 500.000 de membri in Romania (conform recensamantului din 2002 evanghelicii insumau 513.775 persoane) si, totusi, numarul de misionari pe care aceasta i-a trimis in afara tarii este foarte mic (ca sa iau in evidenta numai unul dintre aspecte). Stiu ca putem mai mult si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reusi!
Conferinta Nationala Peniel din 2009 va aborda subiectul misiunii, ca obligatie a fiecarui crestin adevarat care doreste atat mantuirea proprie, cat si a celor din jurul sau (vezi Mat. 22:37-39). Nu am dori ca din nestiinta sau din omitere sa ne facem vinovati de sangele celor care trebuia sa auda despre dragostea mantuitoare a lui Isus Cristos. Prin urmare, invitam la aceasta conferinta pe toti tinerii care doresc sa afle cum pot sa faca voia lui Dumnezeu si in aceasta privinta, dar si pe cei care au nevoie de o incurajare suplimentara din partea Domnului.

Alte detalii necesare:
1. Conferinta va avea loc la Sala Polivalenta "Lascar Pana", din Baia Mare, pe 13-14 aprilie 2009 (luni si marti).
2. Titlul: oMISIUNE
3. Motto: Ps. 9:11 "Cântaţi Domnului, care împărăţeşte în Sion, vestiţi printre popoare isprăvile Lui!"
4. Vor predica din Cuvantul lui Dumnezeu:
a) Daniel Chereji - pastor al Bisericii "Biruinta" din Baia Mare (www.biruinta.ro); este obsolvent al Universitatii Emanuel din Oradea si licentiat in teologie in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Daniel este casatorit cu Mihaela si impreuna au doi copii: Rut si Paul.
b) Ghita Mois - pastor al Bisericii "Maranata" din Baia Mare; este absolvent al ITP - Bucuresti si licentiat in teologie in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Ghita este casatorit cu Olimpia si impreuna au trei fete: Adalgiza, Georgiana si Damaris.
c) George Verwer - autor a aproape 30 de carti, a absolvit Moody Bible Institute, iar in 1961 a fondat organizatia mondiala Operation Mobilisation, care are peste 4000 de lucratori in peste 80 de natiuni. Este casatorit cu Drena si impreuna au trei copii adulti. Actualmente locuiesc in Kent, Anglia (www.georgeverwer.com).
c) Iuliu Centea - pastor in Biserica "Betel" din Oradea, profesor si membru in comitetul director al Fundatiei Peniel; a abtinut licenta in teologie si filologie la Universitatea din Oradea, masteratul in Managementul Educatiei, iar in prezent este doctorand in istorie. Iuliu este casatorit cu Ligia si impreuna au doi copii: Iulia si Timotei.
5. Inchinarea va fi condusa de catre Peniel band, Alin Timofte, grupul Faclia si Gabi Ilut.
6. La aceasta conferinta vor putea participa primele 2.800 de persoane care se vor inscrie pe internet la www.peniel.ro, prin liderul de grup care le va insoti si care isi vor valida participarea prin plata in avans, pana la data de 3 aprilie (vezi detalii despre cont pe site)! Donatia pentru participare este 30 lei/pers! Pentru informatii financiar-bancare, scrieti la chivadanciu@yahoo.com.
7. Organizatorii Peniel nu vor asigura cazarea participantilor, dar vor acorda asistenta pentru cazare, in masura locurilor oferite de catre bisericile evanghelice sau de catre administratorii internatelor/caminelor din Baia Mare.
Pentru a ne usura munca, va rugam sa luati legatura direct sau prin pastorul dv. cu crestinii din Baia Mare si rezolvati-va singuri cazarea! Va puteti caza si la locatiile afisate in linkul din mesajul de pe www.peniel.ro. Nu uitati sa mentionati parola "Peniel" pentru ca unele preturi sunt negociate special pentru acest eveniment!
In cazul in care nu va descurcati, va rugam luati legatura cu Raluca POP, la tel. 0723-849.434 (dupa ora 18:00) sau prin e-mail la: raluca_bpm@yahoo.com.
8. Pentru buna desfasurare a procesului organizatoric si a conferintei in sine, va rugam sa fiti alaturi de noi in rugaciune si post pe data de 3 aprilie. Fie ca Dumnezeu sa se bucure de noi si ca Biserica din Romania sa-si dea zeciuiala pentru misiune si din resursele umane!

Veniti la Peniel si nu veti regreta!

In numele echipei Peniel,
Lucian Oniga


PS. 1. Conferinta Peniel va fi transmisa in direct pe internet de catre televiziunea Alfa Omega! (www.alfaomega.tv)
PS. 2. Organizatiile si agentiile misionare care doresc sa-si promoveze lucrarea sunt rugate sa ne trimita un video-clip de max. 3 minute! Numai acele lucrari care vor dovedi slujire si prezentare media excelenta vor fi difuzate!
In vederea selectarii, va rugam sa trimiteti prezentarile pe CD/DVD pana la finalul lunii martie, la adresa:

Lucian Oniga
Str. Decebal, nr. 21, sc. A, ap. 9
420070, Bistrita, BN

vineri, martie 13, 2009

Promoții bisericești

O biserică din Carolina de Sud oferă gratuit bonuri de benzină fiecărui enoriaș prezent pentru prima dată la slujbă. Pastorul bisericii a argumentat inițiativa ca fiind un mijloc de a ajuta închinătorii afectați de criza economică.
Gert Thompson, pastorul bisericii a mai declarat: Vrem ca oamenii să înțeleagă că nu este totul pierdut datorită situației economice. Dorim ca mintea lor să se elibereze de îngrijorare cu privire la modul în care vor supraviețui crizei economice știind că Dumnezeu este cel care se va îngriji de nevoile lor.
Donna Coleman, una dintre “beneficiarele” promoției, a declarat că aceste bonuri de benzină au constituit un real beneficiu care a ajutat-o deasemenea în a găsi un nou locaș de închinare.
Aceasta a declarat: “Cred că situația economică prezentă este modul în care Dumnezeu încearcă să ne atragă atenția asupra Lui.”
Pentru mai multe detalii accesați: http://www.upi.com/Odd_News/2009/03/09/Church_gives_free_gas_to_first-timers/UPI-18441236627419/

Știre preluată și tradusă: www.upi.com

marți, martie 10, 2009

luni, martie 09, 2009

Doar trei lucruri...

Trei lucruri din viata care sunt irevocabile: Timpul … Vorbele spuse … Si ocaziile. Trei lucruri din viata ta pe care nu le poti refuza sunt: Linistea … Onestitatea … Si speranta. Trei lucruri care deterioreaza viata ta sunt: Orgoliul … Aroganta … Si furia. Trei lucruri care sunt la alegerea ta: Visurile tale … Succesul tau … Si destinul tau. Trei perle pe care trebuie sa le ai in viata ta sunt: Respectul de sine … Dragostea … Si adevaratii prieteni

vineri, martie 06, 2009

Publicitate pentru atei


Ateilor italieni le-a fost interzisă afişarea unui slogan pe autobuzele publice.
Uniunea Italiană a Ateilor, Agnosticilor şi Raţionaliştilor a vrut ca următorul slogan: „Vestea proastă este că Dumnezeu nu există, vestea bună este că nu aveţi nevoie de el” să fie afişat pe mijloacele de transport în comun din Italia, o ţară cu religia majoritară catolică. Ideea aceasta însă nu a fost agreată de agenţiile de publicitate astfel că, până acum, doar două autobuze din Genova afişează un mesaj adaptat după versiunea sloganului ateist.
Ateii însă se gândesc la posibilitatea de a merge până în instanţă pentru a obtine dreptul de afişare a sloganului. În acest timp, ei au început o campanie pe Web pentru a implementa un nou slogan, declară agenţia italiană de ştiri.
„Libertatea de exprimare este un drept constituţional care este de obicei măturat la o parte ori de căte ori cineva spune public că Dumnezeu nu există” a declarat Raffaele Carcano, care conduce un grup de 4000 de membri. “Suntem gata să mergem până la Curte pentru asta”.
Sursa: AICI

miercuri, martie 04, 2009

Adversitatea lor mă face scut

Am progresat. Azi îmi doresc mai mult. Ura, aversiunea sau scârba provocată unora prin propria filozofie de viaţă aleasă mă face să descopăr mai mult cine sunt şi pentru ce vreau să mor. Da, sunt diferit şi voi muri diferit. Urăsc să fiu ca voi. Mulţumesc tuturor capetelor zângănitoare pentru “sfaturile involuntare” oferite. Azi a fost o zi plină cu astfel de manifestanţi. Din nou rănit dar fără genunchi tremurând, lovit şi scuipat dar fără a fi mânjit. Un aparent eşec şi totuşi un continuu mai promiţător. Voi continua să alerg, să lupt şi să cred până voi muri pentru un scop etern, nu pentru plăceri de duzină. Ce îmi poate face omul? Cel ce porunceşte bătăii din inima mea întotdeauna mă va face mai puternic şi mă va susţine. E greu să trăieşti cu proşti, periculos e să-i bagi în seamă. Zidurile pe care le construiesc nu se pot vedea în ochii lor, pentru că nu se înalţă într-o lume efemeră. Sunt cineva, dar nu pentru voi. Voi nu puteţi fi pentru că încă nu ştiţi cine sunteţi. Să trăiţi bine, adică îngust şi efemer.

marți, martie 03, 2009

Spionaţi pe messenger


Românii nu mai sunt la adăpost de interceptări nici atunci când folosesc metode de comunicare pe care le considerau, până mai ieri, sigure.
Recenta lege privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii a provocat un adevărat scandal naţional. Interceptarea comunicarilor se practică însă din cele mai vechi timpuri. Pe măsură ce tehnologia a evoluat, mijloacele şi metodele de spionaj au avansat către supravegherea tuturor transmisiilor electronice, incluzând telefonul mobil, mesageria vocală, e-mail dar şi chatu-rile în timp real.
Organizaţiile interesate de interceptarea datelor sunt serviciile secrete, departamentele de combatere a crimei organizate şi antidrog din cadrul poliţiilor naţionale, dar şi unele organizaţii criminale. Deşi instituţiile statului au cadru legal pentru interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor, de cele mai multe ori chiar angajaţii acestor entităţi interceptează fără respectarea normelor în vigoare. La ora actuală, cele mai vizate modalităţi de comunicare sunt cele mai populare chat-uri în timp real (Instant Messaging sau ÎM), Yahoo! Messenger şi Skype. Atât Skype, cât şi Yahoo! Voice au şi un serviciu ce oferă utilizatorilor efectuarea apelurilor telefonice prin Internet, utilizând tehnici de tip VoIP. Folosindu-se de o serie de programe special elaborate, poliţiştii şi angajaţii serviciilor secrete ne pot intercepta, fără efort şi fără un mandat judecătoresc, mesajele scrise şi vocale trimise/primite prin banalul Yahoo! sau Skype. Materialele astfel strânse pot fi folosite în cadru extrajudiciar. Se pare că anchetatorii români recurg la asemenea interceptări, informaţiile strânse fiind valorificate pentru stabilirea cercului de suspecţi sau pentru stabilirea locului şi orei unui flagrant delict.

Interceptare cu packet sniffer
Comunicaţiile prin Skype şi Yahoo! Messenger sunt interceptate cu ajutorul unui "packet sniffer". Este vorba de un program care, instalat pe unul dintre serverele reţelei, poate aduna şi transmite toate informaţiile care circulă între computerele vizate şi Internet. Packet sniffer poate lucra cu sau "fără filtru". Când programul este setat "fără filtru" înseamnă că sunt înregistrate toate informaţiile/comunicaţiile realizate prin reţeaua respectivă. Această metodă înseamnă că interceptarea se realizează undeva "pe firul" dintre client şi server şi este cunoscută în rândul specialiştilor în IT drept "man-in-the-middle" sau Mim. Astfel, Mim citeşte toate pacheţele din reţea pe portul de Yahoo (5050 tcp) şi le poate salva cu scopul de a le valorifica mai târziu.
O altă metodă de urmărire şi interceptare a comunicaţiilor prin chaturile în timp real, precum a convorbirilor VoIP, este urmărirea desktopului printr-un program de tip "Remote Administrator", instalarea unor programe pe servere ce monitorizeaza traficul de pachete şi poate diferenţia pacheţele ce conţin discuţii între utilizatorii de Yahoo! Messenger sau Skype, le triază şi le stochează pentru a fi prelucrate ulterior. Se mai pot utiliza şi programe de tipul "keylogger"
Sursa: Laszlo KALLAI, Marian GHITEANU - Ziua

joi, februarie 26, 2009

Conferinta “Evenimentele mondiale curente in lumina profetiilor”

Conferinta cu tema "Evenimentele mondiale curente in lumina profetiilor biblice" va incepe de vineri, 6 Martie 2009 de la ora 18.30 la biserica Sfanta Treime Bucuresti. Esti derutat de evenimentele care se desfasoara in lume? Vino sa vedem ce are Biblia de spus.Vineri de la 18.30, sambata de la 10.00 dimineata pana dupa masa la 14.30 si duminica la serviciul divin de dupa masa!
Vorbitorul este Dr. Jimmy DeYoung, jurnalist american care traieste de multi ani in Israel si care calatoreste peste tot prin lume pentru a tine conferinte. Vino si tu!
Sursa: stiricrestine.ro

miercuri, februarie 25, 2009

Europenii sunt mai puţin religioşi

Cinci din popoarele cel mai puţin religioase trăiesc pe Bătrînul Continent. Acestea sînt estonienii, suedezii, danezii, norvegienii şi cehii - reiese din sondajul realizat de institutul Gallup în 143 de ţări ale lumii.
Realizatorii anchetei au întrebat dacă religia joacă un rol important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestor state. Cele mai mari diferenţe în răspunsuri se văd între ţările dezvoltate şi cele sărace.
Între cele 10 popoare ale lumii mai puţin religioase, 7 sînt din Europa - în afară de Estonia (14% au răspuns „da”), Suedia (17%), Danemarca (18%), Norvegia (20%) şi Cehia (21%) mai sînt Franţa (25%) şi Belarus (27%). De asemenea, majoritatea celorlalte ţări din Europa se plasează mult sub media mondială, care se ridică la 82%.
Cei mai religioşi sînt românii (78%), precum şi polonezii, italienii şi portughezii (cîte 72%). Religia nu joacă în schimb un rol important în viaţa britanicilor şi finlandezilor (cîte 29%), precum şi a olandezilor (33%).
În fruntea celor mai puţin religioşi locuitori ai lumii se situează şi japonezii (25%) şi ruşii (30%). În China nu s-a făcut sondaj.
De partea cealaltă sînt ţări ai căror cetăţeni afirmă la unison sau aproape la unison că religia este importantă în viaţa lor. Aceştia sînt egiptenii (100% au răspuns afirmativ), locuitorii din Bangladesh, Sri Lanka, Indonezia (cîte 98%) şi din cîteva state cele mai sărace din Africa (Congo, Sierra Leone), dar şi brazilienii (88%).
Religioase sînt şi SUA (65%), dar diferenţele între statele Americii sînt foarte mari - în Vermont religia este importantă pentru 42% din locuitori, în timp ce în Mississippi pentru 85%.
„Aceasta este o observaţie fascinantă. Unele state pot fi comparate cu ţările musulmane din Orientul Apropiat şi cu triburile din sudul Africii, iar altele cu popoarele relativ laice ale Europei şi estului dezvoltat al Asiei”, scriu autorii sondajului
Sursa: frontpress.ro via Ziarul Tricolorul

luni, februarie 23, 2009

NU TE MAI INGRIJORA!

"..In ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: "Cel neprihanit va trai prin credinta" (Romani 1:17)
Un om care a sustinut ca inghitise un cal fu dus la psihiatru, care i-a recomandat operatie. Chirurgul fu de acord sa aduca un cal in sala de operatie pentru ca atunci cand omul se va trezi sa stie ca operatia reusise. Dar dupa ce isi recapata cunostinta, omul deschise ochii si spuse: "Nu e calul bun. E alb. Cel pe care l-am inghitit era negru!" Prea multa anxietate si insuficienta realitate - este motivul pentru care Hristos ne vorbeste atat de mult despre ingrijorare (care inseamna sa fii impartit sau distras). Trebuie sa intelegi anumite lucruri. Ingrijorarea:
1)Iti rapeste timpul si energia. Domnul Isus a spus: "cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge macar un cot la inaltimea lui?" (Matei 6:27). S-a dovedit medical faptul ca ingrijorarea nu iti va lungi sau imbogati viata, ci o va scurta.
2)Te va impiedica sa te bucuri de ceea ce ai. Cum? Prin crearea de greutati pe care Dumnezeu nu a dorit niciodata sa le duci pentru ca sunt ale Sale.
3)Te poate face sa te simti mai putin demn. Isus a spus ca tu valorezi mai mult decat pasarile de pe cer, iar acestea nu se ingrijoreaza, nici nu mor de foame; ele se bucura pur si simplu de viata. Daca Dumnezeu se ingrijeste de ele, nu crezi ca se va ingriji si de tine?
4)Te face sa scapi din vedere promisiunile lui Dumnezeu. "El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile?" (Romani 8:32). Remarca cuvantul "toate". Acesta acopera situatia prin care treci acum, plus tot ce va aparea in viitor. Asa ca nu te mai ingrijora.
SURSA: Cuvantul lui Dumnezeu pentru azi

miercuri, februarie 18, 2009

Ziua portilor deschise


Colegiul Biblic Est European organizeaza in 3 aprilie ZIUA PORTILOR DESCHISE.
Vino sa ne cunosti, sa afli cine suntem si sa vezi daca CBEE e locul potrivit pentru a fi student.
Vino cu prietenii tai in 3 aprilie sa vezi cum e viata de student, sa participi la capela, sa ai partasie cu cei de aici, iar seara te invitam la un program special la Biserica Tabor.
Acest eveniment este o ocazie pentru simpatizantii scolii, pentru cei care au auzit despre aceasta institutie, pentru cei care doresc sa devina studenti la CBEE, sa ne viziteze si sa vada cum arata viata reala la CBEE. In aceasta zi, vizitatorii pot participa la activitatile frecvente din scoala, pot pune intrebari profesorilor, studentilor, iar de la ora 13.30 vor avea ocazia de a participa la o intalnire organizata special pentru vizitatori, ocazie cu care vor putea afla informatiile care ii intereseaza.
Ce trebuie sa faci pentru a putea participa la ziua portilor deschise?
Ca sa participi pe 3 aprilie la ziua portilor deschise, trebuie doar sa ne anunti vizita ta la 0359 410 508 sau cbee_oradea@yahoo.com
Nu exista nicio taxa de participare. Pentru cei care doresc sa ramana pentru concertul de sambata, putem facilita cazarea in conditii avantajoase.

miercuri, februarie 11, 2009

Psalmul 151

Dumnezeule, Tată, în tăcerea rece şi întunecată a Adâncului, sufletul îşi striga suspinele morţii către cel Milos. Un strigăt morbid, pierdut de speranţă, plin de ură şi de îndoială. Vorbeai dar nu Te auzeam, mă priveai dar nu Te vedeam, erai viu dar... Te simţeam mort. Tot ce putea accepta sufletul meu era vocea sinucigaşa a disperării, glasul Tău era respins de zidul de piatră al îndoielii. Uram viaţa dar nu aveam curajul să-mi doresc moartea.
Înghiţit de aceste şoapte şi gânduri, sufletul meu a renunţat să mai comunice cu Creatorul, cu Tine. Credeam că pot fugi de El, să mă ascund în mulţime şi să uite de mine dar...ai păşit pe urma paşilor mei şi m-ai găsit. M-am oprit în loc şi am strigat: „Lasă-mă în pace, nu vreau să-Ţi mai aminteşti de mine, vreau să Te uit!” Dar prezenţa Ta m-a rănit atât de tare încât m-a trântit la pământ cu faţa înspre Tine: erai cu ochii în lacrimi, şi cu bucuria regăsirii mele pe buze. Apoi, cu un glas inconfundabil ai rostit: unde vrei să fugi departe de faţa Mea? Ce te poate despărţi de dragostea care ţi-o port? Lasă-mă să-ţi redau viaţa înapoi!

luni, februarie 09, 2009

Cremele antirid nu „şterg ridurile“, ci doar „umflă“ faţa


Efectul cosmeticelor durează o zi. Produsele sunt recomandate pentru întârzierea apariţiei ridurilor, şi nu pentru „dispariţia” lor
Cremele antirid nu sunt atât de eficiente precum în reclame. Specialiştii dermatologi spun că aceste produse cosmetice nu „şterg” ridurile aşa cum ne promit, ci doar acţionează ca un burete plin cu apă şi, în situaţiile fericite, efectul lor durează o zi. „Este foarte puţin probabil ca aceste creme antirid să şteargă ridurile. Ridurile adânci, profunde nu se pot «umple» cu astfel de creme. În cazul acestor persoane, soluţia ar fi injectarea cu botox sau acid hialuronic”, susţine dr. Carmen-Madeleine Curea, medic primar dermatovenerolog, în cadrul Spitalului Clinic Colentina.
Specialistul spune că numai unele dintre produsele cosmetice cunoscute sub denumirea de creme antirid reuşesc doar să atenueze ridurile, datorită conţinutului de derivaţi de vitamina A (retinol), făcând un peeling la suprafaţa pielii, dar nicidecum să le „şteargă”. Astfel, aceste cosmetice nu fac ridurile să dispară, ci previn apariţia lor sau, cel mult, le estompează. Prof. dr. Anca Zbranca explică modul în care acţionează crema antirid asupra tenului cutat. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, producerea de celule noi la nivelul pielii începe să scadă, iar pielea nu se mai regenerează. Astfel, fibrele care conferă pielii fermitate şi elasticitate - colagenul şi elastina - se degradează.

„Cremele antirid pe bază de acid hialuronic (precursor de colagen) hrănesc fibrele de colagen şi elastină, le «umflă». Este ca şi cum ai un burete mic, îl umpli cu apă şi el începe să se umfle, să capete volum. Este un efect psihologic”, explică prof. univ. dr. Anca Zbranca, medic primar dermatovenerolog, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Specialistul spune că mai există şi alte creme antirid, care au în compoziţia lor substanţe ce exfoliază celulele superficiale şi reuşesc, în acest mod, să creeze un efect optic de albire în jurul pielii ridate.

Şi chirurgul Cristian Niţescu este de aceeaşi părere. „Dacă ridurile deja au apărut, aceste creme antirid, terapeutic vorbind, nu prea îşi pot dovedi eficienţa. Unele creme sunt bune, dar numai în ceea ce priveşte prevenţia, nicidecum «ştergerea» ridurilor după ce acestea s-au instalat”, subliniază dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie plastică şi reparatorie, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri. Mai mult, spune specialistul, efectul acestor cosmetice nu depăşeşte uneori decât o singură zi. „Dacă mergem la un eveniment special şi folosim înainte o cremă antirid, ne machiem suficient, atunci ridurile se vor mai estompa. Însă, a doua zi, după ce ne vom demachia, vom arăta la fel”, atenţionează dr. Niţescu.

Tenul uscat, cel mai predispus la riduri

În concluzie, medicii susţin că produsele antirid - pentru a dovedi un minimum de eficienţă - trebuie folosite înainte de apariţia ridurilor, adică din jurul vârstei de 25-35 de ani, în funcţie şi de starea pielii. Pentru prevenirea ridurilor, dermatologii recomandă folosirea de creme pe bază de retinol sau a celor care au în compoziţie coenzima Q10.
„Coenzima Q10 este o componentă naturală a pielii, care ajută la susţinerea ţesutului conjunctiv, însă aceste creme nu sunt extrem de eficiente”, adaugă dr. Carmen Curea. În plus, aceste creme încetinesc efectul de îmbătrânire a pielii numai atunci când sunt utilizate zi de zi. Cremele eficiente se găsesc doar în farmacii, sub denumirea de produse dermatocosmetice.
În ceea ce priveşte vârsta la care apar primele cute pe faţă, medicii atenţionează că tinerele cu ten uscat şi care stau mult timp la soare vor face mult mai repede riduri decât cele cu tenul gras, în cazul cărora primele semne pot apărea pe la 40 de ani. Factorii genetici, soarele şi vârsta au rol esenţial în apariţia ridurilor.
SURSA: gandul.info

duminică, februarie 08, 2009

„Capcana“ din iaurtul cu fructe

Medicii nutriţionişti atenţionează părinţii care obişnuiesc să le cumpere copiilor iaurt cu fructe că acest produs nu este atât de sănătos pe cât pare. „Este o combinaţie de iaurt, zahăr şi fructe. Astfel, acest aliment devine, practic, o îngheţată”, subliniază dr. Mihaela Bilic, nutriţionist.
Specialistul spune că o porţie mică de iaurt cu fructe – 150 de grame - ajunge la aproape 100 de calorii şi în nici un caz nu recomandă copiilor un pahar mare cu acest aliment. „Iaurtul cu fructe sau musli este o capcană pentru că are adaos mare de zahăr şi, din punct de vedere caloric, se apropie de îngheţată, deşi este perceput ca un iaurt. Nu vă lăsaţi păcăliţi, chiar şi variantele cu 0% grăsime sunt mai mult un desert decât un banal produs lactat”, atenţionează nutriţionistul Bilic.
Medicul consideră că, mai degrabă, la aceste produse ar trebui adăugaţi îndulcitori artificiali, şi nu zahăr. „Zahărul îmbătrâneşte, urâţeşte şi îngraşă”, adaugă medicul. Potrivit spe­cialiştilor, un borcan de iaurt de 150 de grame furnizează 50% din necesarul zilnic de fosfor al unui adult şi 40% din nevoia de calciu. În plus, un iaurt consumat în fiecare zi ajută la scăderea colesterolului din sânge.
SURSA: gândul.info