De rasul plansului

See more funny videos and funny pictures at CollegeHumor.

Viaţa ca un meci de fotbal

Schimbare. A sosit momentul să intri tu în joc. Publicul privitor nu are nici o reacţie ...eşti nou, nu te cunosc! Încrezător şi motivat, păşeşti convingător şi îţi ocupi poziţia în teren dorind să afirmi. Ai intrat într-un moment în care meciul traversează o perioadă monotonă dar periculoasă. Egalitatea stabilită până în momentul intrării tale se poate modifica cu o simplă greşeală comisă: de tine sau de echipa pentru care joci. Este primul şi singurul tău joc, singura şansă care o ai: modul în care vei juca va avea efecte după ce se va fluiera finalul jocului... finalul vieţii.
O dată cu intrarea ta în teren speri să aduci un plus jocului. Pe parcurs însă, entuziasmul ţi s-a pierdut. Eşti obosit, devii agitat şi afectat de ceea ce se spune din tribune. Ai comis câteva faulturi şi eşti pe punctul de a fi eliminat. Cele mai multe offside-uri le-ai făcut tu. Cei care te privesc te văd ca un mişel, vrei să trişezi. Ai marcat un gol corect dar ţi s-a anulat, ai rămas în umbră. Ai făcut gafe şi privitorii te taxează cu înjurături. Acum e şi familia ta în joc. Tensiunea creşte, nervii sunt pe punctul de a plesni, sudoarea îţi brăzdează faţa: orice greşeală poate fi fatală. Te lupţi să rămâi concentrat. Simţi dureri în tot trupul, picioarele îţi tremură iar ritmul jocului tău a scăzut. Te motivezi să rămâi concentrat, nu mai e mult şi jocul vieţii tale se va termina. O simplă greşeală acum poate şterge toate momentele bune ale jocului prestat până acum.
În acest meci toţi vom avea un timp pe care trebuie să îl jucăm. Unii prind mai greu ritmul, devin crispaţi, fac gafe, sunt huiduiţi şi parcă abia aşteaptă să se termine cu... viaţa lor. Alţii în schimb sunt mai agresivi, altruişti, oportunişti, inspirând încredere şi siguranţă. Pe aceştia îi preferă publicul, pe ei îi ovaţionează, pentru că ei sunt mai mereu în ofensivă. Disputa şi miza e mare: viaţa de acum şi viaţa de dincolo. Tensiunea, de cele mai multe ori, îi răpune pe unii şi sunt eliminaţi din joc înainte de fluierul final.
Totuşi, în toată această dispută tensionată, există un singur om care face diferenţa, El e cel care de fapt duce echipa spre victorie: Antrenorul. El îşi cunoaşte foarte bine jucătorii, îi îmbrăţişează când sunt răpuşi şi îi incurajează să continue, strigă la ei când e nevoie şi îi pune pe poziţii favorabile. El are strategia câştigătoare. Jucătorul care îşi va înţelege rolul şi scopul şi va urma întru totul indicaţiile Antrenorului, va fi ferit de gafe şi de pericolul eliminării înainte de fluierul final. Tu... cât de bine ai înţeles indicaţiile?

Cum au fost înregistrate luptele din AVATAR

Avatar este cel mai vizionat film al anului, cu incasari de peste un miliard de dolari pe plan international, in primele 3 saptamani de la lansare. James Cameron, omul care a regizat si Titanic, a muncit 15 ani pentru filmul care va aresta multe premii in 2010.

Efectele speciale din Avatar sunt unice iar miscarile actorilor sunt 100% reale. Filmul nu este animat, iar actorii au depus un efort imens pe platourile de filmare. Luptele, sariturile si cascadoriile au fost inregistrate cu ajutorul unui senzor de miscare, conectat la un calculator ce randeaza partea grafica din fiecare personaj.
Avatar a avut incasari de 1,02 miliarde de dolari, la trei saptamani de la data lansarii. In primul weekend din 2010 s-au vandut bilete in valoare de 202 milioane de dolari. Cele mai profitabile filme din istorie au fost Titanic (1,8 miliarde de dolari), The Lord of the Rings: The Return of the King (1,12 miliarde de dolari) si Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest (1,07 miliarde de dolari.

sursa: sport.ro

Râia societăţii - Episodul 12

Râia societăţii - Episodul 11

Nesimţitul, controlor în tramvai
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la momentele în care am circulat cu mijloacele de transport în comun fără bilet de călătorie, săltat de „funcţionarii” care nu mă lăsau până nu scoteau de la mine „de-o berică”, m-au făcut să renunţ la astfel de aventuri fără bilet gen „D-l Goe”. Deşi lipsa biletului justificată, fie prin închiderea casei de bilete cu 4 ore înainte de retragerea tramvaielor în depou, fie datorită doamnei de la casă care nu a avut să-mi dea rest de la 50 de lei sau fie prin lipsa unei case de bilete pe o lungime de 4 staţii, voi alege pe cât posibil să caut alte mijloace de a mă deplasa evitând întâlnirea cu „prinţipialii funcţionari”. Aroganţa, ba chiar penibilitatea în care ajung să-şi facă treaba aceşti coruptibili, îmi provoacă ulcer la stomac de nervi. De la târgul pe care îl fac pentru a scoate bani pentru ţigări în lipsa amenzilor, propunerile vulgare adresate domniţelor, limbajul vulgar, ameninţările, şi până la agresiunile fizice, aceşti indivizi nu doar că nu îşi fac treaba dar ignoră orice normă de bun simţ sau conduită morală.
Am tot auzit expresia, în special la naţionalişti, patrioţi, de genul „Sunt mândru că sunt român”. Nu i-am înţeles încă logica şi vă spun de ce: nu poţi fi mândru decât de un lucru pe care l-ai făcut tu, faptul că te-ai născut român nu îţi rezervă nici un merit şi nici nu ai contribuit cu ceva la asta. Dar ca să fiu în ton cu patrioţii vreau să bârfesc despre o scenă în care NU am fost mândru că sunt român. Asta se întâmpla într-un mijloc de transport unde protagonistul scenei era nesimţitul în postura de controlor.
La una dintre staţii, un grup de străini s-a urcat în tramvai... fără bilet. Au urcat de la o staţie unde NU era casă de bilete. Au încercat să întrebe prin tramvai unde ar putea să coboare să cumpere bilete dar... românul nu e atât de ospitalier pe cât se spune şi nici cu engleza nu stă bine. La următoarea staţie „prinţipialii funcţionari” îşi fac meseria. Musafirii noştri din străinătate devin tensionaţi, parcă ştiau ce urma: „We are sorry but we didn’t now from where to buy ticket and we couldn’t find someone to help us” – şi nici nu mă mir, doar nu tot românul ştie măcar o engleză elementară.
Controlorii şi-au dat seama că au la îndemână o pradă rară: patru străini fără bilet. Ceilalţi călători au fost “neglijaţi” iar atenţia lor s-a concentrate asupra posibililor euroi pe care îi puteau scoate de la vizitatorii noştri din străinătate. Nesimţirea se pune în valoare: unul din controlori şopteşte colegului: “Jos cu ei, că de la ăştia scoatem mai mult de o berică”. Dincolo de explicaţile pe care cei patru încercau să le dea “prinţipialilor funcţionari” acestora li s-a dat să înţeleagă că trebuie să coboare din tramvai …prin gesturi, că la engleză controlorii erau la fel de buni ca bunica mea la bowling. Ce e mai nasol şi îngrijorător e faptul că tot acest scenariu s-a petrecut într-un tramvai în care nici un „mândru cetăţean român” nu a avut nici o reacţie; toată lumea a stat şi s-a holbat la cum România ştie să-şi primească turiştii în scumpa şi mândra lor patrie! Oare unde sunt revoluţionarii când ai nevoie de ei?

Crazy Russian

Performanţă în lacrimi

Înţelepciunea trecutului

Încă puţin şi prezentul numit 2009 va fi o alta piesă adăugată la puzzle-ul istoriei, iar viitorul 2010 se va numi prezent. Pentru unii a fost ultimul an, pentru alţii întâiul. Timpul, în schimb, nu face diferenţa. El îşi urmează drumul fără a ţine cont de pierderi, greşeli, resentimente, realizări, eşecuri sau victorii. Nu aşteaptă pe nimeni. Pare tot mai nerăbdător şi pus pe fugă. La această sacadare a timpului, numită „cumpăna dintre ani”, omul trage timpul de mânecă, spunându-i: „Stai, vreau să spun şi eu ceva!” şi din lăuntrul lui se aud nişte voci: „În sfârşit…” suspină durerea, „S-a dus şi acesta…” se introduce nostalgia, „O să fie mai bine la anul” răsună speranţa.
Pentru om, timpul există în trei forme: trecut, prezent şi viitor. Cea mai mare influenţă o are asupra prezentului, iar cea mică asupra trecutului – el nu mai poate fi schimbat. Viitorul pentru el e un mister. Cei mai mulţi dintre noi cuprindem toate aceste trei forme în gândurile noastre din această perioadă. Ne gândim la ce a fost, ce suntem şi ne întrebăm… cum va fi. De aici însă, mintea omului se împarte în funcţie de atitudine, curaj şi înţelepciune.
După linia trasă, unii numără multe realizări, alţii multe eşecuri. Eşecurile sunt inevitabile în viaţă. Ele sunt o realitate pentru săraci şi bogaţi, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, oameni religioşi sau atei. Pentru unii, anul ce apune a adus câteva realizări, pentru alţii un eşec total. Trecutul nu mai poate fi schimbat, dar pentru unii acesta rămâne activ în mintea lor şi nu pot clădi prezentul. William James spunea că arta de a fi înţelept este să ştii ce să treci cu vederea.
Cineva spunea că ceea ce nu te-a învins te face mai puternic. Deşi nu putem schimba trecutul, el există în subconștientul nostru. Celor mai mulţi le este teamă sau ruşine să vorbească despre el. Sunt totuşi cei care îl recunosc aşa cum el este şi privesc către el ca un „şut în fund” înspre înainte, prin care pot reuşi. Totul depinde de atitudine, de ceea ce priveşti: dezastrul eşecurilor sau faptul că ai rămas în picioare şi încă mai poţi schimba ceva. Trecutul poate fi înţelepciune sau… teama de eşec a prezentului.
Dacă prezentul ne influenţează viitorul, trecutul afectează prezentul. Cu înţelepciune şi curaj, trecutul poate fi o pârghie pe care se clădeşte viitorul în prezent. Înţelepciunea trecutului e ca un dascăl de la care sunt multe de învăţat, ca un profet care previne un rău ce se poate întâmpla sau… o fundaţie pe care se poate începe a se clădi. În scurt timp, anul acesta se va numi trecut. Dacă ai ajuns până aici, indiferent ce a fost, ai reuşit. Un singur gând să te mai lege de ceea ce a fost: care este înţelepciunea trecutului?

Râia societăţii - "Nesimţiţii nu se nasc, se fac" - episodul 11

Râia societăţii - episodul 10

Nesimţitul chefuieşte
Este trecut de ora 23:00. Întruna din clădirile cu patru etaje, lăsate moştenire de la tovarăşul „împuşcatul”, e mare panică şi mult nerv. Aici stau adăpostite, ticsite, 20 de celule sociale, despărţite între ele de un zid de cărămidă. Tensiunea pare că survine de la etajul doi al blocului, de la apartamentul nouă, şi a început acum două ore. Aici e mare sărbătoare: nesimţitul îşi sărbătoreşte ziua când măsa l-a împins din lichidul amniotic în lumea celor vii pe care avea mai târziu să o îmbolnăvească prin comportamenul lui.
Atmosfera este încinsă: ritmuri orientale cu versuri româneşti, decibeli la maxim, chiuituri, bătături în podea, puicuţe care urcă şi coboară pe casa scării şi sticle care se sparg de îndată ce se golesc. Între petrecăreţi, înjurăturile înlocuiesc cuvintele de politeţe sau numele proprii. Vecinii sunt exasperaţi. Pensionarii de la etajul unul bat disperaţi în calorifer cu tigăile, la parter o mamă se chinuie să-şi adoarmă odrasla iar ceilalţi locatari fac exces de distonocalm şi somnifere. Poliţia e încă pe drum... de două ore (probabil că şi la ei e chef de chef, sau poate „nechef”...de lucru). Un vecin mai îndrăzneţ, cu inima chitită în piept ştiind cu cine are de-a face, porneşte înspre salvarea comunităţii. Se opreşte la apartamentul cu pricina şi bate cu pumnii în uşă. Întrun final, din îmbulzeala de decibeli şi chiuituri, apare sărbătoritul în uşă: „Pe tine cine dracu te-a invitat? / Domnule da’ dumneata nu ai pic de bun simţ, îţi baţi joc? Ai făcut un balamuc din scara asta, lumea nu poate închide un ochi de zgomotul vostru! Daţi naibii muzica aia mai încet şi terminaţi odată cu strigătele şi ţipătele astea! / Auzi moşule, adică nici măcar vineri seara nu pot să-mi fac de cap?! Păi dăo-n p… … odată pă an e ziua mea, vreau să simt şi eu că trăiesc. Şi apropo… v-am lăsat scris la avizier că în seara asta nimeni nu doarme, IEEEE! şi trânteşte uşa. Vecinul oripilat se întoarce blestemând şi înjurând, justificat ce-i drept, pe locatarul nesimţit care l-a ignorant cu nonşalanţă: “Mai bine te făta măta întrun lighean cu ciaunură, tuţi gura mătii de nesimţit” şi se întoarce la nevastă-sa mai disperat decât era.
Dacă unii au scris despre o noapte furtunoasă, nesimţitul se numără printre cei care se pricep cel mai bine să facă astfel de nopţi, furtunoase şi oripilate. Acest beteşug social reuşeşte să facă tot mai multe victime. Lumea modernă a reuşit să găsească antidot pentru aproape toate bolile, numai pentru nesimţire nu. Se spune să nu răspunzi nebunului după nebunia lui. Şi totuşi mă întreb, în cazul descris mai sus, dacă nesimţitul ar fi fost împuşcat în cap de un locatar exasperat, cu permis de port armă bineînţeles ca să fie totul legal, de ce nu ar fi considerat gestul ca legitimă apărare?

Casa lui Isus din Nazaret descoperită

Săpăturile din vechiul oraş Nazaret aduc la suprafaţă casa unde ar fi putut locui Isus, Maria şi Iosif. Potrivit conducătorului arheologilor antichităţii, care lucrează la aceste săpături, locul datează din secolul I-II al erei noastre. Casa descoperită, una foarte modestă cu două încăperi şi o curte mică, a fost descoperită în apropiere de Biserica Buna Vestire, construită în anul 1969 pe rămăşiţele unor temple antice. Până în prezent săpăturile în aria oraşului Nazaret nu au adus la suprafaţă decât câteva morminte. După declaraţia directorului pe săpături arheologice, Yardeny Alexandru, oamenii de ştiinţă au avut pentru prima dată şansa să privească Nazaretul vremii lui Maria, Iosif şi Isus.

Sursa: Prochurch.ru
Traducere si adaptare: Darius Cornean

Campionatul Mondial de strambat

Concert de colinde

concert part 1 from Florin Iosif on Vimeo.

Concert partea a-II-a from Florin Iosif on Vimeo.

Andy McKee - Rylynn - Acoustic Guitar

Râia societăţii - "Nesimţiţii nu se nasc, se fac" - episodul 10

Râia societăţii - episodul 9

Nesimţitul romantic
Vă vine sau nu să credeţi dar... chiar există nesimţiţi romantici. Şi poate nici nu e greu de crezut dacă ne gândim că romantismul ca şi concept este o mişcare contra raţionalismului. Dar nu despre nesimţitul ca şi susţinător al acestui concept voi scrie ci despre acel atribut al unei persoane care manifestă sensibilitate, exaltare, pasiunea într-un mod creativ şi care, culmea, se regăseşte la nesimţit. Modul însă în care se manifestă romantismul la acest individ îl face să fie grosolan, dăunător, de combătut şi bineînţeles un subiect nou de “bărfit” pentru mine cel puţin.
Într-o seară, pe când mă întorceam acasă, am zărit doi indivizi, un el şi o ea, ieşiţi la o plimbare şi la câteva luuungi schimburi de salivă (buchon a la buchon). De fapt, înainte să îi zăresc i-am auzit… de la vreo 20 de metri: Alo, alo, te-am sunat să-ţi spun / Alo, alo că te iubesc ca un nebun / Alo, alo nu-mi închide telefonul / Că mi-e dor de tine şi nu mă i-a somnul/ Alo alo … era vocea idolului “Adriano minune” din megafon care întreţinea spiritual romantic dintre ei; a trecut vremea lui Chris de Burgh sau Mariah Carey. Dar cică gusturile nu se discută (dacă manelele pot fi considerate “gust”). Ajuns aproape de ei am observat afecţiunea “domestică” dintre ei: brânca lui era în buzunarul ei măsându-i fesele şi din când în când strângând de ele pentru a măsura poate cantitatea de celulită depusă. (dacă ar şti bunica mea despre această “libertate” s-ar răscoli în mormânt). La un moment dat muzica saltă adrenalina îndrăgostitului şi acesta începe să-şi pună în valoare corzile vocale în urechile iubitei şi a altor trecători aflaţi pe o rază de aproximativ 80 de metri.
“Cine s-ar fi gândit acum 20 de ani la aşa o libertate?” exaltă unii. Dar eu mă întreb cine oare s-ar fi gândit că această libertate ne poate fi aşa de toxică, fatală chiar, datorită modului în care ne raportăm la ea. Libertatea aceasta a devenit un cadru ideal în care prostia şi nesimţirea să fie pusă în scenă. Mulţi se folosesc de ea, abuzează şi chiar se simt încurajaţi de ea să-şi etaleze comportamentele grosolane, Dar să nu uităm că “nesimţiţii nu se nasc, se fac” ceea ce presupune o responsabilitate şi o implicare a oamenilor normali în eliminarea sau măcar punerea în carantină a acestui beteşug social numit nesimţirea.

În amintirea eroilor de la revoluţie

editura CASA CĂRȚII

Ghid de artă creștină, Michelle P. Brown
Acest ghid este o trecere în revistă a artei creștine ce cuprinde începuturile, drumul cultural și istoric, interesul pentru artă de-a lungul istoriei creştinismului cu etapele ei de indiferență sau exces, până în epoca modernă. Cartea nu se adresează doar celor care știu să îmbine culorile sau să cioplească piatra, ci tuturor celor interesați de patrimoniul cultural al lumii sau de înțelegerea forței emoționale și estetice a artei. Totodată veți descoperi lucruri interesante cum ar fi faptul că păunul era unul din simbolurile creștinismului primelor secole, despre a cărui carne se credea că nu putrezeşte devenind astfel un simbol ideal al Învierii, sau că gălbeneaua, care în lumea veche simboliza renașterea.
Veți afla că cel mai cunoscut dintre simbolurile creştinismului, peştele, pentru care termenul grecesc este Ichtus, a constituit un acrostih, lămurit de Tertulian, unul din părinţii Bisericii secolului al III-lea, literele sale putând fi dezvoltate spre a forma expresia în greacă Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Arta creştină a transmis de-a lungul istoriei învăţăturile religioase prin simboluri şi imagini recognoscibile reușind să unească puncte comune semnificative între artă, credințele creștine și contextul social. Grigore cel Mare a spus „În imagini citesc cei neştiutori de carte”, reușind să surprindă rolul artei în stimularea meditației private și a unei reacții afective și intelectuale din partea individului. Sfânta Scriptură susține această abordare vizuală prin mijloacele metaforice cu care caută să comunice conceptele extraordinare şi mecanismele ştiinţifice prin care planul lui Dumnezeu a fost îndeplinit.

Consiliere și psihoterapie pastorală, dr. Sorin Săndulache
A apărut pe piața românească o carte de specialitate, scrisă de autor român, care tratează problematica consilierii creștine din punct de vedere teoretic și practic, la un nivel științific și teologic de calibru.
Lucrarea dr. Sorin Săndulache este un manual laborios care are capacitatea de a-l conduce pe cititor într-o comunicare intrapersonală spre adâncurile și problema sufletului. Este o sinteză care deschide orizonturi spre descoperirea și înțelegerea câtorva dintre structurile și funcțiile psihicului omenesc, la care cititorul poate face referință pentru înțelegerea proprie și a semenului său. Lecturarea acestei cărți realizată cu iscusință și profesionalism, devine un instrument redutabil nu doar pentru slujitorii din segmentul social și religios, profesori sau studenți, ci pentru oricine este implicat în cea mai nobilă și îndeosebi cea mai grea muncă, aceea a lucrării cu sufletul oamenilor. Cu experiență și competență medicală, teologică și filozofică autorul sintetizează lucrarea în două părți: generală, cuprinzând datele teoretice ale consilierii și psihoterapiei de orientare creștină, și aplicativă, tratând domeni ale aplicării consilierii și psihoterapiei.
Valoarea informațiilor acestui volum recomandă cartea și consider că toți ar trebui să avem în bibliotecile noastre un astfel de exemplar, indiferent de aria de slujire sau activitatea profesională.

bookreview by Darius Cornean

Nesimțitul la biserică

Râia societăţii - Episodul 8

Râia societăţii - Episodul 9
Pentru mulți dintre noi Duminica este una din cele mai așteptate zile ale săptămânii. Ne bucurăm că în sfârșit vom avea timp să ne bătucim fundurile în pat și să ne potrivim coloana la orizontală după ce am alergat o săptămână care pe unde a trebuit;”în sfărșit mă pot îngriji și de mine” ar spune frustrată românca, muncitoare în trei schimburi (dintre care două acasă la ea). Asta bineînțeles împreună cu satisfacția că am scăpat de gura pocită și fața hidoasă a șefului sau de notorii nesimțiți de care ne-am izbit zilnic peste tot și oricând. Acestea și poate încă câteva ne sunt dorințele pentru “sfânta zi odihnitoare de Duminică”. Și pentru că unii dintre noi nu vrem să neglijăm sufletul, măcar Duminica facem efortul și ne târâm trunchiurile către Sfânta Biserică: un Doamne ajută în vremurile astea de criză, ne poate scăpa de multe belele.
Nesimțitul, după cum am observat până acum din episoadele anterioare, este un personaj prezentă în mare parte din timpul și spațiul în care ne mișcăm. Și de ce nu ar veni și la biserică? Măcar aici, într-un spațiu sacru, există speranța că acest personaj nu doar că se va abține de la anumite obiceiuri, ci chiar se va gândi la schimbare. Realitaea însă e alta. Spectacolul nesimțirii continuă și aici.
E ora 10:20. Nesimțitul pășește cu pași încrezători pe poarta bisericii și se plantează tocmai în fruntea enoriașilor, cât mai aproape de vorbitor ca să se asigure că va fi observat de toți. A întârziat doar o oră și 20 de minute. Mestecă gumă ca o cămilă pregătită să scuipe. Aruncă câteva priviri peste umăr să se asigure că a scanat aproape tot poporul. După 15 minute personajul nostru are probleme cu vezica și nimeni nu trebuie să-l acuze că va răspunde nevoilor fiziologice. Peste încă 20 de minute sună telefonul, nu pe vibrații că nu e la modă. Vorbitorul se vede nevoit să ia o pauză iar nesimțitul pășește din nou către ieșire pentru a răspunde la ”apelul de urgență”. Nu a ajuns încă afară și îi poți auzi convorbirea: ”Alo? Zi mah că mis la biserică”. După 10 minute revine în lăcașul de închinare ocupând același loc fruntaș pe care l-a avut anterior. Slujba e aprope gata. Părintele se pregătește să încheie. Individul nostru nu mai are stare. Își freacă fundul de scaun și în cele din urmă își pune ”bunul simț” la bătaie și pleacă înainte ca părintele să zică amin.
Unii ar spune că exagerez. Alții m-au asemănat cu un vânător.... de nesimțiți. Prea critic și uneori relatările mele depășesc lumea noastră mondenă. Aș vrea să fie așa, o fabulație literară și un simplu joc de cuvinte. Realitatea însă e alta. O boală socială care, cel puțin în societatea românească, a devenit o normalitate, o atitudine cool care se promovează la orice vârstă, sub diferite forme și la aproape toate nivelurile sociale. Noi însă să fim ignoranți și încrezători, ar spune unii. O să trăim bine pentru că alesul nostru președinte ne tot repetă asta și o va face încă cinci ani de acum înainte: ”Să trăiți bine!”

DATE REALE?

Am accesat de curiozitate siteul oficial al Biroului Electoral Central si in urma ultimelor rezultate postate la ora 15 apar niste NEPOTRIVIRI CEL PUTIN INTERESANTE






















NOTA: Ceea ce mi s-a parut interesant e un dezacord in datete afisate: numarul voturilor validate exprimate(a) cu numarul voturilor nule(b) adunate nu dau numarul total al alegatorilor prezentati la vot. Mai simplu si matematic: a+b=c, unde "c" in cazul de fata NU ESTE EGAL CU A+B. LE-A SCAPAT??

ROMANIA PARASITA de speranta

Duminica Tomii

Duminică e ziua ta, votantule. Din nou tu vei fi în centru pentru că tu vei fi cel care decide viitorul prezident al ţării. Votul tău, bine argumentat, va produce schimbarea. Ha ha! Give me a break, ar zice americanul. Cu un pic de discernământ şi onoare cred că toţi suntem capacitaţi! Mai uşor pot crede că în 6 Decembrie voi primi de la Moş Gerilă în papuci un meniu Kentucky de la KFC. Chiar în halul ăsta nu ne putem amăgi. Cred că mai sunt printre noi oameni cărora încă le funcţionează logica şi nu îşi jignesc chiar în halul ăsta intelectul cu astfel de prezumţii. Din nefericire însă, majoritatea votantă, insistent ridicată în slăvi de media, nu gândeşte aşa. Ea a ajuns să fie o masă de oameni bine manipulată, până la stadiul de marionetă. Ei, mogulii, şi-au făcut bine treaba şi ştiu deja cu cine vor vota aceşti oameni, ştiu ce gândesc şi de ce gândesc aşa pentru că i-au făcut să gândească cum vor ei.
Cu toţii am auzit de un anume Toma necredinciosul, genul de individ care nu credea până nu vedea. De felul lui era mai pragmatic şi greu de convins, sau poate nu îi plăcea să se complacă, să urmeze părerile majorităţii. El cerea argumente şi nu se lăsa uşor impresionat de zicerile din popor. El vroia să vadă şi să pună mâna. Întro zi de Duminică însă i-au fost aduse argumentele cerute şi... a crezut.
Iertaţi-mi necredinţa, dar nu cred că în 6 Decembrie voi avea parte de o Duminca a Tomii. Realitatea e prea clară ca să nu fiu mai mult decât pesimist. Amăgirile au fost prea multe şi prea dese. Preşedintele e deja ales. Şi nu noi îl vom alege. Noi suntem doar unealta. Am văzut şi auzit prea multe din cutia vorbitoare ca să nu cred asta. Jocurile de culise, dezvăluirile oportune prea coincidente, dezbaterile „echidistante” cică, analizele politice, declaraţiile, interviurile telefonice, jurămintele ş.a. sunt doar câteva din argumente. Marea confruntare poate fi un alt exemplu. Aproape duă milioane au văzut acest meci care, după părerea mea, a fost blat. Dintr-o dată pe scenă apare „mult căutatul inculpat” Popa Nicolae, găsit tocmai prin Jakarta, şi tocmai atunci săracului Geoană i s-a făcut dor să-şi viziteze prietenul Vântu, care are legătură cu acuzaţiile aduse acestui individ Popa. Mă întreb oare ce făcea staful lui Geoană de nu şi-a păzit candidatul de pericolul unei imagini controversate ce a rezultat în urma vizitei. Apoi să ţinem cont de televiziunea unde a avut loc confruntarea şi cine e la cârma ei. Pe ecran în colţul din stânga jos era un televoting care îl dădea pe unul din candidaţi câştigător cu un procentaj covârşitor (procentaj care de altfel s-a păstrat aproape acelaşi pe întreaga perioadă a confruntării).
Exemplele ar putea continua şi cu siguranţă sunt şi alţii care le pot da. Se spune că democraţia este dictatura majorităţii asupra minorităţii. În cazul de faţă însă este chiar invers: o minoritate influentă care reuşeşte să exercite o dictatură, una însă ingenioasă şi perversă, asupra majorităţii. Aici nu mai vorbim doar de putere politică. Acum, poate mai mult ca niciodată, ca şi creştini ar trebui să ne lăsăm de trimis mesaje electorale pro sau contra, petiţii de tot felul sau sloganuri şi... chiar să facem ceva. Poate să ne rugăm: pentru înţelepciune, discernământ şi să nu uităm nici de îndemnul Sfântului Pavel de a ne ruga pentru mai marii noştrii înălţaţi în dregătorii. Şi poate atunci vom avea parte de o Duminica ca a Tomii.

Imnul neOFICIAL al României