Râia societăţii - "Nesimţiţii nu se nasc, se fac" - episodul 11

Râia societăţii - episodul 10

Nesimţitul chefuieşte
Este trecut de ora 23:00. Întruna din clădirile cu patru etaje, lăsate moştenire de la tovarăşul „împuşcatul”, e mare panică şi mult nerv. Aici stau adăpostite, ticsite, 20 de celule sociale, despărţite între ele de un zid de cărămidă. Tensiunea pare că survine de la etajul doi al blocului, de la apartamentul nouă, şi a început acum două ore. Aici e mare sărbătoare: nesimţitul îşi sărbătoreşte ziua când măsa l-a împins din lichidul amniotic în lumea celor vii pe care avea mai târziu să o îmbolnăvească prin comportamenul lui.
Atmosfera este încinsă: ritmuri orientale cu versuri româneşti, decibeli la maxim, chiuituri, bătături în podea, puicuţe care urcă şi coboară pe casa scării şi sticle care se sparg de îndată ce se golesc. Între petrecăreţi, înjurăturile înlocuiesc cuvintele de politeţe sau numele proprii. Vecinii sunt exasperaţi. Pensionarii de la etajul unul bat disperaţi în calorifer cu tigăile, la parter o mamă se chinuie să-şi adoarmă odrasla iar ceilalţi locatari fac exces de distonocalm şi somnifere. Poliţia e încă pe drum... de două ore (probabil că şi la ei e chef de chef, sau poate „nechef”...de lucru). Un vecin mai îndrăzneţ, cu inima chitită în piept ştiind cu cine are de-a face, porneşte înspre salvarea comunităţii. Se opreşte la apartamentul cu pricina şi bate cu pumnii în uşă. Întrun final, din îmbulzeala de decibeli şi chiuituri, apare sărbătoritul în uşă: „Pe tine cine dracu te-a invitat? / Domnule da’ dumneata nu ai pic de bun simţ, îţi baţi joc? Ai făcut un balamuc din scara asta, lumea nu poate închide un ochi de zgomotul vostru! Daţi naibii muzica aia mai încet şi terminaţi odată cu strigătele şi ţipătele astea! / Auzi moşule, adică nici măcar vineri seara nu pot să-mi fac de cap?! Păi dăo-n p… … odată pă an e ziua mea, vreau să simt şi eu că trăiesc. Şi apropo… v-am lăsat scris la avizier că în seara asta nimeni nu doarme, IEEEE! şi trânteşte uşa. Vecinul oripilat se întoarce blestemând şi înjurând, justificat ce-i drept, pe locatarul nesimţit care l-a ignorant cu nonşalanţă: “Mai bine te făta măta întrun lighean cu ciaunură, tuţi gura mătii de nesimţit” şi se întoarce la nevastă-sa mai disperat decât era.
Dacă unii au scris despre o noapte furtunoasă, nesimţitul se numără printre cei care se pricep cel mai bine să facă astfel de nopţi, furtunoase şi oripilate. Acest beteşug social reuşeşte să facă tot mai multe victime. Lumea modernă a reuşit să găsească antidot pentru aproape toate bolile, numai pentru nesimţire nu. Se spune să nu răspunzi nebunului după nebunia lui. Şi totuşi mă întreb, în cazul descris mai sus, dacă nesimţitul ar fi fost împuşcat în cap de un locatar exasperat, cu permis de port armă bineînţeles ca să fie totul legal, de ce nu ar fi considerat gestul ca legitimă apărare?