Râia societăţii - Codul bunelor maniere

Episodul 2 - Bunul simţ al telefoniei

Episodul 3 - Invitaţia la masă -I-
Se spune că piatra de încercare a educaţiei unui om este comportamentul său la masă. Cea mai bună carte de vizită a cuiva este modul în care acesta serveşte masa. Indiferent de poziţia socială, academică sau financiară se întâmplă să vezi indivizi care comit gafe de începători şi se pun în situaţii penibile atunci când mănâncă. Şi dacă la masă mai sunt şi oameni cu care se întâlneşte pentru prima dată, poziţia sau banii nu reuşesc să refacă imaginea pe care a lasat-o la masă, datorată modul sau atitudinii avute.
Se întâmplă să fii invitat la masă, la o anumită oră stabilită de gazdă. Nu veni nici prea repede dar nici prea tarziu. Dacă s-a spus la ora 18, nu veni când se serveşte desertul dar nici cu 15 minute mai devreme. Dacă chiar se întâmplă ceva grav şi nu mai poţi veni, anunţă din timp. Dacă ai alergie sau reţineri pentru anumite alimente ar fi bine să anunţi gazda, să nu te trezeşti că vei sta la masă şi te vei uita în gura mesenilor în timp ce aceştia vor mânca. Când te aşezi nu îţi trânti cheile sau telefoanele pe masă, e de prost gust. Pune telefoanele pe silenţios iar dacă chiar aştepţi un telefon important cere permisiune gazdei şi anunţ-o că va trebui să vorbeşti la telefon. Dacă va trebui să răspunzi chiar în timpul mesei, cere scuze celor prezenţi la masă şi retrage-te într-un loc unde ştii că nu vei deranja, şi nu zăbovi la poveşti.
Deasemenea sunt câteva reguli de bun simţ care vizează gazda, persoana care pregăteşte masa şi primeşte musafirii. Regula pentru punctualitate rămâne valabilă: nu primi musafirii învârtind încă în oală sau cu părul îmbâcsit cu miros de prăjeală. Termină mâncarea din timp şi lasă-ţi un răgaz pentru a face un duş şi a te schimba. Ai grijă să ai toate cele de trebuinţă şi să nu trebuiască să laşi musafirii să aştepte până mai cumperi zahăr sau lapte pentru cafea sau, mai rău, hărtie igienică la baie. Baia, bucătăria şi holul trebuie să arate impecabil. Nu lăsa ghiuveta plină de vase sau holul de la intrare plin de haine şi încălţăminte. Arată dezordonat şi lamentabil. Oricât de bună ar fi mâncarea care aţi gătit-o, nu trebuie să se simtă şi în baie miros de peşte prăjit. Gătiţi cu uşa închisă la bucătărie şi cu geamul deschis sau hota mergând. Baia e oglinda oricărui cămin. Ea vorbeşte despre cât de ordonaţi sunt cei care îl locuiesc. Acordaţi-i atenţia cuvenită. Aerisiţi casa înainte ca musafiri să ajungă.
Şi în final voi scrie câteva sfaturi practice pentru a elimina orice urmă de miros de sarmale sau ceapă prăjită. În antreu putem pune un vas cu levănţică care să emane un miros plăcut şi persistent. Deasemenea, pe aragaz, la un foc foarte mic, vom pune o tablă iar pe ea câteva crenguţe de brad. Voi reveni cu scrieri despre acest aspect, al bunului simţ la masă, în următorul episod.

DOAR cu programare la medicul de familie

Începând cu prima zi a lunii aprilie, medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi din cele de asistenţa medicală de recuperare au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, efectuată cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită.

În acest sens, cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările.

"Noile măsuri luate de către Ministerul Sănătăţii vor creşte calitatea actului medical, dar şi satisfacţia pacientului. Vrem să modificăm comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical. Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creşte accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, citat în comunicat.

Potrivit conducerii MS, de la prevederile actului normativ fac excepţie cazurile de urgenţă medicală, dar şi cabinetele din mediul rural, în localităţile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare nu există posibilitatea efectuării programărilor.

De asemenea, fac excepţie şi serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afecţiune acută.

sursa: mediafax

Mari portari ai lumii

EXAMPLE OF THE BELIEVERS

Închinare LIVE - Biserica Betania Oradea

Închinarea dincolo de muzică şi versuri
O săptămână de închinare la Centrul Creştin Betania în fiecare zi de luni până vineri(15 februarie 2010-19 februarie 2010) de la ora 15:00 până la ora 21:00.

Live video by Ustream

ADOBE PHOTOSHOP COOK

Adobe Photoshop Cook from Lait Noir on Vimeo.

Gaura neagra

LIVE - Inchinare Biserica Betania Oradea

Închinarea dincolo de muzică şi versuri
O săptămână de închinare la Centrul Creştin Betania în fiecare zi de luni până vineri(15 februarie 2010-19 februarie 2010) de la ora 15:00 până la ora 21:00.

Free TV Show from Ustream

Mărul discordiei

În momentul în care citeşti aceste rânduri, probabil te situezi la o înălţime de 50 de cm de la podea... aşezat pe un scaun. Calculatorul, faţă de podea, se află la o înâlţime de aproximativ 70 de cm... aşezat pe un birou. Stai pe un scaun aflat poate la câţiva metri de la suprafaţa terestră... susţinut de podeaua unei clădiri. Aceasta este legea gravitaţională. În spaţiul nostru terestru, nu există nimic care să poată sta sau să aibe la bază nimic. Acest lucru este valabil pentru tine, pentru mine, pentru cei din Haiti sau oriunde pe acest pământ. Umanitatea are şi ea la bază ei ceva. Un lucru extrem de controversat încă din zorii istoriei, acceptat de unii şi respins de alţii, criticat şi lung dezbătut, descoperit sau încă nedefinit, diluat sau absolut, pentru care unii şi-au pierdut chiar şi viaţa. În aceste câteva rânduri te provoc să încercăm să privim şi noi la el: la Adevăr (majuscula îi stabileşte caracterul absolut). Iar pentru aceasta îţi propun o scurtă ilustraţie care să îţi stârnească imaginaţia.
Să concepem în mintea noastră Adevărul sub forma unui măr: are o formă şi îmbracă două culori principale, jumate roşu şi jumate galben. În anumite locuri culoarea roşie e evidentă iar în altă parte galbenul este dominant. Dacă îl aşezi pe masă şi te uiţi la el vei vedea doar o anumită culoare predominantă, poate roşu. Dacă îţi mişti poziţia corpului vei vedea şi cealaltă culoare, galbenul. Dacă îl aşezi în poziţia în care să te uiţi la linia care desparte cele două culori principale, vei vedea nuanţe dintre roşu şi galben şi nu vei putea aprecia cât roşu sau cât galben are mărul. Dacă încăperea unde te afli e întunecată, îţi va fi dificil să disociezi naunţele de pe măr. Deasemenea dacă există mult prea multă lumină în încăpere, va fi dificil să îl vezi. Depinde cum şi de unde te uiţi.
Din momentul în care am păşit din burtica mamei în braţele doctorului, sau a moaşei, şi până în aceste clipe, în scurgerea timpului, ca oameni am trăit tot felul de experienţe, am acumulat diverse şi multiple cunoştinţe, ne-am format un tip de gândire şi opinii şi ne-am stabilit încredinţări şi principii. Pe lângă acestea, mediul în care am crescut, religia, cultura, statutul social sau sistemul de valori pe care îl avem, toate împreună formează un întreg pentru noi, o bază, concepţia noastră despre lume şi viaţă. Şi ajungem la vârsta în care facem concordanţă între noi ca întreg şi realitatea obiectivă şi stabilim ceea ce este Adevăr pentru noi. El stă la baza umanităţii şi nu o percepem fără această bază absolută şi sigură.
Însă a venit cineva în lumea noastră, mai nou postmodernă, şi a spus că nu există Adevăr sau cel mult dacă există este valabil personal şi nu universal. Şi argumentul acestuia e tocmai Adevărul văzut ca un măr. Unii dintre noi, în funcţie de concordanţa care o fac dintre concepţia formată despre lume şi viaţă şi realitate văd doar partea roşie a mărului iar alţii doar pe cea galbenă. Dacă eu mă aflu în poziţia în care văd doar partea roşie a mărului, nu voi accepta pe cel care spune că există mere galbene, chiar dacă din poziţia şi în concepţia lui mărul se vede galben. Deasemenea dacă nuanţa mărului văzută de mine este galbenă, nu accept şu nu voi concepe că cineva să îmi spună să cred că există mere roşi. Se ridică atunci întrebarea retorică a postmodernismului: Este corect, legitim să pretinzi că unul dintre ei deţine Adevărul? De fapt nimeni nu poate deţine Adevărul.
Această filozofie, acest concept al relativismului nu mai e de ignorat. Este un subiect tot mai prezent în cămpul de luptă al dezbaterilor, care invadează culturile şi minţile oamenilor. Vom rămânea surprinşi, dacă vom urmări sondajele, de numărul oamenilor din ţara noastră, declarată creştină, care spun despre ei că sunt atei. Cred că suntem responsabil să ne scoatem fundurile tăbăcite de scaunele bisericilor şi să fim în stare să avem o apologie pentru Adevăr, o pledoarie pentru credinţa creştină. Dar înainte să vii împotriva unui lucru, trebuie să îl cunoşti, dar Doamne cât de ignoranţi mai suntem. Gândeşte la acest lucru. Mâine poate copiii tăi nu vor mai accepta să le spui tu... cine este Adevărul.
Darius Cornean

Cum ar arata lumea fara Romania

World Without Romania - Celebrity bloopers here

Definiţia DRAGOSETI

Definitia dragostei

View more presentations or Upload your own.

T-SHIRT WAR!!

Râia societăţii – Codul bunelor maniere

Epsodul 2 - Bunul simţ al telefoniei

Episodul 3 – Transportul în comun cu bun simţ
Nu voi uita niciodată prima experienţă avută într-un mijloc de transport din capitală. După ce am pierdut un ceas jumate aşteptând aubotuzul, a trebuit să suport apoi îmbulzeala oamenilor, agitaţi şi nervoşi, care urcau în ordinea: “Intră cine poate!”. Şi pentru că am avut ce merge, a trebuit să suport duhoarea de subsuoară a unuia dintre cei cu ceafa lată, îmbrăcat în maiou creponat care-şi purta lanţul de bicicletă la gât. Când a venit momentul să cobor, am fost aruncat afară din autobuz de parcă aş fi fost un intrus. Cu aşa comportamente m-am întrebat ce rost mai are bunul simţ cu aşa manifestanţi care îţi vor călca tot timpul în picioare bunele maniere şi te vor considera un idiot că le respecţi!? E adevărat că în mioritica noastră patrie nesimţirea se răspândeşte cu rapidul iar bunele maniere abia mai prind loc cu personalul. Şi totuşi cred că nesimţirea nu va călca niciodată peste demnitatea şi respectul faţă de sine al cuiva. Dacă ai rămânea singurul care mai circulă cu personalul te-ai compromite doar că toţi ceilalţi merg cu rapidul? Cred că mai sunt curajoşi care vor fi dispuşi să respectele normele bunului simţ menţionate mai jos, evitând riscul, tot mai mare, de a ne transforma în animale sălbatice.
În staţie de obicei se stă la rând: se acordă prioritate doamnelor, vârstnicilor, mamelor cu copii în braţe, infirmilor. E indicat, dacă nu obligatoriu, ca mama cu copilul în braţe să fie ajutată să urce căruciorul în mijlocul de transport în comun. Deasemenea bătrânelul cu cârjele ar urca mult mai repde dacă cineva l-ar sprijini. Dacă este aglomerat, te pregăteşti cu o staţie înainte de coborâre ca să eviţi graba şi să calci pe toată lumea în picioare. Dacă totuşi se întâmplă să loveşti sau să calci pe cineva nu ţine post de cuvinte, se pretează nişte scuze.
Deşi ştiu că nu prea mulţi cunosc dar, la noi în ţară s-a stabilit ca urcarea călătorilor să se facă prin spate şi jumătate din stânga a uşii de la mijloc. Coborârea se face pe cealaltă jumătate şi prin faţă. Bineinţeles că sunt excepţii ca femeile însărcinate sau infirmii. Dacă nu mai sunt locuri pe scaune nu vă aşezaţi tocmai pe cele speciale pentru infirmi sau femei: arătaţi penibil. Dacă totuşi aţi găsit un loc şi la următoarea staţie urcă o maică care abia îşi târâie cumpărăturile după ea, nu vă holbaţi pe geam de parcă vedeţi Parisul şi nu o observaţi pe bătrânica care, cu speranţă, îşi plimbă privirea prin jur, poate poate o observă careva.
Dacă vă întâlniţi cu cineva în tramvai sau autobuz, convorbirea nu trebuie auzită şi de cei din celălat capăt. Fiţi discreţi şi evitaţi dezvăluirile de genul cu cine şi ce aţi făcut azi noapte sau că ieri aţi uitat să vă puneţi tamponul şi aţi pătat bancheta dintr-un taxi. Oricine vă poate auzi. (aşa cum eu am auzit păţania cu tamponul de la o tinerică dezinvoltă). Vă poate auzi vecinul, colega sau oricare alt cunoscut. Astfel de confesiuni nu se fac nici la telefon într-un mijloc de transport! Nu abuzaţi de convorbirea telefonică doar pentru că aveţi mult de mers cu autobuzul şi vă plictisiţi. Grijă la volumul vocii. S-ar putea să vă audă până şi şoferul sau vatmanul. Cu speranţa că mai există curajoşi dispuşi să promoveze bunul simţ, vă urez călătorie plăcută… fără nesimţiţi.

PUNCTUL TERMINUS

Celor îndrăgostiţi deseori li se întâmplă să aducă în discuţie subiectul timpului nesupus nici unei presiuni – timp să te plimbi în voie prin pădurile primăvăratice, timp să contemplezi frumuseţea, timp să priveşti lung, asemenea oilor pe câmp. Tot acest timp pot fi „clipe preschimbate în eternitate”, clipe lipsite de presiunea timpului – clipe fără de timp.
Însă în acest timp fără de timp există o presiune a timpului, care este conştientizarea inevitabilă a apropierii de punctul terminus: sfârsitul vacanţelor sau sunetul clopoţelului care ne cheamă din nou la şcoală. Uneori mă gândesc să evadez într-o călătorie în sălbaticia muntelui, care o văd ca pe o cale să scap de toată această presiune – deşi nimeni nu poate scăpa în totalitate de ea, pentru că viaţa e presată de moarte, punctul terminus. Socrate refuza să-şi amâne propria moarte cu câteva ore. Probabil ştia că acele câteva clipe sub presiunea timpului nu meritau osteneala. Oricât mi-aşi dori să scap de această presiune a timpului, trăiesc în timp, acel timp creat de Dumnezeu.
Să spunem că cea mai dragă fiinţă a mea pe pământ, într-o zi să fie despărţită de mine de acest timp şi să treacă în eternitate. Eu însă voi rămâne încătuşată în acest timp. Prin această despărţire pot vedea eternitatea cu alţi ochi; îmi dă ocazia să privesc dincolo de bariere – trăiesc cu speranţa că moartea e doar o trecere spre eternitate, spre fiinţa dragă, deşi mi-e frică de ea, parcă o aştept cu o stranie nerăbdare. Uneori cred că distanţa dintre timp şi eternitate nu e chiar atât de greu de trecut pe cât se presupunea. Poate mă ajută şi faptul că, năzuinţa spre eternitate e ceva sădit de la început în sufletele noatre.
Uneori visez la cer, la eternitate... Eu împreună cu iubitul meu, după ce am învins timpul, luând micul dejun printre nori. Apoi mă ridic de la masa „pufoasă” şi-i spun că merg să contemplez „pajiştea” o vreme. Stau nestingherită şi o privesc o vreme, câteva ore, câţiva ani... nu ştiu câtă vreme... de data asta timpul nu mai mă presează, el nu există. Apoi, mă ridic şi vreau să mă întorc înapoi, însă, în drum mă întâlnesc cu prietena mea, care pe pământ purta numele unei flori cu un parfum îmbătător, ne aşezăm pe o bancă sorbind poate dintr-un pahar cu vin, vorbind despre tot ce era greu de înţeles pe când trăiam sub presiunea timpului. Vorbim o oră sau mai multe până când ne spunem tot ce-am avut de spus deocamdată. Apoi mă întorc bucuroasă la iubitul meu care între timp învăţase să cânte la pian: dorinţă neîmplinită pe pământ. În tot acest timp nu mi-a simţit lipsa, chiar dacă am fost plecată o oră, o zi sau o sută de ani pentru că aici nu există timp, nu exisă senzaţia timpului care se scurge. Este eternitatea...
Întrezăresc eternitatea pentru că stiu că acolo bucuria nu are sfârşit, acea bucurie după care tânjesc în fiecare zi. Fărâme din acea bucurie o putem regăsi escaladând munţii, contemplând frumuseţea lor, iubind cu toată pasiunea. Sufletul omenesc a fost făcut să se bucure astfel, deşi, aici, în timp e doar o bucurie parţială. Timpul care mi-a rămas vreau să mi-l petrec alături de iubitul meu, profitând de prezenţa lui din viaţa mea, trăind cu gândul la eternitate, izvorul bucuriei...

ESTERA OPRE

Interviu cu Dumnezeu - Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

Octavian Paler - Decalog

1. Să aştepţi oricât.
2. Să aştepţi orice.
3. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
4. Să nu numeri zilele.
5. Să nu uiţi că orice aşteptare este provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
6. Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
7. Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
8. Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
9. Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
10. Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă

Definiţia LACRIMEI

Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.

Octavian Paler

Închinători la propria moralitate

„Domnule”, i-am zis disperat „dar nu aveţi voie să faceţi asta! Ultima oprire e în oraş, chiar dacă numai pentru un pasager”. „Îmi pare rău dar nu mă pot întoarce!” Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplă! „Domnule, e ora 23:30, afară sunt -10 grade şi e plin de câini! Eu ce fac în bezna asta, la 15 km de oraş?!” Argumentele mele şi cerinţa de a-şi îndeplini datoria nu l-au impresionat pe şofer. M-a poftit afară din autobuz. Nici nu ştiam exact unde sunt.
Întâmplarea s-a petrecut acum câteva zile. Într-o seară, mă întorceam cu autobuzul dintr-un sat de lângă oraşul în care locuiesc. Autobuzul făcea un ocol de până la 14 kilometri distanţă de oraş, ca să ducă toţi pasagerii, apoi urma să se întoarcă în oraş. Urcat în autobuz mi-am dat seama că şoferul era creştin evanghelic, după muzica pe care o asculta şi salutul „pocăiesc” adresat unor pasageri, cu zâmbetul pe buze. Ajuns în ultimul sat, unde şi locuia iar eu fiind ultimul pasager, mi-a cerut să mă dau jos! Am rămas stupefiat! Trebuia să se întoarcă, chiar numai pentru un pasager, înapoi în oraş!
Întâmplarea mi-a lăsat o stare de greaţă, nu pentru atitudinea şoferului, ci pentru că atitudinea aparţinea unui creştin care, mai devreme îşi lăsa „fraţii” din aceeaşi confesiune în faţa casei, iar când nu mai avea pe cine să impresioneze, a fost el însuşi. Evlavie situaţională. Şi pun pariu că un astfel de individ e bine văzut în biserică, doar îi duce pe „fraţi” fără bilet, e în fiecare Duminică la biserică, îşi dă zeciuială, citeşte Biblia zilnic. Poate e şi în comitet. Mi-am adus aminte atunci de o partidă de oameni religioşi de pe vremea lui Isus.
Fariseii erau oameni morali, oamenii lui Dumnezeu. Studiau Scripturile, le aplicau în fiecare aspect al vieţii lor şi erau preocupaţi cu interpretarea şi întipărirea lor în vieţiile oamenilor. Ca şi noi dealtfel. Doreau ca oamenii să umble cu Dumnezeu, nu doar să vorbească despre El. Erau recunoscuţi ca fiind cei mai religioşi oameni şi pe bună dreptate, erau foarte zeloşi pentru neprihănirea lor; un standard greu de atins, de dorit pentru orice evreu. Aveau un CV impresionant. Şi aici vine afirmaţia lui Isus despre aceşti oameni: „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu v-a întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Asta nu înseamnă că ceea ce făceau fariseii era rău. Acest lucru părea aproape imposibil pentru mintea iudeului! Lui i se părea greu de atins pragul fariseilor, mai sus nici nu concepea! Însă ei au pierdut esenţa cuvintelor lui Isus! Moralitatea nu generează dragoste pentru Dumnezeu sau pentru oameni, dar poate ajunge să ne facă să fim închinătorii propriei moralităţi.
O religie bună nu este neapărat sursa prezenţei oamenilor buni aşa cum lipsa unei religii nu justifică prezenţa oamenilor răi. Deasemenea o doctrină sănătoasă nu produce dragoste pentru Dumnezeu şi compasiune pentru oameni. Creştini anchilozaţi în propriile ritualuri, concepţii şi interpretări despre Dumnezeu, prejudecăţi şi un morman de încredinţări devenite principii, după care măsurăm moralitatea sau valoarea unui creştin. Ajungem să devenim nişte caricaturişti, denaturând şi exagerând trăsături după propriile convingeri. Şi culmea e că, în mare parte, intenţiile noastre sunt bune. Dar întenţiile bune nu genereză neapărat faptele bune. Astfel ne construim propria moralitate pe care o elogiem şi care devine filtrul prin care îi analizăm pe cei din jurul nostru. Şi iată-ne falşi, lipsiţi de compasiune, gata să ridicăm primii piatra, cu o moralitate arogantă şi lipsiţi de esenţă: dragostea lui Hristos.

Râia societăţii – Codul bunelor maniere

Episodul 1 - Evitarea penibilului

Episodul 2 - Bunul simţ al telefoniei
Cine s-ar fi gândit că invenţia lui Graham Bell din 1876, şi anume telefonul, avea să dăuneze în timp statutul nostru de oameni bine crescuţi? De fapt nici nu e greu de crezut. Orice lucru, fie el chiar şi indispensabil, folosit excesiv devine dăunător. De aceea am ales ca în acest episod să vorbesc despre câteva norme de bun simţ atunci când utilizăm telefonul.
Un prim lucru ar fi să nu laşi telefonul să ţârâie mai mult de cinci ori până să te gândeşti să răspunzi, asta în cazul în care vrei să răspunzi. Deasemenea când apelul este efectuat de tine regula se repetă. Nu fi enervant. Dacă nu ţi-a răspuns probabil că nu putea răspunde sau poate nu vroia să răspundă. Revii mai tarziu, mai tarziu de două minute.
Un alt aspect e legat de prezentarea la telefon. Dacă vorbeşti cu cineva care nu ţi-e familiar, îţi spui numele şi apoi scopul apelului. Dacă telefonul e în interes de serviciu, trebuie menţionat şi poziţia din cadrul firmei la care eşti angajat. Apoi cel care termină conversaţia este cel care a iniţiat-o, bineînţeles cu excepţiile de rigoare.
Dacă eşti acasă, ai musafiri şi sună telefonul nu te pui şi stai la poveşti minute în şir. Dacă conversaţia se pretează la a da câteva informaţii utile, te scuzi şi răspunzi. Dacă conversaţia se vrea a fi una mai lungă, nu te scuzi interlocutorului spunând „Te sun peste 10 minute” pentru că musafirul tău se va simţi săltat şi nevoit să se pregătească să plece.
Telefonul mobil, indispenabil când plecăm de acasă, poate fi o oglindă a bunului simţ. Nu poţi oricând şi oriunde să răspunzi la telefon (în Germania se lansase o campanie împotriva telefonului mobil sub sloganul: „Numai servitorii răspund oridecâteori sunt chemaţi”). Nu răspundeţi la telefon dacă ştiţi că nu puteţi duce la capăt convorbirea pentru că: sunteţi într-un magazin, la cumpărături, vorbiţi cu cineva sau e prea mult zgomot prin preajmă. Răspundeţi când puteţi vorbi. În mijloacele de transport în comun, trenuri, avioane nu interesează pe nimeni convorbirea ta iar decibelii tăi deranjează. Dacă sunteţi în vizită la cineva acasă, cereţi-vă scuze şi permisiunea de a răspunde unor telefoane pe care urmează să le primiţi. În rest, orice telefon poate aştepta.
În încheiere aş adăuga câteva locuri în care NU este permis utilizarea telefonului mobil: la volan, în avion, în biserică, înmormântări sau când vizitezi pe cineva bolnav, la cursuri, conferinţe, ocazii festive sau solemne.

INCREDIBIL: Copii de 5 ani construiesc un stadion!

India mai ofera o poveste, dar de data asta "nemachiata" la Hollywood, ci direct de pe strazile din New Delhi.

India este gazda Commonwealth Games, care se vor desfasura in octombrie, si s-a apucat de renovarea stadionului Jawaharlal Nehru. Modernizarea va reduce numarul de locuri la 75.000, se va instala un acoperis si se vor aduce restul de facilitati la standarde internationale. Se vor mai construi 4 terenuri sintetice si o sala pentru probele de haltere. Stadionul isi schimba destul de mult infatisarea, de la vechea imagine din 1982 pana la modernismul de acum:
















Totul suna frumos pana acum. Jurnalistii de la The Sun au descoperit ca sefii de santier angajeaza copii de 5 ani pentru a lucra alaturi de parintii lor, iar in schimb le ofera lapte cu paine. Programul "Cornul si laptele" - varianta pentru lumea a treia, se desfasoara netulburat de autoritati, interesate doar ca lucrarile sa se termine la timp. Imaginile de jos nu mai au nevoie de comentarii suplimentare:


/>

sursa sport.ro