Episodul 1 - Evitarea penibilului
Episodul 2 - Bunul simţ al telefoniei
Cine s-ar fi gândit că invenţia lui Graham Bell din 1876, şi anume telefonul, avea să dăuneze în timp statutul nostru de oameni bine crescuţi? De fapt nici nu e greu de crezut. Orice lucru, fie el chiar şi indispensabil, folosit excesiv devine dăunător. De aceea am ales ca în acest episod să vorbesc despre câteva norme de bun simţ atunci când utilizăm telefonul.
Un prim lucru ar fi să nu laşi telefonul să ţârâie mai mult de cinci ori până să te gândeşti să răspunzi, asta în cazul în care vrei să răspunzi. Deasemenea când apelul este efectuat de tine regula se repetă. Nu fi enervant. Dacă nu ţi-a răspuns probabil că nu putea răspunde sau poate nu vroia să răspundă. Revii mai tarziu, mai tarziu de două minute.
Un alt aspect e legat de prezentarea la telefon. Dacă vorbeşti cu cineva care nu ţi-e familiar, îţi spui numele şi apoi scopul apelului. Dacă telefonul e în interes de serviciu, trebuie menţionat şi poziţia din cadrul firmei la care eşti angajat. Apoi cel care termină conversaţia este cel care a iniţiat-o, bineînţeles cu excepţiile de rigoare.
Dacă eşti acasă, ai musafiri şi sună telefonul nu te pui şi stai la poveşti minute în şir. Dacă conversaţia se pretează la a da câteva informaţii utile, te scuzi şi răspunzi. Dacă conversaţia se vrea a fi una mai lungă, nu te scuzi interlocutorului spunând „Te sun peste 10 minute” pentru că musafirul tău se va simţi săltat şi nevoit să se pregătească să plece.
Telefonul mobil, indispenabil când plecăm de acasă, poate fi o oglindă a bunului simţ. Nu poţi oricând şi oriunde să răspunzi la telefon (în Germania se lansase o campanie împotriva telefonului mobil sub sloganul: „Numai servitorii răspund oridecâteori sunt chemaţi”). Nu răspundeţi la telefon dacă ştiţi că nu puteţi duce la capăt convorbirea pentru că: sunteţi într-un magazin, la cumpărături, vorbiţi cu cineva sau e prea mult zgomot prin preajmă. Răspundeţi când puteţi vorbi. În mijloacele de transport în comun, trenuri, avioane nu interesează pe nimeni convorbirea ta iar decibelii tăi deranjează. Dacă sunteţi în vizită la cineva acasă, cereţi-vă scuze şi permisiunea de a răspunde unor telefoane pe care urmează să le primiţi. În rest, orice telefon poate aştepta.
În încheiere aş adăuga câteva locuri în care NU este permis utilizarea telefonului mobil: la volan, în avion, în biserică, înmormântări sau când vizitezi pe cineva bolnav, la cursuri, conferinţe, ocazii festive sau solemne.
PARFUM FOARTE SCUMP
-
„S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump;şi,
pe când sta El la masă,ea a turnat mirul pe capul Lui.”(Matei 26:7) Video
aici:...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu