vineri, noiembrie 28, 2008

Creştini bătuţi în Mumbai, India












Un grup de aproximativ 30 de militanţi hinduşi a atacat clădirea bisericii “Church of God” din Mumbai, Maharashtra, India, în 15 noiembrie. Potrivit unei ştiri din 17 noiembrie a Union of Catholic Asian News, militanţii, înfuriaţi de convertirea şi de botezul a cinci hinduşi, s-au napustit în biserică la aproximativ 12:30 p.m. strigând slogane anticreştine. Au deteriorat mobilierul şi alte obiecte ale bisericii şi au agresat câţiva dintre credincioşii aflaţi de faţă. Pastorului Fernandes (50 ani) I s-au smuls hainele si a fost bătut într-un mod brutal, încât şi-a pierdut cunoştinţa. Grupul a rupt rândurile la sosirea poliţiei. De atunci, câteva persoane au fost arestate pentru implicarea în atac.
Acesta este preţul pe care îl plătesc unii pentru credinţa lor…Dar pe tine? Cât te costă mersul la biserică?...Într-o zi, atât ei cât şi noi, tu şi eu, ne vom înfăţişa înaintea Lui...şi mă întreb...care v-a fi preţul nostru atunci?

joi, noiembrie 27, 2008

Rabinii israelieni plănuiesc rugăciunea pentru economie

Liderii evrei din Israel au stabilit o zi specială de rugăciune cu scopul remedierii crizei financiare globale.
Rabinii conducători Ashkenazi Yona Metzger şi Sephardi Shlomo Amar au emis o declaraţie comună de apel pentru evreii din ţară, pentru a sincroniza rugăciunile pentru stabilitatea economică, rugăciuni stabilite pentru ziua de joi, în prima zi a lunii evreeşti Kislev, a raportat Marţi Ierusalim Post.
„Educaţia şi instituţiile Torah riscă să nu-şi încheie activitatea şi multe sunt în pericol să se închidă" au spus rabinii. "Fabricile şi afaceriştii concediează muncitori iar multe capete nu mai sunt capabile să-şi susţină familiile. Prin urmare vom apela la public pentru a se ruga o oră înainte de mincha (rugăciunea de după-amiază), joi, la sinagogi, în întreaga naţiune.
Declaraţia a venit după ce multe instituţii religioase din Israel, spun cei din afară, se bazează pe donaţii care au scăzut în această perioadă a crizei economice. De altfel, multe instituţii au declarat că se bazează exclusiv pe donaţii în bani

miercuri, noiembrie 26, 2008

Ucigaşul de vise

Am în mintea mea un întreg cimitir de vise, de-a lungul scurtului pelerinaj prin viaţă; vise care au fost îngropate în timp, pe a căror placă funerară stă scris în mintea mea: Fără Speranţă. Şi încep să mă întreb: De ce? Cum au murit? Cine le-a ucis?
Aceste vise nu sunt altceva decât dorinţe ce-şi propuneau atingerea unor virtuţi divine. Nu vorbesc de vise ieftine care iau naştere pentru interese personale, din egoism, pentru lumea nesătulă de plăcere, ci acele vise care ţintesc sufletul şi doresc apogeul divin al acestuia. Acele vise pentru care parcă lumea nu mai luptă, ci le ignoră.
Totul se petrece la nivelul minţii mele. Aici se dă o luptă ori de câte ori un astfel de vis se naşte. De îndată ce se pregăteşte să intre în lumea reală este continuu urmărit de ceva...
Strategia acestui ceva pare a fi tot timpul aceiaşi, cu intensitate şi de nepătrunsă complexitate. Scopul acestui ceva e sufocarea visului, uciderea lui înainte de a se materializa în lumea reală şi de a deveni puternic. ...Dar cine eşti? Cine e stăpânul tău? Tu nu poţi fi ucis? şi totuşi...Cine eşti? m-am întrebat deseori cu nelămurire despre acest ceva.
Oare el să fie? El e acel ceva? După o lungă tăcere am replicat: ... Da, el este! Acuma ştiu sigur! Îi ştiu numele, e chiar el, e...Gândul! El e cel care îmi ucide visele! Cel care mă împiedică să mai visez şi să cred în vise. Dar, stai puţin...eu sunt stăpânul lui! Da, chiar eu! Eu mi-am ucis visele, eu mi-am hrănit gândul ucigaş, eu l-am înarmat cu necredinţă, minciună, ignoranţă, neputinţă şi lipsă de curaj. De ce nu l-am putut controla, dacă eu sunt stăpânul lui, al gândului?
Acum înţeleg: gândul e ucigaşul, dar eu sunt sursa lui de existenţă. El e ceea ce eu îi permit să fie: un ucigaş sau un născător de vise. Se hrăneşte clipă de clipă, dar numai cu ce îi este permis de mine. Gândul îmi spune cât de responsabil trebuie să fiu, el mă poate ucide şi tot el mă poate învia, el...gândul.

marți, noiembrie 25, 2008

Încă un eşec spre victorie


Din nou dimineaţă. …deşi nu mai cred pare un nou început pentru aceleaşi dorinţe care mă leagă de existenţa mea. Parcă am uitat lupta pierdută ieri şi gustul eşecului de a fi s-a pierdut în noaptea ce tocmai s-a stins. Ieri a trecut, a rămas în urma mea dar…azi? ce se va întâmpla cu azi? Ce apus va avea azi în goana după a fi? De ce aş mai încerca din nou această enigmă pentru mine? De ce? Dar dacă…
Am încetat să mai caut soluţii dar raţiunea mea tânjeşte după răspunsuri. Şi totuşi nu acestea par a fi soluţia. În căutarea mea nu am găsit decât…tăcere. Aud voci care-mi strigă în ureche „vor trece toate” , „aşa trebuie să fie” sau „nu eşti singur”…sunt enervante. Sunt cei care raţionează cu inima şi nu cunosc profunzimea şi durerea gândului. Cu cât îmi doresc mai mult de la viaţa asta în goana de a fi , mă fac tovarăş de drum cu singurătatea.
A fi este un război care trebuie câştigat. Acest război se dă în mine şi cu mine, un război ce mi i-a făcut duşmani şi pe cei pe care îi credeam prieteni. Îmi doresc să fiu pe un ţărm îndepărtat pentru a câştiga măcar o lupta dar…aş trişa. Nu aş avea împotriva cui să lupt. Adevărata bătălie trebuie câştigată pe câmpul de luptă…aici şi acum.
Nu mă uit în urmă la cât am pierdut, să pot vedea în faţă dar …ce a fost în urma mea e prezent în lupta mea de azi şi lupta de azi îmi aminteşte de gustul amar al înfrângerii de ieri. Azi…ca şi ieri sau restul zilelor trecute, nu am putere de a lupta, nu am nici strategie, nici motivaţie, abia răsuflu. Şi totuşi ceva în mine mă ţine…nu pe linia de plutire şi nici în amorţire ci…în luptă. Şi nu dorinţa mea, pentru că aceasta s-a stins încă de la primele lupte pierdute. E ceva puternic, nefiresc….divin. Deşi simt uneori că „mă fac că trăiesc” o voce mută în interiorul meu strigă: Toate au un rost în lupta pentru a fi!
Nu înţeleg încă rostul eşecurilor dar…îl voi înţelege. Probabil că mintea mea ar trebui să privească la război, nu la luptă. Să fie oare eşecul o strategie pentru a câştiga războiul??...Uneori asta gândesc. Nu ştiu cum va arăta azi lupta pentru a fi, poate va fi ultima zi şi voi câştiga războiul sau poate va fi… încă un eşec spre victorie.

luni, noiembrie 24, 2008

Conferinţa regională Peniel Bucureşti


Comunitatea Regională Penticostală Bucureşti şi Fundaţia Peniel vă invită la conferinţa regională de tineret "Întăreşte-ţi chemarea!".
Conferinţa va avea loc în data de 12-13 decembrie 2008 în sediul Bisericii Betel din Bucureşti şi se va adresa, în special, tinerilor din Comunitatea Regională Bucureşti.
Mesajele biblice vor fi expuse de către Lucian Oniga, Ioan Bochian, Emil Meştereagă, Florin Ianovici, Marius Pop, Adi Fisca şi Rick Cunningham. Închinarea va fi condusă de către Peniel Band şi alte formaţii bucureştene.
Contribuţia pentru participare este de 10 lei/persoana şi se va achita la locul conferinţei. Fiecare participant va fi responsabil de asigurarea cazării şi mâncării!
Înscrierea se va face pe siteul www.peniel.ro de către responsabilul grupului până la data limită de 1 decembrie. Din cauza numărului limitat de locuri disponibile, numai primii 900 înscrişi vor putea participa!

Alejandro Rodriguez din nou în România


Alejandro Rodriguez este directorul Tineri Pentru Misiune Argentina şi are un rol foarte important în procesul de ucenicie al naţiunii argentine, naţiune care se aseamănă Romaniei din punct de vedere cultural şi financiar. În anul 2004, în capitala Argentinei, el a organizat o întalnire de rugaciune la care au participat peste 400.000 de persoane. De asemenea, el a ţinut prelegeri la guvern şi la Curtea Supremă a Argentinei. Alejandro Rodriguez este adesea invitat să vorbească la diferite conferinţe în diferite locaţii din lume. El este omul pe care Diego Maradona l-a primit în spital, lângă patul său, ca să se roage pentru el şi acum el continuă să se roage pentru mântuirea lui Maradona.
Alejandro Rodriguez va sustine o serie de mesaje după urmatorul program:
Vineri 28 noiembrie: 16:00 - 20:00 şi sâmbătă 29 noiembrie: 16:00 - 19:00 - seminar pentru tineri şi lucrători pe tema : “Cum să evanghelizăm într-un mod relevant?” Seminarul se va desfăşura în incinta bisericii penticostale Alfa şi Omega Turda. Duminica 30 noiembrie : Serviciu divin de dimineaţă: 9:00 - 12:00 - Biserica Penticostala Alfa şi Omega, Turda