joi, decembrie 31, 2009

Înţelepciunea trecutului

Încă puţin şi prezentul numit 2009 va fi o alta piesă adăugată la puzzle-ul istoriei, iar viitorul 2010 se va numi prezent. Pentru unii a fost ultimul an, pentru alţii întâiul. Timpul, în schimb, nu face diferenţa. El îşi urmează drumul fără a ţine cont de pierderi, greşeli, resentimente, realizări, eşecuri sau victorii. Nu aşteaptă pe nimeni. Pare tot mai nerăbdător şi pus pe fugă. La această sacadare a timpului, numită „cumpăna dintre ani”, omul trage timpul de mânecă, spunându-i: „Stai, vreau să spun şi eu ceva!” şi din lăuntrul lui se aud nişte voci: „În sfârşit…” suspină durerea, „S-a dus şi acesta…” se introduce nostalgia, „O să fie mai bine la anul” răsună speranţa.
Pentru om, timpul există în trei forme: trecut, prezent şi viitor. Cea mai mare influenţă o are asupra prezentului, iar cea mică asupra trecutului – el nu mai poate fi schimbat. Viitorul pentru el e un mister. Cei mai mulţi dintre noi cuprindem toate aceste trei forme în gândurile noastre din această perioadă. Ne gândim la ce a fost, ce suntem şi ne întrebăm… cum va fi. De aici însă, mintea omului se împarte în funcţie de atitudine, curaj şi înţelepciune.
După linia trasă, unii numără multe realizări, alţii multe eşecuri. Eşecurile sunt inevitabile în viaţă. Ele sunt o realitate pentru săraci şi bogaţi, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, oameni religioşi sau atei. Pentru unii, anul ce apune a adus câteva realizări, pentru alţii un eşec total. Trecutul nu mai poate fi schimbat, dar pentru unii acesta rămâne activ în mintea lor şi nu pot clădi prezentul. William James spunea că arta de a fi înţelept este să ştii ce să treci cu vederea.
Cineva spunea că ceea ce nu te-a învins te face mai puternic. Deşi nu putem schimba trecutul, el există în subconștientul nostru. Celor mai mulţi le este teamă sau ruşine să vorbească despre el. Sunt totuşi cei care îl recunosc aşa cum el este şi privesc către el ca un „şut în fund” înspre înainte, prin care pot reuşi. Totul depinde de atitudine, de ceea ce priveşti: dezastrul eşecurilor sau faptul că ai rămas în picioare şi încă mai poţi schimba ceva. Trecutul poate fi înţelepciune sau… teama de eşec a prezentului.
Dacă prezentul ne influenţează viitorul, trecutul afectează prezentul. Cu înţelepciune şi curaj, trecutul poate fi o pârghie pe care se clădeşte viitorul în prezent. Înţelepciunea trecutului e ca un dascăl de la care sunt multe de învăţat, ca un profet care previne un rău ce se poate întâmpla sau… o fundaţie pe care se poate începe a se clădi. În scurt timp, anul acesta se va numi trecut. Dacă ai ajuns până aici, indiferent ce a fost, ai reuşit. Un singur gând să te mai lege de ceea ce a fost: care este înţelepciunea trecutului?

miercuri, decembrie 30, 2009

Râia societăţii - "Nesimţiţii nu se nasc, se fac" - episodul 11

Râia societăţii - episodul 10

Nesimţitul chefuieşte
Este trecut de ora 23:00. Întruna din clădirile cu patru etaje, lăsate moştenire de la tovarăşul „împuşcatul”, e mare panică şi mult nerv. Aici stau adăpostite, ticsite, 20 de celule sociale, despărţite între ele de un zid de cărămidă. Tensiunea pare că survine de la etajul doi al blocului, de la apartamentul nouă, şi a început acum două ore. Aici e mare sărbătoare: nesimţitul îşi sărbătoreşte ziua când măsa l-a împins din lichidul amniotic în lumea celor vii pe care avea mai târziu să o îmbolnăvească prin comportamenul lui.
Atmosfera este încinsă: ritmuri orientale cu versuri româneşti, decibeli la maxim, chiuituri, bătături în podea, puicuţe care urcă şi coboară pe casa scării şi sticle care se sparg de îndată ce se golesc. Între petrecăreţi, înjurăturile înlocuiesc cuvintele de politeţe sau numele proprii. Vecinii sunt exasperaţi. Pensionarii de la etajul unul bat disperaţi în calorifer cu tigăile, la parter o mamă se chinuie să-şi adoarmă odrasla iar ceilalţi locatari fac exces de distonocalm şi somnifere. Poliţia e încă pe drum... de două ore (probabil că şi la ei e chef de chef, sau poate „nechef”...de lucru). Un vecin mai îndrăzneţ, cu inima chitită în piept ştiind cu cine are de-a face, porneşte înspre salvarea comunităţii. Se opreşte la apartamentul cu pricina şi bate cu pumnii în uşă. Întrun final, din îmbulzeala de decibeli şi chiuituri, apare sărbătoritul în uşă: „Pe tine cine dracu te-a invitat? / Domnule da’ dumneata nu ai pic de bun simţ, îţi baţi joc? Ai făcut un balamuc din scara asta, lumea nu poate închide un ochi de zgomotul vostru! Daţi naibii muzica aia mai încet şi terminaţi odată cu strigătele şi ţipătele astea! / Auzi moşule, adică nici măcar vineri seara nu pot să-mi fac de cap?! Păi dăo-n p… … odată pă an e ziua mea, vreau să simt şi eu că trăiesc. Şi apropo… v-am lăsat scris la avizier că în seara asta nimeni nu doarme, IEEEE! şi trânteşte uşa. Vecinul oripilat se întoarce blestemând şi înjurând, justificat ce-i drept, pe locatarul nesimţit care l-a ignorant cu nonşalanţă: “Mai bine te făta măta întrun lighean cu ciaunură, tuţi gura mătii de nesimţit” şi se întoarce la nevastă-sa mai disperat decât era.
Dacă unii au scris despre o noapte furtunoasă, nesimţitul se numără printre cei care se pricep cel mai bine să facă astfel de nopţi, furtunoase şi oripilate. Acest beteşug social reuşeşte să facă tot mai multe victime. Lumea modernă a reuşit să găsească antidot pentru aproape toate bolile, numai pentru nesimţire nu. Se spune să nu răspunzi nebunului după nebunia lui. Şi totuşi mă întreb, în cazul descris mai sus, dacă nesimţitul ar fi fost împuşcat în cap de un locatar exasperat, cu permis de port armă bineînţeles ca să fie totul legal, de ce nu ar fi considerat gestul ca legitimă apărare?

Casa lui Isus din Nazaret descoperită

Săpăturile din vechiul oraş Nazaret aduc la suprafaţă casa unde ar fi putut locui Isus, Maria şi Iosif. Potrivit conducătorului arheologilor antichităţii, care lucrează la aceste săpături, locul datează din secolul I-II al erei noastre. Casa descoperită, una foarte modestă cu două încăperi şi o curte mică, a fost descoperită în apropiere de Biserica Buna Vestire, construită în anul 1969 pe rămăşiţele unor temple antice. Până în prezent săpăturile în aria oraşului Nazaret nu au adus la suprafaţă decât câteva morminte. După declaraţia directorului pe săpături arheologice, Yardeny Alexandru, oamenii de ştiinţă au avut pentru prima dată şansa să privească Nazaretul vremii lui Maria, Iosif şi Isus.

Sursa: Prochurch.ru
Traducere si adaptare: Darius Cornean