luni, februarie 28, 2011

O previziune a neprevăzutului

Dincolo de nămeţii de pe străzi care încă ne mai înconjoară, vine primăvara, cel puţin cea calendaristică. Astfel, se presupune că ar trebui, nu ştiu cum sau de unde, să fim infuzaţi cu o doza de optimism debordant care să ne ajungă până ne loveşte melancolia toamnei sau, mai devreme, să ne conducă spre euforia verii. Pentru unii doar un mit, o superstiţie sau cel puţin un crez populist. Dar pentru cei mai mulţi o autosugestie pe care au practicat-o… de când se ştiu.
Dar până se va elucida acest mit al primăverii, vă propun un principu practic care ne forţează pe noi să fim proprii administratori, ba mai mult, responsabili, de optimismul pe care îl putem avea în atitudinea noastră de zi cu zi, mai ales când dăm nas în nas cu neprevăzutul.
Enunţul sună în felul următor: “10% din viaţă este formată din ceea ce ţi se întâmplă iar
90% din viaţă este decisă de modul în care reacţionezi. Cu alte cuvinte, nu ai control asupra 10% din tot ceea ce ţi se întâmplă. Diferenţa este de 90%. Tu eşti cel care determini restul de 90%. Principiul aparţine lui Stephen R. Covey, unul dintre cei mai influenţi americani care a încercat de-a lungul anilor să demonstreze cum fiecare persoană poate influenţa direct propriul destin. Principiul funcţionează ca un fel de bumerang, un efect invers scontat.
Şi ca să fiu mai practic, vă propun următorul scenariu:
Pentru că nu îţi place să ratezi nici o ocazie să îţi surprinzi iubita cu un cadou creativ, ziua de 1 Martie este unul din momentele prielnice. Ai rezervat totul pentru o cină romantică, la un restaurant latin cu nişte mariachi, exact cum îi place iubitei tale. Vin select, somon, desertul ei preferat, şi toate ingredientele pentru o seara perfectă. Parcă te-ai gândit la toate, mai puţin la… neprevăzut. Parfumat şi aranjat, te îndrepţi grăbit spre maşină, dar înainte să urci, un dobitoc trece cu viteză pe lângă tine şi te mocirleşte din cap până în picioare. După câteva înjurături, fugi să te schimbi iar între timp suni iubita şi îi spui că o vei lua mai tarziu cu 20 de minute. Ajuns la maşină, după câteva zeci de metri, realizezi că ai pană. Mai adaugi la întârziere încă 20 de minute. Ai ajuns să îţi iei iubita după 45 de minute de la ora stabilită, zgribulită de frig şi plină de nervi. Spune că vrea acasă fiindcă e moartă de frig. Până la urmă o convingi şi ajungeţi la restaurant. Aici, nervii îţi sunt întinşi la maxim când aflii cu stupoare că masa ta nu mai e rezervată deoarece ai întârziat o oră, şi a fost dată altcuiva. Începi să devii impulsiv, te cerţi cu managerul restaurantului, iubitei i se face ruşine când aude cum vorbeşti şi până la urmă plecaţi acasă. În maşină, spre casă, iubita îţi face observaţie de modul în care ai reacţionat iar tu începi şi te răsteşti la ea. Ajunşi acasă, totul degenerează într-o ceartă de zile mari. Şi ca totul să fie complet, femeia dramatizează şi îţi repoşează că a avut cel mai dureros 1 Martie de când te cunoaşte, ceea ce te scoate din minţi.
În tot acest scenariu, am putut identifica lucruri neprevăzute care s-au întâmplat şi pe care nu le-am putut controla, dar în acelaşi timp, am putut observa care a fost efectul reacţilor avute în urma coliziunii cu… neprevăzutul.
Este un exerciţiu care înseamnă maturitate, recunoaşterea unor slăbiciuni, un oarecare autocontrol, dar mai mult decât atât o previziune a lucrurilor negative care pot fi evitate. Asta presupune înţelepciune, o valoare mai veche ca lumea, prin care se regâsesc şi alte valori, cum ar fi aceasta de care tocmai am povestit, optimismul, o înţelepciune crescândă care diferenţiază omul frumos de omul hidos.

by Darius Cornean ©