joi, aprilie 30, 2009

Albastru ca jazzul

book review by
Darius Cornean

Toţi acceptăm timpul sau lumina ca o realitate deplină deşi nu îl/o putem explica, nu ştim sursa, începutul sau natura acestor lucruri. Nimeni nu a contraargumentat existenţa luminii pentru că nimeni nu a încercat măcar să dovedească existenţei ei. Şi ne uimim de cum putem accepta şi crede realitatăţi care nu se pot explica sau defini prin temeiuri raţionale; credinţa creştină ori existenţa unui Dumnezeu drept şi iubitor, într-o lume nedreaptă, descrisă prin haos şi depravare!?
Cu onestitate faţă de propria-i umanitatea, curaj, inteligenţă, fineţe, şi nu în ultimul rând cu un simţ al umorului, Donald Miller descrie credinţa creştină şi relaţia cu Dumnezeu ca sprijinul real pentru salvarea sufletului aflat în coliziune zilnică cu natura sa depravată. Ce înseamnă să îl înţelegi pe Dumnezeu nu doar cu mintea, dar mai ales cu inima, să te iubească şi să îl iubeşti pe Isus pe care nu l-ai văzut niciodată. O descriere a unei experienţe de credinţă autentică, dincolo de subcultura religioasă şi de părerile preconcepute despre credinţă.
Şi totuşi... rămâne întrebarea inevitabilă: Ce legătură are jazzul cu credinţa creştină? Citeşte aceste „cântece” ale lui Donald Miller şi vei afla răspunsul.

Achiziţionarea cărţii pe www.kerigma.ro

luni, aprilie 27, 2009

Deţinut în libertate

Astăzi am păşit pentru prima dată într-un penitenciar de maximă siguranţă. Am fost întâmpinat, încă de la intrare, de uniformele albastre, puricat mai ceva ca într-un aeroport internaţional. Am fost trimis într-o sală mizeră cu miros de WC-u, să aştept persoana la care am venit în vizită. Pereţii scrijeliţi, uşile scărţâind şi mirosul îmbâcsit îţi crea o stare de nelinişte, oprimare şi dispreţ. A venit momentul deplasării în sala de vizită. Stingher şi curios, am intrat în încăpere: o cameră lipsită de fereastră, cu o lumină obositoare, o podea roasă care scârţâia şi... paravanul de sticlă prin care "libertatea" şi "captivitatea" puteau comunica. Pe peretele de dincolo de paravan era scris: "Bogăţia sufletului este cea mai mare bogăţie".
La un moment dat, în discursul pe care îl purtam cu deţinutul, am reuşit pentru câteva clipe, să-mi însuşesc acel sentiment de captivitate, lipsire de libertate. Imaginaţia mi-a redat sentimentul atât de puternic, încât la un moment dat, am simţit că înnebunesc, inima îmi bătea puternic şi mă simţeam lipsit de speranţă. Mi-am trezit repede conştiinţa la realitate şi am răsuflat uşurat: eram de partea paravanului care definea libertatea. M-am întrebat revoltat în sinea mea: ce legătură are bogăţia sufletului cu privarea de libertate, cu detenţia? Ce bogăţie poate sufletul dobândi într-un astfel de loc? Mi-am oprit o clipă gândurile şi, dintr-o dată, acel sentiment de lipsire de libertate înfiorător, a devenit de dorit. Ce folos să fii liber dacă libertatea îţi fură timpul, prietenii, grija de sine sau bucuria? A fi captiv uneori te face mai liber decât însuşi libertatea.