vineri, aprilie 03, 2009

Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de astăzi

autor: Virgiliu Gheorghe
Recenzie
Într-o eră numită postindustrială în care tehnologia se bucură de o dezvoltare explozivă, în care comunicarea se construieşte pe uneltele mass-media (TV, radio, internet, telefon), individului nu-i rămâne altceva decât să se conformeze şi să se asocieze cu tot ce este inovator. Toată lumea vorbeşte despre progresele, noutăţile, necesitatea simplificării aduse de mass-media în comunicare dar aproape nimeni nu vorbeşte şi despre efectele negative existente, prin uzarea în exces de către individ a acestor unelte media.
Cultura mediatică în care trăim are în centrul ei televizorul şi internetul. Cartea de faţă descrie cât se poate de exhaustiv efectele negative ale comunicării audio-video asupra proceselor modelării conştiinţei colective a unei societăţi. Totodată, autorul descrie concluziile unor cercetători care ne previn cu privire la apariţia unor anomalii neurologice în timpul vizionării TV. Aceste anomalii induc o radicală diminuare a capacităţilor critice umane, a creativităţii, a răspunsului, a deciziilor etc.
Un lucru important de menţionat este efectul pe care televiziunea îl are asupra voinţei umane, a componentei voliţională a omului. Fenomenul dependenţei este o maladie a voinţei. De asemenea dependenţa de televizor care se creează are efecte asupra componentei emoţional-morale a fiinţei umane. Dependenţa de TV suspendă această componentă care stă la baza funcţiei unei familii: de suport emoţional şi moral pentru buna dezvoltare a copilului.
Televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau de modelare a comportamentului şi gândirii oamenilor, fără a fi însă un mijloc potrivit pentru învăţare, ci dimpotrivă. Aceasta generează apariţia Sindromului LD la copii (incapacitate de învăţare), incapacitatea de a citi, dificultăţi în exprimare datorită sufocării imaginaţiei care duce la lipsa de creativitate, lipsa de atenţie, insomnie, apariţia fenomenului de hiperactivitate, irascibilitate şi uneori chiar declanşarea unor crize de epilepsie.
Cercetările, relatează autorul cărţii, au arătat că televiziunea naşte o lume iluzorie, un mediu simbolic şi cultural ce nu corespunde realităţii şi care are puterea de a cultiva „în masa publicului opinii, concepţii şi credinţe, la fel cum, agricultorul îşi cultivă pământul”. Telespectatorii se nasc în această lume simbolică şi nu au cum să ocolească expunerea la mesaje transmise în mod regulat şi cu un grad înalt de repetivitate.
De asemenea autorul vorbeşte despre conţinutul programelor TV: comercialul, violenţa, divertismentul şi eroticul caracterizează cea mai mare parte al conţinutului televiziunii. Acesta descrie legătura care există între televiziune şi nihilism, cum aceasta este factorul principal al promovării gândirii nihiliste (o lume fără Dumnezeu, negarea Lui în implicare şi existenţă). Totodată, sub acest aspect, se poate observa mesajul fundamental al întregii realităţi TV, care pătrunde în sufletele oamenilor, încât cu greu poate fi identificat, şi anume: „Orice adevăr este relativ”. Astfel că sistemul moral promovat de televiziune nu numai că este contrar celui creştin, dar diferă extrem de mult şi de majoritatea sistemelor etice cunoscute în tradiţia popoarelor.
O altă caracteristică negativă este expunerea telespectatorului la mesaje audio-video sexuale care îl stârnesc pe acesta şi îi creează o gândire şi o atitudine despre ce înseamnă sexualitatea şi erotismul.
Autorul subliniază faptul că tehnologia video nu este prielnică transmiterii mesajului creştin. Acest fapt se bazează pe argumentaţia că programele şi mesajele religioase transmise pe micul ecran pot genera un rezultat contrar aşteptărilor. Adică, prin atragerea credincioşilor în faţa micilor ecrane, se va reuşi doar cultivarea unei gândiri magice, erotice, violente, nihiliste şi astfel oamenii nu ar fi decât îndepărtaţi de ceea ce înseamnă o existenţă autentic creştină.
Pe lângă televiziune, autorul nu omite să treacă în revistă internetul, calculatorul şi jocurile video ca mijloace greşit folosite în educaţie şi în buna dezvoltare a familiei. Computerele favorizează lipsa de disciplină. Internetul folosit fără limite de vârstă şi fără „filtre” va duce la o regresie a educaţiei copilului în toate domeniile.
Ca o concluzie la cercetările făcute şi la studiile efectuate, autorul Virgiliu Gheorghe, subliniază ideea reducerii fiinţei umane la condiţia de animal semiconştient prin lipsa de echilibru în utilizarea acestor mijloace media de comunicare, degradarea gândirii umane până la nivelul de îndobitocire.


joi, aprilie 02, 2009

Weekend cu Vitamina C




Formația de muzică creștină, Vitamina C, va fi pentru trei zile în Oradea. Vineri 3 aprilie 2009, de la ora 18, va cânta la biserica Tabor în cadrul unei seri de tineret. Sâmbătă 4 aprilie, de la ora 17, la Sala Filarmonicii, va susţine un concert alături de formația Cristocentric și studenții Colegiului Biblic Est European. Weekend-ul Vitamina C se va încheia duminică 5 aprilie, la biserica Betania. Următoarea vizită a trupei în Oradea va fi în data de 16 aprilie 2009. Primul lor album a ieșit pe piață în 2002 iar ultimul anul trecut cu numele “De n-ai fi fost tu”.


poză preluată de pe www.stiricrestine.ro

marți, martie 31, 2009

duminică, martie 29, 2009

Mascarada din spatele zâmbetelor


Am luat parte, după cum obişnuiesc duminică seara (sau dimineaţa), la un alt spectacol creştin. În ultimele dăţi nu am prea „participat activ” la aceste spectacole, sfidând „bunul simţ evanghelic”, de a-ţi mişca buzele în ritm cu cei care cică, vor să ducă în închinare privitorii, chiar dacă mintea acestora e pe tărâmuri nebănuite. Astfel că, întreaga atmosferă de versuri cântate erau prea divine ca să le tăvălesc pe buzele mele şi în inima mea pietroasă devenind astfel ipocrizie perfectă. M-am aşezat în loja spectatorului şi... am sperat, nu am privit. Chiar am sperat.
Spectacolul s-a terminat, oameni au alergat grăbiţi care cum a putut mai repede către zarva care stă să înceapă din nou lunea, cu zâmbete smulse parcă din şedinţe foto, sau dacă vreţi dintr-o piesă de teatru cu păpuși. Zâmbete false. Am fost tentat oarecum de situaţie să răspund la fel, dar nu am putut: sinceritatea faţă de mine e tot ce mi-a mai rămas, fără ea mi-aş pierde identitatea. Dezamăgit din nou, am păşit agale către casă rumegând nişte pufuleţi, şi am început să mă întreb: Oare sunt singurul care a eşuat? Chiar nimeni nu mai e prăbuşit? Toţi păreau atât de fericiţi şi încrezători, puternici... Oare numai eu simt deznădejdea, neputinţa şi teama? Nu mă simţeam deloc aparţinător acestei comunităţi de oameni care se numesc „fraţi”. Ştiu că am o problemă dar...chiar am rămas singurul? Nu vreau să fiu ca ei, nu vreau să devin fals cu mine însumi dar...
Dar cum să răspund ipocriziei cu sinceritate? Imbatabililor cu vulnerabilitate? Cum să răspund unor zâmbete desenate în ipocrizie cu lacrimi de durere?
Oare mă justific sau sunt ca ei? manechini de decor care-şi ascund slăbiciunile în spatele unei cortine care cade ori de câte ori se afişează în faţa falşilor „fraţi”; oameni care îşi ascund durerea în spatele unei întregi mascarade creştine de duminică, pozaţi în haine de sărbătoare, sub care se ascunde multă deznădejde şi nevoie de ajutor. Pentru cine atâta mascaradă, de ce atâta falsitate şi laşitate? De cine ne ascundem? De unde atăta autonomie proprie plina de invincibilitate falsă? Oare nu mai e valabila chestia cu...un singur Trup, mădulare unii altora?