luni, martie 09, 2009

Doar trei lucruri...

Trei lucruri din viata care sunt irevocabile: Timpul … Vorbele spuse … Si ocaziile. Trei lucruri din viata ta pe care nu le poti refuza sunt: Linistea … Onestitatea … Si speranta. Trei lucruri care deterioreaza viata ta sunt: Orgoliul … Aroganta … Si furia. Trei lucruri care sunt la alegerea ta: Visurile tale … Succesul tau … Si destinul tau. Trei perle pe care trebuie sa le ai in viata ta sunt: Respectul de sine … Dragostea … Si adevaratii prieteni

4 comentarii:

Anonim spunea...

Îndrăzensc: puțin cam eteroclite constatările astea. Mă întrebam unde mai e loc de har, dacă timpul, vorbele spuse și ocaziile sunt irevocabile? Într-un sens, da, sunt, dar de obicei (în acel sens) astea ajung să apese conștiințe. Când, în realitate, lucrurile totuși nu-s chiar atât de limezi... Unele ocazii revin. Unele vorbe pot fi retractate și se șterg și din memoria celui care, să zicem, iartă jignirea.
Dintr-o altă perspectivă, timpul nu ține de noi, iar ocaziile numai în parte, pe când vorbele ne aparțin. Așadar, nu se supun acelorași cauzalități.

Nu cred, apoi, că succesul propriu e la alegerea fiecăruia. No way! Atunci toți am fi plini de succese. Să ne uităm doar la cataclismul crizei economice și e suficient ca succesul să depindă de capriciile pieței.

darius.christian spunea...

Uneori, "justificarea" noastră prin har ne face iresponsabil şi indolenţi. Da, accept exagerarea dar aceasta s-a născut datorită efectului pe care, cele trei elemente "eteroclite", îl are pentru viaţa umană. Nimănui nu-i strică un pic de vigilenţă "în vorbe". Timpul?nu ţine de noi, dar îl putem face prieten sau duşman. Despre succes? cei care îl dobândesc, de obicei au ignorant circumstanţele şi au crezut acolo unde nimeni nu a crezut.

Anonim spunea...

Probabil că privim același fenomen/sistem din unghiuri diferite. M-am îngrozit când am înțeles că insinuarea implicită a pedagogiei evanghelice este că odată rostite, cuvintele nu mai pot fi în niciun fel ameliorate. E un fel de lege a talionului. O chestie care împovărează și distruge relații. Poate de aceea era foarte importantă din punctul meu de vedere iertarea. Normal că e bine să fii prudent.
Dar mi se pare că există un stil de a se mișca, pentru evanghelici, între imprudența crasă, între nesimțirea deghizată în sinceritate, pe de o parte, și ipocrizia fără scrupule travestită în prudență și blândețe, pe de alta. Iar când unul scapă ceva pe gură, e pus la zid, etichetat, judecat și condamnat pe vecie (dacă se poate). Există o adevărată plăcere a înfierării!
De acord că pozițiile noastre sunt complementare, în ultimă instanță.

Cât despre succes, pe mine mă râcâie aplicarea acestui concept la creștinism. Mă tem că filosofia succesului s-ar putea insinua în creștinism. E destul triumfalismul de paradă militară deja existent.

darius.christian spunea...

Apreciez intervenția ta și consecvența argumentată cu care iți susții "unghiul de vedere". Trebuie să pornesc cu onestitate și să recunosc în primul rând că punctul meu de vedere e mult mai subiectiv decât al tău. Astfel că, fiind o victimă a celor care practică etichetarea, judecata și "nesimțirea deghizată în sinceritate", am ajuns să iert mai greu propriile imprudențe sau greșeli și resimt mai greu "infierea". Cât despre "succesuri" ( vb. lui EBA) și aici "unghiurile noastre" cred că sunt complementare. Succes pentru mine înseamnă a crede și a fi ceea ce pentru cei mai mulți e o nebunie (vb. apostolului Pavel). Succesul văzut prin ochii mei nu își poate găsi aprecierea și proslăvirea într-o lume egoistă, carnală și materialistă!