sâmbătă, octombrie 10, 2009

Viața ca o ceapă

Te-ai gândit vreodată ce s-ar intâmpla cu ochii tăi daca nu ai mai vărsa niciodată lacrimi? Cum ar arăta sau dacă te-ai mai putea folosi vreodată de ei? Imaginează-ţi bucuriile, tristeţiile, împlinirile, durerile, rănile sau visele împlinite, toate fără ca să curgă nici măcar o lacrimă. Ochiul uscat, pătat, tulbure de praf şi plin de durere, care, după o veme, s-ar îmbolnăvi şi de care nu te-ai mai putea folosi. Cu siguranţă nu ar fi o normalitate şi ai avea mare nevoie de un doctor pentru ca nu mai eşti „normal”. Dacă nu ai mai plânge, în scurt timp nici nu vei mai putea vedea.
Zilele trecute curăţam o ceapă şi mi-am adus aminte de şiretlicul învăţat de la mama mea: „tot timpul când cureţi ceapa să ai grijă să nu o crestezi pentru că te va ustura ochii. Trebuie să pui ceapa sub un jet de apă rece şi abia apoi sa o tai.” Dacă nu respectam asta, ceapa tăiată ajungea scufundată de lacrimile mele. Şi asta se intamplă pentru că ceapa eliberează o substanţă chimică pe bază de sulf, denumită factor de lăcrimare.
De data aceasta însă nu am ţinut cont de şiretlic. M-am gândit ca lucrurile să se întâmple fără scurtături „spre drumul mai puţin dureros”, fără trucuri.Vroiam să las lucrurile să se întample „normal”. Am curăţat ceapa şi am început să o tai, mai întâi în bucăţi mari apoi tot mai măruntă. După ce am terminat de tăiat, nu am mai văzut nimic: ochii şi faţa imi erau înmuiate în lacrimi. Am fugit imediat în oglindă şi am început să mă privesc: faţa senină, înviorată şi refăcută şi imediat un sentiment încrezător m-a copleşit: mă simţeam încrezător, ochii limpezi, curaţi, cu o mai bună vizibilitate şi nicio senzaţie de oboseală.
Am început să mă gândesc la cele întâmplate. Mi-am dat seama că, pe măsură ce am început să tăi ceapa, ochii începeau să lăcrimeze. Când am început să o mărunţesc, lacrimile erau şiroaie, ochii mei erau epuizaţi şi abia mai puteam vedea. Când totul s-a sfarşit, m-am şters la ochi şi vedeam parcă mai bine ca niciodată. “Se pare că nu e chiar atât de rău să plângi. Iată ce a însemnat un „drum fără şiretlicuri”, fără compromis. Dacă alegeam să tăi ceapa „pe un drum mai puţin dureros”, nu aveam parte de această limpezire a vederii”, mi-am zis cu entuziasm şi parcă încărcat de energie.
Oamenii plâng. Lacrimile, mai ales în zilele noastre, sunt asociate cu durerea. Ea poate însemna eşec, boală, greutate, moarte sau orice altă criză umană a vieţii. Copiii, tinerii, bătrânii sau cei mai tari dintre noi plâng pentru momente şi în măsuri diferite. Aşa este normal. Aşa este viaţa şi aşa trebuie să o trăim. Ochii nu pot supravieţui fără lacrimi cum nici viaţa nu îşi mai poate păstra farmecul fără durere.
Şi totuşi… unii dintre noi şi-ar dori ca niciodată să nu plângă, să nu-i doară nimic, să meargă doar pe unde-i pavat, pe cea mai apropiată scurtătură. Pentru ei cel mai scurt drum e cel mai profitabil. Pentru ei există şiretlicurile, trucurile care îi ajută să ajungă pe unde e mai simplu şi uşor transformându-i în laşi şi fricoşi. Fără a lupta sau a-şi testa limitele de curaj, fără a persevera în crezul lor. Parcă ei sunt cei care au inventat compromisul. Din păcate, cei mai mulţi asociem drumul cel mai scurt şi usor cu drumul succesului. Nu vrem să ne doară şi nu vrem să plângem. Nu ştim să gestionăm durerea în favoarea noastră iar lacrimile le ascundem pentru că le considerăm dovezi ale vulnerabilităţii: înterzis bărbaţilor, acces doar pentru femei şi copii (cu măsură bineînţeles).
Dar nu este „normal”, nu aşa trebuie să fie. În faţa crizelor vieţii, a lacrimilor pline de durere, creştinul este singurul care poate şi trebuie să rămână în picioare fără să se compromită. El trebuie să fie exemplul de curaj, voinţă şi sacrificiu fără să caute şiretlicuri sau scurtături. El cunoaşte Adevarul, cunoaşte Dătătorul de Viaţă, înţelege tainele Lui, îşi cunoaşte începutul şi are speranţa sfârşitului. Pentru creştin, greul nu trebuie să fie o povară, el îi este dat ca o comoară pentru desăvârşire. Nu poţi fugi toată viaţa de suferinţă, fără să înveţi din înţelepciunea ei. Suferinţa îţi limpezeşte gândurile, te învaţă să priveşti mereu mai bine şi mult mai departe, te încarcă şi te face mai puternic. Aşa a fost, aşa stă scris, aşa trebuie pentru ca aşa e „normal”. În fiecare zi „găsim câte o ceapă de tăiat”, nu alege scurtături chiar dacă ceapa de azi e mai mare decât de obicei! Nu o lua pe scurtătură, pierzi tot farmecul!

Niciun comentariu: