Râia societăţii - Episodul 7

Râia societăţii - Episodul 6

Nesimţitul pe micul ecran
Aproape întotdeauna am avut falsa impresie că trebuie să ai o superioritate cognitivă ca să apari pe sticla TV-urilor. Pe zi ce trece îmi dau seama că treburile stau exact invers. Cu cât eşti mai mitocan, pervers, scandalos şi prost eşti la mai mare căutare pentru rating. Asta se cere pentru că asta se consumă. În acest context, încetul cu încetul nesimţitul şi-a făcut loc în spatele micului ecran şi defilează pe la talk-show-uri scuipând moderatorul, ţipă batjocoritor şi îngâmfat, se ia la bătaie cu invitaţii sau mai face şi reclame cu mesaje subliminale perverse. Şi când te gândeşti că una din funcţiile mass mediei e cea de educaţie...
Îmi place să mă uit la televizor şi nu televizorul la mine. Încerc să cern ce e bun de ce e grotesc. Butonez telecomanda în speranţa că nu voi da de specimene ale nesimţirii. Misiune imposibilă. Nu am schimbat două canale că l-am şi zărit: ştrangulat stilat cu o cravată, cu un miros impunător de parfum, gesticulează hazardat şi autoritar, irefutabil în propriile păreri şi cu o mimică asemănătoare unui cimpanzeu dresat să amuze copiii. Sub acelaşi veşmânt de parlamentar, îl găsesc pe un alt post, de această dată, votând o lege în parlament, cu o falcă în cer şi una în pământ de somn, pe care nu a ştiut-o mai apoi enunţa reporterilor, dar mai să spună ce presupunea. Varianta feminină e şi mai ordinară: pe o muzică orientală cu versuri româneşti, îşi fâlfâie ugerele în faţa camerelor iar acoperământul feselor, scurt şi transparent, se ridică de trei ori pe minut să te asigure starleta că tanga ei se potriveşte cu decolteul.
Ai zice că reclamele sunt un moment de evadare din acest absolut al nesimţirii. Mare amăgire. Recent am văzut o reclamă, specific românească, în care doi domni respectabili, comedianţi şi actori, sunt puşi între două piţipoance aproape dezvelite, şi sunt filmaţi cum îşi lipesc ochii de formele manechinelor. Unul dintre ei îşi ridică privirea şi începe: „Sănătate şi virtute, şi să avem ce... şi îndată intervine cel de-al doilea pentru a „strica” rima, oricum subînţeleasă, şi spune : „ca să avem ce bea”. ( cuvântul care rima se termina tot cu „ute”şi începea cu „f” iar scenariul este special creat pentru a se subînţelege rima).
Gravitatea problemei nu constă în fenomenologia nesimţitului mediatiză ci în faptul că acest spirit TV crează modele în rândul holbaţilor din faţa televizorului. Nu mai există discernământ între idioţenie şi normalitate, mai degrabă apreciere, elogiere şi copiere a comportamentului.: “Pâi dacă ăla aşa zice, aşa facem” - manipularea prostului de către prost. Acum sper să nu vă spargeţi televizoarele şi nici să le aruncaţi pe geam, aţi putea răni pe cineva, pentru că nu cred că ar fi o soluţie. În schimb, tuturor care au ochi cu minte, îi îndemn să combată, oridecâte ori se iveşte ocazia, indiferent de mijloace (aici scopul le scuză) prostia şi nesimţirea şi să credem în speranţa anihilării.