Scopul scuză mijloacele

Într-o vreme în care tehnologia fugăreşte timpul mai iute ca niciodată prea puţini sunt cei interesaţi de mecanismul fiinţării unui lucru, procesul facerii, metodele sau principiile care au stat la bază. Nu avem timp pentru asta pentru că timpul costă bani iar banii au fost mereu o nevoie urgentă, acum şi aici. Ce interesează e produsul final. Produsul de calitate crează imagine bună iar imaginea înseamnă totul. Investim pentru imagine, minţim, muşamalizăm, manipulăm, corupem, sacrificăm oameni şi chiar ucidem. Nu e o atitudine divizată pe statute sociale sau culori religioase ci o găseşti deopotrivă printre oameni.
Realitatea şi experienţa ne învaţă că oamenii dezamăgesc. O spune istoria şi ne-o arată prezentul. Oameni care odinioară pledau pentru „prinţipii” acum conştiinţa nu mai reacţionează în nici un fel la încălcarea lor. Dar nu ne mai interesează asta. Important e că producem, creştem, ne dezvoltăm şi lucrurile merg din ce în ce mai bine. Astfel ne trezim că mergem să vizităm bolnavii cu benzină furată din locomotivele CFR, avem amnezie când ne declarăm veniturile, depăşim viteza excesiv pentru că întârziem la conferinţă, mai mergem şi fără bilet Duminica la biserică că doar „ştie Domnul că nu am şi noah... Duminica nu prea circulă”, încercăm întâlniri de tineret cât mai extravagante ca să atragem cât mai mulţi tineri şi acceptăm bani furaţi să ne facem biserici... iar lista o puteţi continua. Pentru unii voi părea chiţibuşar şi exagerat dar cu siguranţă pentru caracterul Lui nu. Nu cunosc despre Dumnezeul creştinilor că ar fi interesat mai mult de ceea ce faci în detrimentul a cum o faci.
Există tot mai mulţi predispuşi spre o astfel de atitudine care la un moment dat duce la ipocrizie. Sunt dispuşi să vină cu tăvălugul şi să calce tot ce stă în picioare, pentru un scop nobil, bineînţeles. Cine nu se potriveşte sau se opune trebuie eliminat. Neputincioşii şi incapabilii nu au ce căuta. Un fel de capitalism. Scopul predomină şi el dă valoare. Restul sunt detalii. Şi aici mă refer la o realitate din contextul evanghelic: biserici, şcoli, organizaţii, ş.a.
Nu m-am transformat într-un justiţiar pentru că onestitatea îmi spune că şi eu am fost parte la această atitudine. Dar faptul că la un moment dat am minţit nu mă opreşte să spun că minciuna e păcat. Poate mi-am venit în fire. Nu se mai caută oameni de calitate ci oameni de producţie. Ne interesează produsul mai mult decât oamenii implicaţi şi sacrificaţi. Intenţia şi scopul ne scuză de fiecare dată. Ele ne sunt avocaţii la apel. Dar după cum spunea cineva: „Şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”.