luni, mai 31, 2010

Triumful morţii peste cei "morţi"


Zorii dimineţii s-au trezit mai devreme astăzi. Au anunţat ultima zi din Mai că ea este cea în care Dumnezeu va lua un sfânt de pe pământ şi-l va duce acasa printre cei sfinţi. Cerul a fost mâhnit toată ziua şi nu s-a oprit nici acum din plâns. Plouă cu stropi calzi ca privirea blândă a celui care a fost coleg, prieten, soţ şi fiu... Sergiu Mărcuş.
Nimeni şi nimic nu putea anticipa cele întâmplate. Şi poate nici nu ar fi fost drept şi cu atât mai mult credibil. După bucuria absolvirii colegilor din anul III de Vineri şi mult aşteptata nuntă de Sâmbătă, familia CBEE era încă sub efectul sărbătorilor. Astăzi însă, moartea a avut grijă să ne izbească de probabil cea mai cruntă realitate a vieţii. Am trecut de la bucurie la tragedie în doar trei zile. E mai mult decât crud, poate nedrept. De ce acum, aşa devreme? De ce nu eu?
Sergiu Mărcuş a fost student la CBEE (Colegiul Biblic Est European)în anul II la teologie. Era căsătorit cu Magda, studentă şi ea în anul I. Se pregăteau să meargă la vară în misiune în Albania. Dumnezeu însă a fost poate prea nerăbdător să îl ia acasă. Sau poate a ieşit să-şi ducă sfinţii acasă, pentru că lumea a devenit tot mai ostilă şi neîncăpătoare pentru oameni ca ei.
Două lucruri erau "enervante" la acest om: calmul debordant când toţi ceilalţi aveau toate motivele să iasă din matcă şi... modul sublim în care o iubea pe Magda: îmbrăţişări pentru orice şi cuvinte pline de iubire aproape la fiecare frază. Parcă se iubeau prea mult. Era însă o iubire care pur şi simplu nu se potrivea cu lumea aceasta.
Moartea lui a înviat "morţii" care sunt în viaţă, prea ocupaţi cu nimicurile acestei lumi şi rupţi de realitatea dumnezeirii. Iar unul dintre cei înviaţi sunt şi eu. De azi şcoala nu va mai fi la fel niciodată. Ai reuşit să strângi rândurile printre noi colegii, să ne conştientizezi de vremelnicia noastră, de valoarea unei clipe. Ne-ai învăţat să ne privim altfel, să înaintăm altfel, să gândim altfel. Ne-ai atras atenţia asupra celei mai importante virtuţi: dagostea. A trebuit să mori tu ca să fim noi resuscitaţi. Cred că ai fost singurul dintre noi care o putea face. Ai predicat un creştinism faptic, fără ca, de cele mai multe ori, să nu spui nimic. Sunt mândru că te-am cunoscut şi plin de speranţă din nou. Mulţumesc Sergiu pentru curajul de a trăi altfel. Moartea ta a adus speranţă: speranţă în schimbare, în trezire, în binele dintre oameni şi în credinţa în Dumnezeu.
Ne vom revedea... Acasă.

Al tău coleg,
Darius C.

Un comentariu:

maya spunea...

wow Darius...foarte frumos si simplu l-ai descris...:)
si mi-as dori sa nu ne tina doar pentru o perioada scurta sentimentul care l-ai descris la sfarsit....:(