duminică, martie 29, 2009

Mascarada din spatele zâmbetelor


Am luat parte, după cum obişnuiesc duminică seara (sau dimineaţa), la un alt spectacol creştin. În ultimele dăţi nu am prea „participat activ” la aceste spectacole, sfidând „bunul simţ evanghelic”, de a-ţi mişca buzele în ritm cu cei care cică, vor să ducă în închinare privitorii, chiar dacă mintea acestora e pe tărâmuri nebănuite. Astfel că, întreaga atmosferă de versuri cântate erau prea divine ca să le tăvălesc pe buzele mele şi în inima mea pietroasă devenind astfel ipocrizie perfectă. M-am aşezat în loja spectatorului şi... am sperat, nu am privit. Chiar am sperat.
Spectacolul s-a terminat, oameni au alergat grăbiţi care cum a putut mai repede către zarva care stă să înceapă din nou lunea, cu zâmbete smulse parcă din şedinţe foto, sau dacă vreţi dintr-o piesă de teatru cu păpuși. Zâmbete false. Am fost tentat oarecum de situaţie să răspund la fel, dar nu am putut: sinceritatea faţă de mine e tot ce mi-a mai rămas, fără ea mi-aş pierde identitatea. Dezamăgit din nou, am păşit agale către casă rumegând nişte pufuleţi, şi am început să mă întreb: Oare sunt singurul care a eşuat? Chiar nimeni nu mai e prăbuşit? Toţi păreau atât de fericiţi şi încrezători, puternici... Oare numai eu simt deznădejdea, neputinţa şi teama? Nu mă simţeam deloc aparţinător acestei comunităţi de oameni care se numesc „fraţi”. Ştiu că am o problemă dar...chiar am rămas singurul? Nu vreau să fiu ca ei, nu vreau să devin fals cu mine însumi dar...
Dar cum să răspund ipocriziei cu sinceritate? Imbatabililor cu vulnerabilitate? Cum să răspund unor zâmbete desenate în ipocrizie cu lacrimi de durere?
Oare mă justific sau sunt ca ei? manechini de decor care-şi ascund slăbiciunile în spatele unei cortine care cade ori de câte ori se afişează în faţa falşilor „fraţi”; oameni care îşi ascund durerea în spatele unei întregi mascarade creştine de duminică, pozaţi în haine de sărbătoare, sub care se ascunde multă deznădejde şi nevoie de ajutor. Pentru cine atâta mascaradă, de ce atâta falsitate şi laşitate? De cine ne ascundem? De unde atăta autonomie proprie plina de invincibilitate falsă? Oare nu mai e valabila chestia cu...un singur Trup, mădulare unii altora?

7 comentarii:

eu spunea...

"Rumegand niste pufuleti...",imi suna cunoscut...intradevar, de multe ori rasul nostru ascunde durerea din inima noastra, dar cred in acelasi timp ca poate fi si un remediu...pentru mine inseamna: hei, trezeste-te! traieste inainte sa mori...stoarce tot ce poti din fiecare zi, iubeste si bucurat-te de oamenii care conteaza...! de aceea caut sa ma bucur, sa rad...desi uneori deznadejdea, suferinta ma lasa fara puteri...un sfat pe care il iau si pentru mine:
trebuie sa avem curaj pentru a mai face un pas spre telul si spre implinirea planului lui Dumnezeu pentru viata noastra! NU se merita sa ne lasam doborati de satan...avem altceva mult mai important de facut...

Anonim spunea...

cea mai mare puternica lovitura nu o primesc de la Satan ci... de la mine insumi, prin renuntare la lupta. Da, indur durerile loviturii!

Anonim spunea...

deci imi place
de unde i-ai ghicit tu pe toti? chiar toti is niste fatarnici?
imi place ca recunosti ca nu esti nici tu bine, dar la sfarsit, te erijezi in judecatorul tuturor.
Ne vindecam pe noi si apoi dam tratamente.
http://www.mircea-badea.ro/blog/despre-curve/

Anonim spunea...

sau dacă vreţi dintr-un piesă de teatru cu păpuși.
acordurile gramaticale

Pentru cine atâta mascaradă, de ce atâta falsitate şi laşitate? De cine ne ascundem
da tu de unde stii ca e mascarada???

Anonim spunea...

a fost o descriere nu o descriptie, la nervi mai inventezi cuvinte :))

darius.christian spunea...

DESCRÍPŢIE, descripţii, s.f. (Rar) Descriere. [Var.: (înv.) descripţiúne s.f.] – Din fr. description, lat. descriptio, -onis.
Sursa: DEX '98
DESCRÍPŢIE s. v. descriere, expunere, înfă-ţişare, prezentare, redare, zugrăvire.

din orgoliu, mai uităm că nu le ştim chiar pe toate

darius.christian spunea...

ce mi se pare mie "anonimule" e faptul că reacția ta e mai mult decât subiectivă, nici pe departe o încercare cât de cât veridică de a critica atitudinea mea. Cu siguranță descrierea mea nu a fost exhaustivă, atât față de "spațiu de desfășurare a spectacolului" cât și față de "spectatori". A fost o descripție mai plastică a unui comportament uman care a existat dintotdeauna, nuanțat bineînțeles de starea mea de spirit. Nu am vizat particularități ci o stare care există. Iar vis a vis de eticheta "judecător", ți-ai păstrat subiectivismul. Orice om cu o atitudine critică generală prezintă riscul de a poza în justițiar. Mulțumesc pentru intervenție