Drama unui cadou

Nu cred că am auzit vreodată pe cineva care să urască cadourile, mai ales cele primite de Crăciun. Ne încântă momentul, aşteptăm să dăruim cadouri dar mai ales să primim. Şi cine ar putea urî un cadou, chiar dacă nu a primit ceea ce şi-a dorit sau pentru că nu-i place cum e împachetat?
Vine Crăciunul, iar pentru Elisabeta, fiecare zi care apropie sărbătoarea devine tot mai frustrantă, tensionată, iar teama îi dă din nou târcoale. Şi-ar dori să nu mai existe Crăciun sau măcar timpul să sară peste această perioadă. Anul trecut, în pragul sărbătorii, “a primit” poate cel mai frumos cadou posibil, dar modul în care l-a primit a fost o adevărată dramă pentru ea, o traumă pe care o resimte şi acum.
Am întâlnit-o,aş spune întâmplător, şi nu părea cu nimic mai deosebită decât majoritatea dintre noi: o fată de înălţime medie, cu părul de un chihlimbariu palid care-i acoperea obrajii pictaţi cu pistrui, stingheră şi puţin sociabilă. Ţinea ceva în braţe. Era un băieţel de trei luni cu un chip scântâietor. Cu ochii lui albaştri sorbea şi înghiţea fiecare zămbet care-l primea, şi la rându-i, parcă politicos, răspundea cu un surâs demn de un viitor diplomat. Elisabeta este din Almaş, dar locuieşte de ceva timp la o fundaţie specializată în ajutorul social, dintr-un sat aproape de Oradea. Ne-am reîntâlnit acolo şi a ales să îmi spună povestea băieţelului.
S-a întâmplat în satul ei natal, anul trecut, cu câteva zile înainte de Crăciun. Seara, în jurul orei 9, se întorcea de la cumnata sa. Pe drum, doi indivizi, familiari ei, s-au apropiat de ea, au bătut-o şi unul dintre ei a violat-o. Nu după mult timp a aflat că e însărcinată. De aici, drama s-a înteţit. Au urmat nopţi nedormite, coşmaruri, tentative de suicid, teamă, procese şi multe întrebări. Inculpatul a fost prins şi condamnat, iar printre declaraţiile date poliţiei a spus: “Mă bucur că i-am făcut un cadou de Crăciun”. Nu-şi dorea acest copil pentru că astfel, spuse Elisabeta, durerea se prelungea, şi vroia să scape de el. Totuşi, încurajată de cei apropiaţi să-l păstreze, pe 10 August, în lumea noastră s-a auzit un nou scâncet de copil, al unui băieţel cu numele de Iosif. A început să ţină foarte mult la el, dar totuşi nu putea să îl iubească cu toată puterea ei. Şi acum mai simte durere, dispreţ, iar uneori, când e singură cu Iosif , işi mai aminteşte acea seară. E debusolată. Nu înţelege de ce a trebuit să se întâmple tocmai ei. Cum va reuşi să şteargă amintirea acelei seri!?
Deocamdată locuieşte la fundaţia “Smile” împreună cu băieţelul, dar nu pentru mult timp. La anul va trebui să îşi caute alt loc. Acasă nu vrea să se mai întoarcă. Nu-şi doreşte nimic pentru viitor, doar să fie sănătoasă, ea şi băieţelul, şi să reuşească să îl iubească cu toată forţa ei. Mi-a spus că îi e frică de Crăciun, mai ales cel petrecut în satul părinţilor. Va căuta să stea cât mai departe în această perioadă de acel loc. Şi-ar dori să rupă orice legătura cu acea localitate, e un coşmar care o urmăreşte şi îi distruge liniştea. Totuşi, nu i-ar plăcea să fie singură de aceste sărbători. Singurătatea o ia la întrebări, îi reaminteşte fapte şi stări pe care vrea să le uite. Cu un glas tremurat şi cu ochii aţintiţi spre copilaş încheie spunându-mi: “Crăciunul nu va mai fi niciodată la fel pentru mine!”
Reportaj de Darius Cornean
Toate drepturile rezervate