Râia societăţţii

Nesimţiţii nu se nasc, se fac
Sub deviza “nesimţiţii nu se nasc, se fac, vreau “să bârfesc” despre un beteşug social ce mătură ca tăvălugu’ tot ce a fost normal şi sănătos printre muritori. Nu voi face prescrieri pentru cei “suferinzi”, nu am speranţa remedierii şi poate vreau să fac haz de “necaz”, cel puţin al meu. Totuşi, e bine să-l recunoaştem şi să ne ferim de el pentru că acest beteşug se ia, credeţi-mă: în autobus, pe stradă, în magazine sau instituţii, numărul celor afectaţi e in continuă creştere. Peste tot e criză, numai de ei nu. Aşa că, în următoarele episoade care vor ieşi din tastatură mea, te invit la un pahar de “bârfă” cu aromă de nesimţiţi.
Episodul 1 - Nesimţitul în mijlocul de transport

Episodul 2 - Nesimţitul haleşte
În primă fază am intitulat acest episod „Nesimţitul la masă” însă mi-am dat seama imediat ce eroare am comis. Luarea mesei este un act social în care o grupare umană îndeplineşte anumite norme de igienă şi comportament. Aşa a fost încă din epoca de piatră când strămoşii noştri se adunau în jurul focului. Asocierea mitocanului cu un astfel de moment social cu siguranţă l-ar fi jignit şi nu l-ar fi integrat corect. Şi totuşi, nesimţitul are şi el parte de un astfel de moment, personalizat bineînţeles. Cum? Urmăreşte-l!
O uşă trântită şi un răcnet din care abia s-au înţeles câteva silabe: „Făă muiere, sper că de la noi pute aşa fain că mis rupt în gură!”. Este semnalul că mutantul social a ajuns acasă cu glanda tiroidă urlând de foame(scapă cine poate). Păşeşte mocirlos cu mâinile sleioase în bucătărie şi se tolăneşte pe scaun. Azvârle telefonul şi cheile pe masă şi începe să înfulece din pâine. „Hai fă mai repede cu mâncarea aia, te-o făcut măta’n reluare? Începe să soarbă, dar nu din lingură ci din polonic. Zgomotul scos sună de parcă buzele nevestei tocmai au reuşit să scape din botul lui în încercarea acestuia de a... săruta. Şi pentru că este adeptul ambianţei muzicale indiferent de timp sau spaţiu, tovarăşii din zona Oltului sunt singurii care îi ţin companie la masă, prin intermediul „megafonului”(celularul).
Cu esofagul înfundat, trage o dușcă de orice găsește pe masă, după care urmează deznodământul „odorifer”: râgâiala, eticheta care-l consacrează. Cu coatele crăcănate pe masă, se împinge pe două picioare dar nu înainte să-și frece mâneca de botul mânjit. „Stai făă că strâng eu”, răspunde ofticat. Aruncă oala in ghiuvetă, strânge fața de masă și resturile nesimțitului ajung decor stradal. (cazul fericit în care nu înjură trecătorii care trec prin fața geamului tocmai când el face curat).
„Un limbaj c-am dur și o descriere mai degrabă fictivă decât reală” a concluzionat un prieten scriitura. M-a surprins. Am vrut să-l întreb dacă e român sau poate băștinaș din mediul rural(deși nici această zonă nu mai e demult un loc de refugiu). Eu zic că a fost săracă și incompletă descripția. La restaurant, fastfood, recepții sau scara blocului, astfel de manifestări sunt de regăsit. Nu mă enervează, le detest și îmi e teamă. De ce? Pentru că nu voi fi mereu cu copilul meu la McDonald’s sau restaurant și, oricât îmi doresc, există un risc tot mai mare: nesimțiții nu se nasc, se fac.

Râia societăţii

Nesimţiţii nu se nasc, se fac
Sub deviza “nesimţiţii nu se nasc, se fac, vreau “să bârfesc” despre un beteşug social ce mătură ca tăvălugu’ tot ce a fost normal şi sănătos printre muritori. Nu voi face prescrieri pentru cei “suferinzi”, nu am speranţa remedierii şi poate vreau să fac haz de “necaz”, cel puţin al meu. Totuşi, e bine să-l recunoaştem şi să ne ferim de el pentru că acest beteşug se ia, credeţi-mă: în autobus, pe stradă, în magazine sau instituţii, numărul celor afectaţi e in continuă creştere. Peste tot e criză, numai de ei nu. Aşa că, în următoarele episoade care vor ieşi din tastatură mea, te invit la un pahar de “bârfă” cu aromă de nesimţiţi.
Episodul 1 – Nesimţitul (Râiosul) în mijlocul de transport
Câţiva metri şi tramvaiul se va opri in staţie. Toată lumea se pregăteşte să urce, fiecare în ordinea priorităţilor: mai întâi bătrânii, cei cu handicap, gravidele ş.a. La una dintre uşi o voce megafonică - nesimţitu se introduce: “hai mamaie urcă odată, te caută moartea p’acasă şi tu umbli de nebună pe străzi”. După câteva impunsături şi coate, se urcă bineînţeles primul în tramvai şi fuge valvârtej să se aşeze pe scaun: “Rezervat pentru cei cu dizabilităţi fizice”- Oligofrenule, i-aş fi zis, nu ştii să citeşti? Dizabilităţi fizice, nu mintale!
După ceva timp, sună telefonul - în tot tramvaiul tovarăşul Guţă are audiţie: “Sună telefoanele, ca dracii şi curg milioanele, cu sacii”. Nesimţitul răspunde: Daa! Alo? Zi mah mârlane mai tare că mis în tramvai şi dracu’ ştie ce zici! …Da mah bulangiule, te aud! Vin mâncaţi-aş cum p… mea să nu vin! Bah, ceva marfă bună desear’ avem? Ce mah? Vine blonda aia cu fundu mare? Tataie, e belea înseamnă!. După încă cinci minute de conversaţie de genu, interzisă oamenilor normali de orice vârstă, închide telefonul. Şi-a amintit de tovarăşul Guţă şi dă drumul “megafonului” cu dorinţa să se audă dacă se poate, şi în cel de-al doilea vagon al tramvaiului. E aproape de coborâre. În drumul său spre uşă, striveşte degetele din pantofii unui copil, îşi freacă mâna de posteriorul unei domnişoare şi se răsteşte ameninţător către un bătrânel: "Tataie, dă-te naibii la o parte, nu vezi că vreau să cobor. Nu ştiu ce te poartă şi pe tine, de ce dracu’ nu stai acasă!”
În cele din urmă coboară. Cei din tramvai parcă răsuflă uşuraţi. Unele feţe par înmărmurite de ceea ce au vazut. Majoritatea însă pare că s-a adaptat la acest “fenomen”, îl întâlnesc în fiecare zi pe tramvai. Toleranţă totală. Şi atunci mă întreb: care sunt şansele ca acest focar de înfecţie umblător să nu-şi facă ucenici, pentru simplul fapt că îl întâlneşti în tramvai şi stai lângă el? Dar cu copiii noştri cum rămâne? Cât de toleranţi putem fi încât să credem că micuţii călători nu vor fi următorii nesimţiţi? Doar ei nu se nasc, se fac, se multiplică şi devin tot mai normali pentru pentru o societate “cool”.
Te aștept la următorul episod de palavrageală despre nesimțiți.