Râia societăţii – Codul bunelor maniere

Epsodul 2 - Bunul simţ al telefoniei

Episodul 3 – Transportul în comun cu bun simţ
Nu voi uita niciodată prima experienţă avută într-un mijloc de transport din capitală. După ce am pierdut un ceas jumate aşteptând aubotuzul, a trebuit să suport apoi îmbulzeala oamenilor, agitaţi şi nervoşi, care urcau în ordinea: “Intră cine poate!”. Şi pentru că am avut ce merge, a trebuit să suport duhoarea de subsuoară a unuia dintre cei cu ceafa lată, îmbrăcat în maiou creponat care-şi purta lanţul de bicicletă la gât. Când a venit momentul să cobor, am fost aruncat afară din autobuz de parcă aş fi fost un intrus. Cu aşa comportamente m-am întrebat ce rost mai are bunul simţ cu aşa manifestanţi care îţi vor călca tot timpul în picioare bunele maniere şi te vor considera un idiot că le respecţi!? E adevărat că în mioritica noastră patrie nesimţirea se răspândeşte cu rapidul iar bunele maniere abia mai prind loc cu personalul. Şi totuşi cred că nesimţirea nu va călca niciodată peste demnitatea şi respectul faţă de sine al cuiva. Dacă ai rămânea singurul care mai circulă cu personalul te-ai compromite doar că toţi ceilalţi merg cu rapidul? Cred că mai sunt curajoşi care vor fi dispuşi să respectele normele bunului simţ menţionate mai jos, evitând riscul, tot mai mare, de a ne transforma în animale sălbatice.
În staţie de obicei se stă la rând: se acordă prioritate doamnelor, vârstnicilor, mamelor cu copii în braţe, infirmilor. E indicat, dacă nu obligatoriu, ca mama cu copilul în braţe să fie ajutată să urce căruciorul în mijlocul de transport în comun. Deasemenea bătrânelul cu cârjele ar urca mult mai repde dacă cineva l-ar sprijini. Dacă este aglomerat, te pregăteşti cu o staţie înainte de coborâre ca să eviţi graba şi să calci pe toată lumea în picioare. Dacă totuşi se întâmplă să loveşti sau să calci pe cineva nu ţine post de cuvinte, se pretează nişte scuze.
Deşi ştiu că nu prea mulţi cunosc dar, la noi în ţară s-a stabilit ca urcarea călătorilor să se facă prin spate şi jumătate din stânga a uşii de la mijloc. Coborârea se face pe cealaltă jumătate şi prin faţă. Bineinţeles că sunt excepţii ca femeile însărcinate sau infirmii. Dacă nu mai sunt locuri pe scaune nu vă aşezaţi tocmai pe cele speciale pentru infirmi sau femei: arătaţi penibil. Dacă totuşi aţi găsit un loc şi la următoarea staţie urcă o maică care abia îşi târâie cumpărăturile după ea, nu vă holbaţi pe geam de parcă vedeţi Parisul şi nu o observaţi pe bătrânica care, cu speranţă, îşi plimbă privirea prin jur, poate poate o observă careva.
Dacă vă întâlniţi cu cineva în tramvai sau autobuz, convorbirea nu trebuie auzită şi de cei din celălat capăt. Fiţi discreţi şi evitaţi dezvăluirile de genul cu cine şi ce aţi făcut azi noapte sau că ieri aţi uitat să vă puneţi tamponul şi aţi pătat bancheta dintr-un taxi. Oricine vă poate auzi. (aşa cum eu am auzit păţania cu tamponul de la o tinerică dezinvoltă). Vă poate auzi vecinul, colega sau oricare alt cunoscut. Astfel de confesiuni nu se fac nici la telefon într-un mijloc de transport! Nu abuzaţi de convorbirea telefonică doar pentru că aveţi mult de mers cu autobuzul şi vă plictisiţi. Grijă la volumul vocii. S-ar putea să vă audă până şi şoferul sau vatmanul. Cu speranţa că mai există curajoşi dispuşi să promoveze bunul simţ, vă urez călătorie plăcută… fără nesimţiţi.