Peniel Targu Mures

Peniel Targu Mures

Glad acappella

Down in the River to Pray

Special music

Dacă ai vorbi cu Dumnezeu, ce i-ai cere

Partea a 5a
http://www.youtube.com/watch?v=KnCCoTmCKzk&feature=related

Partea a 6a
http://www.youtube.com/watch?v=ehRauGhp3sI&feature=related

Partea a 7a
http://www.youtube.com/watch?v=McS5VyZdZ9g&feature=related

Partea a 8a
http://www.youtube.com/watch?v=1ezaI0pBZj0&feature=related

Partea a 9a
http://www.youtube.com/watch?v=GweKf2Qdy6M&feature=related

Misiune Austria CBEE

Clip de prezentare a misiunii studenţilor CBEE în Austria
Realizat de Darius C.

DACĂ

de Rudyard Kipling

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!

ATENȚIE - Noi forme de fraudă pentru români

Atentie cand platiti cu cardul!

Atentie cand platiti cu cardul! Undeva la inceputul anului am fost la OMV Coposu sa alimentez cu benzina si neavand cash la mine am platit cu cardul. Cand m-am dus la ghiseu vanzatorul mi-a luat cardul l-a trecut printr-un POS identic cu unul normal si mi-a inmanat un terminal, pe care scria Raiffeisen, ca sa introduc codul PIN. Dupa ce am introdus codul PIN acesta a luat terminalul si l-a pus pe ghiseu. Dupa un minut mi-a spus ca nu a functionat tranzactia si sa mai introduc inca odata codul PIN. De data asta el a trecut cardul prin POS-ul bancii si tranzactia s-a efectuat cu succes. Numai ca, prima data, el mi-a copiat banda magnetica a cardului si de asemenea codul PIN. Asta s-a intamplat undeva la inceputul anului pe 5 Ianuarie. Vineri, cand m-am uitat in cont am avut surpriza sa vad ca tocmai ridicasem numerar de la Londra.. Se pare ca mi-au reprodus cardul si l-au folosit pentru ridicari de numerar. "Norocul" meu a fost ca am sesizat din timp
ridicarile de numerar si am reusit sa blochez cardul. Paguba a fost destul de mare si banca oricum nu te despagubeste deoarece e "PIN based transaction". In concluzie daca cineva iti spune ca nu a functionat tranzactia si-ti spune sa mai introduci inca o data codul PIN, atunci trebuie sa-ti arate un bon pe care scrie motivul din care nu a fost acceptata prima data tranzactia. Daca nu are acest bon, sunati imediat la banca si blocati contul aferent respectivului card.

Daţi-mi voie să vă atrag atenţia asupra unei noi forme de înselătorie , apărută de curând, şi care , din păcate ne-a atins şi pe noi în Europa. Mecanismul înşelătoriei este următorul: pe telefonul mobil apare o înştiinţare privind un apel nepreluat. Înştiinţarea poate apărea chiar fără ca telefonul să fi sunat vreodată. Dacă proprietarul telefonului, văzând de ce număr e vorba, iar dacă acesta incepe cu +39..., +390....,+391....., +392..., +393..., +394....(în cazul depistat de noi era numărul +393193260045), îl sterge imediat nu se va întâmpla nimic. Dar dacă sună la acel număr va deveni victima infractorilor. În cazul concret, titularul telefonului a sunat la numărul respectiv, nu a mai avut posibilitatea să întrerupă convorbirea, costurile înregistrate pe factură depăşind 2000 de euro. Din informatiile primite de la Ministerul de Interne e vorba de mai multe astfel de cazuri. De aceea vă rog,
în ideea prevenirii altor cazuri, transmiteţi această informaţie cât mai multor oameni" +39 are Italia; or fi tot romanasii "in action" ?
Victima Alin Ivan

Succesul - o atitudine

SUCCESUL ESTE CURAJUL DE A TRĂI DEPLIN FIECARE MOMENT AL VIEŢII, CÂŞTIGÂND ASTFEL CÂT MAI MULTĂ EXPERIENŢĂ ŞI AVÂND CÂT MAI MULTE REVELAŢII.
SUCCESUL ESTE CURAJUL DE A-ŢI ÎNFRUNTA PROPRIILE GREŞELI, DE A LUPTA SĂ TE SCHIMBI, SĂ PROGRESEZI ŞI SĂ FII ÎN STARE SĂ CONFRUNŢI SITUAŢII CONTRADICTORII ALE EXISTENŢEI UMANE

Guess Who - Locul Potrivit

Râia societăţii - Codul bunelor maniere

Episodul 3 - Invitaţia la masă -I-

Episodul 3 - Invitaţia la masă -II-
După cum am promis, în acest episod voi continua să descriu câteva aspecte ale bunelor maniere la masă. Nu se cuvenea, nic măcar să încerc, să surprind majoritatea ipostazelor în care se întâmplă să servim sau să pregătim masa, într-un singur episod.
În episodul doi se presupune că am ajuns la masă la timp, nici prea repede dar nici prea târziu şi ne pregătim să servim masa. Probabil că aţi fost des atenţionat, mai ales în perioada copilăriei, că nu se pun coatele pe masă. Ei bine dacă nu aţi fost învăţaţi acum stiţi. În nici un caz braţele sau coatele nu trebuie să stea pe masă. Nu ne ţinem nici de farfurie în timp ce mâncăm. Poziţia corectă, de repaus, este cea cu braţele lipite de corp şi cu încheieturile mâinilor sprijinite de marginea mesei.
O altă regulă cu care am fost bombardaţi încă de mici, cel puţin unii dintre noi, e să ne ţinem gura închisă când mâncăm, să nu vorbim cu ea plină. De ce? E lesne de înţeles pericolul la care îl expui pe cel din faţa ta, care se poate trezi cu bucăţi din bolul tău alimentar la el pe faţă. Oricât de înfometaţi am fi, nu ne grăbim să mâncăm, nu doar ca o politeţe dar şi ca o prescripţie a medicului. Deasemenea este de prost gust să ţinem degetul mic uşor ridicat când bem sau când mâncăm.
Totodată, trebuie să menţionez şi de clasicul dar parcă tot mai ignoratul „Mulţumesc” sau „Vă rog”. Sunt formule care pentru unii devin tot mai demodate dar absenţa lor vorbeşe despre educaţia unui om. Nu te servi cu mai mult decât poţi mânca. Este mai mult decât urât să laşi în farfurie, ba chiar jignitor pentru gazdă. Dacă chiar nu poţi mânca, măcar gustă pentru a răsplăti gazdei osteneala de a pregăti masa. Ca şi gazdă, pentru că sunteţi convinsă că mâncarea este excelentă şi gazdele înfometate, oferiţi mâncarea cu tact şi nu în exces. Nu încercaţi să îmbuibaţi mesenii mai mult decât pot duce (specific românilor). Nu e deloc politicos dacă insistaţi şi insistaţi ca cineva să-şi mai pună o porţie, daor presupunând că poate e timid şi ar mai vrea. Oricât de gustoasă ar fi masa, gospodinelor, NU SE CERE REŢETA LA MASĂ! E Penibil! Faceţi complimente vis a vis de supă sau alt fel de mâncare, dar nu daţi sfaturi culinare gospodinei după preferinţe pentru mâncarea pregătită.

Vă aştept la următorul episod al bunelor maniere în care sper şi cred că vom învăţa şi descoperi lucruri noi şi vom creşte standardul bunului simţ. Nu e ruşine să nu şti, e ruşine să nu vrei să ştii.

Râia societăţii - Codul bunelor maniere

Episodul 2 - Bunul simţ al telefoniei

Episodul 3 - Invitaţia la masă -I-
Se spune că piatra de încercare a educaţiei unui om este comportamentul său la masă. Cea mai bună carte de vizită a cuiva este modul în care acesta serveşte masa. Indiferent de poziţia socială, academică sau financiară se întâmplă să vezi indivizi care comit gafe de începători şi se pun în situaţii penibile atunci când mănâncă. Şi dacă la masă mai sunt şi oameni cu care se întâlneşte pentru prima dată, poziţia sau banii nu reuşesc să refacă imaginea pe care a lasat-o la masă, datorată modul sau atitudinii avute.
Se întâmplă să fii invitat la masă, la o anumită oră stabilită de gazdă. Nu veni nici prea repede dar nici prea tarziu. Dacă s-a spus la ora 18, nu veni când se serveşte desertul dar nici cu 15 minute mai devreme. Dacă chiar se întâmplă ceva grav şi nu mai poţi veni, anunţă din timp. Dacă ai alergie sau reţineri pentru anumite alimente ar fi bine să anunţi gazda, să nu te trezeşti că vei sta la masă şi te vei uita în gura mesenilor în timp ce aceştia vor mânca. Când te aşezi nu îţi trânti cheile sau telefoanele pe masă, e de prost gust. Pune telefoanele pe silenţios iar dacă chiar aştepţi un telefon important cere permisiune gazdei şi anunţ-o că va trebui să vorbeşti la telefon. Dacă va trebui să răspunzi chiar în timpul mesei, cere scuze celor prezenţi la masă şi retrage-te într-un loc unde ştii că nu vei deranja, şi nu zăbovi la poveşti.
Deasemenea sunt câteva reguli de bun simţ care vizează gazda, persoana care pregăteşte masa şi primeşte musafirii. Regula pentru punctualitate rămâne valabilă: nu primi musafirii învârtind încă în oală sau cu părul îmbâcsit cu miros de prăjeală. Termină mâncarea din timp şi lasă-ţi un răgaz pentru a face un duş şi a te schimba. Ai grijă să ai toate cele de trebuinţă şi să nu trebuiască să laşi musafirii să aştepte până mai cumperi zahăr sau lapte pentru cafea sau, mai rău, hărtie igienică la baie. Baia, bucătăria şi holul trebuie să arate impecabil. Nu lăsa ghiuveta plină de vase sau holul de la intrare plin de haine şi încălţăminte. Arată dezordonat şi lamentabil. Oricât de bună ar fi mâncarea care aţi gătit-o, nu trebuie să se simtă şi în baie miros de peşte prăjit. Gătiţi cu uşa închisă la bucătărie şi cu geamul deschis sau hota mergând. Baia e oglinda oricărui cămin. Ea vorbeşte despre cât de ordonaţi sunt cei care îl locuiesc. Acordaţi-i atenţia cuvenită. Aerisiţi casa înainte ca musafiri să ajungă.
Şi în final voi scrie câteva sfaturi practice pentru a elimina orice urmă de miros de sarmale sau ceapă prăjită. În antreu putem pune un vas cu levănţică care să emane un miros plăcut şi persistent. Deasemenea, pe aragaz, la un foc foarte mic, vom pune o tablă iar pe ea câteva crenguţe de brad. Voi reveni cu scrieri despre acest aspect, al bunului simţ la masă, în următorul episod.

DOAR cu programare la medicul de familie

Începând cu prima zi a lunii aprilie, medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi din cele de asistenţa medicală de recuperare au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, efectuată cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită.

În acest sens, cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările.

"Noile măsuri luate de către Ministerul Sănătăţii vor creşte calitatea actului medical, dar şi satisfacţia pacientului. Vrem să modificăm comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical. Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creşte accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, citat în comunicat.

Potrivit conducerii MS, de la prevederile actului normativ fac excepţie cazurile de urgenţă medicală, dar şi cabinetele din mediul rural, în localităţile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare nu există posibilitatea efectuării programărilor.

De asemenea, fac excepţie şi serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afecţiune acută.

sursa: mediafax

Mari portari ai lumii

EXAMPLE OF THE BELIEVERS

Închinare LIVE - Biserica Betania Oradea

Închinarea dincolo de muzică şi versuri
O săptămână de închinare la Centrul Creştin Betania în fiecare zi de luni până vineri(15 februarie 2010-19 februarie 2010) de la ora 15:00 până la ora 21:00.

Live video by Ustream

ADOBE PHOTOSHOP COOK

Adobe Photoshop Cook from Lait Noir on Vimeo.

Gaura neagra

LIVE - Inchinare Biserica Betania Oradea

Închinarea dincolo de muzică şi versuri
O săptămână de închinare la Centrul Creştin Betania în fiecare zi de luni până vineri(15 februarie 2010-19 februarie 2010) de la ora 15:00 până la ora 21:00.

Free TV Show from Ustream

Mărul discordiei

În momentul în care citeşti aceste rânduri, probabil te situezi la o înălţime de 50 de cm de la podea... aşezat pe un scaun. Calculatorul, faţă de podea, se află la o înâlţime de aproximativ 70 de cm... aşezat pe un birou. Stai pe un scaun aflat poate la câţiva metri de la suprafaţa terestră... susţinut de podeaua unei clădiri. Aceasta este legea gravitaţională. În spaţiul nostru terestru, nu există nimic care să poată sta sau să aibe la bază nimic. Acest lucru este valabil pentru tine, pentru mine, pentru cei din Haiti sau oriunde pe acest pământ. Umanitatea are şi ea la bază ei ceva. Un lucru extrem de controversat încă din zorii istoriei, acceptat de unii şi respins de alţii, criticat şi lung dezbătut, descoperit sau încă nedefinit, diluat sau absolut, pentru care unii şi-au pierdut chiar şi viaţa. În aceste câteva rânduri te provoc să încercăm să privim şi noi la el: la Adevăr (majuscula îi stabileşte caracterul absolut). Iar pentru aceasta îţi propun o scurtă ilustraţie care să îţi stârnească imaginaţia.
Să concepem în mintea noastră Adevărul sub forma unui măr: are o formă şi îmbracă două culori principale, jumate roşu şi jumate galben. În anumite locuri culoarea roşie e evidentă iar în altă parte galbenul este dominant. Dacă îl aşezi pe masă şi te uiţi la el vei vedea doar o anumită culoare predominantă, poate roşu. Dacă îţi mişti poziţia corpului vei vedea şi cealaltă culoare, galbenul. Dacă îl aşezi în poziţia în care să te uiţi la linia care desparte cele două culori principale, vei vedea nuanţe dintre roşu şi galben şi nu vei putea aprecia cât roşu sau cât galben are mărul. Dacă încăperea unde te afli e întunecată, îţi va fi dificil să disociezi naunţele de pe măr. Deasemenea dacă există mult prea multă lumină în încăpere, va fi dificil să îl vezi. Depinde cum şi de unde te uiţi.
Din momentul în care am păşit din burtica mamei în braţele doctorului, sau a moaşei, şi până în aceste clipe, în scurgerea timpului, ca oameni am trăit tot felul de experienţe, am acumulat diverse şi multiple cunoştinţe, ne-am format un tip de gândire şi opinii şi ne-am stabilit încredinţări şi principii. Pe lângă acestea, mediul în care am crescut, religia, cultura, statutul social sau sistemul de valori pe care îl avem, toate împreună formează un întreg pentru noi, o bază, concepţia noastră despre lume şi viaţă. Şi ajungem la vârsta în care facem concordanţă între noi ca întreg şi realitatea obiectivă şi stabilim ceea ce este Adevăr pentru noi. El stă la baza umanităţii şi nu o percepem fără această bază absolută şi sigură.
Însă a venit cineva în lumea noastră, mai nou postmodernă, şi a spus că nu există Adevăr sau cel mult dacă există este valabil personal şi nu universal. Şi argumentul acestuia e tocmai Adevărul văzut ca un măr. Unii dintre noi, în funcţie de concordanţa care o fac dintre concepţia formată despre lume şi viaţă şi realitate văd doar partea roşie a mărului iar alţii doar pe cea galbenă. Dacă eu mă aflu în poziţia în care văd doar partea roşie a mărului, nu voi accepta pe cel care spune că există mere galbene, chiar dacă din poziţia şi în concepţia lui mărul se vede galben. Deasemenea dacă nuanţa mărului văzută de mine este galbenă, nu accept şu nu voi concepe că cineva să îmi spună să cred că există mere roşi. Se ridică atunci întrebarea retorică a postmodernismului: Este corect, legitim să pretinzi că unul dintre ei deţine Adevărul? De fapt nimeni nu poate deţine Adevărul.
Această filozofie, acest concept al relativismului nu mai e de ignorat. Este un subiect tot mai prezent în cămpul de luptă al dezbaterilor, care invadează culturile şi minţile oamenilor. Vom rămânea surprinşi, dacă vom urmări sondajele, de numărul oamenilor din ţara noastră, declarată creştină, care spun despre ei că sunt atei. Cred că suntem responsabil să ne scoatem fundurile tăbăcite de scaunele bisericilor şi să fim în stare să avem o apologie pentru Adevăr, o pledoarie pentru credinţa creştină. Dar înainte să vii împotriva unui lucru, trebuie să îl cunoşti, dar Doamne cât de ignoranţi mai suntem. Gândeşte la acest lucru. Mâine poate copiii tăi nu vor mai accepta să le spui tu... cine este Adevărul.
Darius Cornean

Cum ar arata lumea fara Romania

World Without Romania - Celebrity bloopers here

Definiţia DRAGOSETI

Definitia dragostei

View more presentations or Upload your own.

T-SHIRT WAR!!

Râia societăţii – Codul bunelor maniere

Epsodul 2 - Bunul simţ al telefoniei

Episodul 3 – Transportul în comun cu bun simţ
Nu voi uita niciodată prima experienţă avută într-un mijloc de transport din capitală. După ce am pierdut un ceas jumate aşteptând aubotuzul, a trebuit să suport apoi îmbulzeala oamenilor, agitaţi şi nervoşi, care urcau în ordinea: “Intră cine poate!”. Şi pentru că am avut ce merge, a trebuit să suport duhoarea de subsuoară a unuia dintre cei cu ceafa lată, îmbrăcat în maiou creponat care-şi purta lanţul de bicicletă la gât. Când a venit momentul să cobor, am fost aruncat afară din autobuz de parcă aş fi fost un intrus. Cu aşa comportamente m-am întrebat ce rost mai are bunul simţ cu aşa manifestanţi care îţi vor călca tot timpul în picioare bunele maniere şi te vor considera un idiot că le respecţi!? E adevărat că în mioritica noastră patrie nesimţirea se răspândeşte cu rapidul iar bunele maniere abia mai prind loc cu personalul. Şi totuşi cred că nesimţirea nu va călca niciodată peste demnitatea şi respectul faţă de sine al cuiva. Dacă ai rămânea singurul care mai circulă cu personalul te-ai compromite doar că toţi ceilalţi merg cu rapidul? Cred că mai sunt curajoşi care vor fi dispuşi să respectele normele bunului simţ menţionate mai jos, evitând riscul, tot mai mare, de a ne transforma în animale sălbatice.
În staţie de obicei se stă la rând: se acordă prioritate doamnelor, vârstnicilor, mamelor cu copii în braţe, infirmilor. E indicat, dacă nu obligatoriu, ca mama cu copilul în braţe să fie ajutată să urce căruciorul în mijlocul de transport în comun. Deasemenea bătrânelul cu cârjele ar urca mult mai repde dacă cineva l-ar sprijini. Dacă este aglomerat, te pregăteşti cu o staţie înainte de coborâre ca să eviţi graba şi să calci pe toată lumea în picioare. Dacă totuşi se întâmplă să loveşti sau să calci pe cineva nu ţine post de cuvinte, se pretează nişte scuze.
Deşi ştiu că nu prea mulţi cunosc dar, la noi în ţară s-a stabilit ca urcarea călătorilor să se facă prin spate şi jumătate din stânga a uşii de la mijloc. Coborârea se face pe cealaltă jumătate şi prin faţă. Bineinţeles că sunt excepţii ca femeile însărcinate sau infirmii. Dacă nu mai sunt locuri pe scaune nu vă aşezaţi tocmai pe cele speciale pentru infirmi sau femei: arătaţi penibil. Dacă totuşi aţi găsit un loc şi la următoarea staţie urcă o maică care abia îşi târâie cumpărăturile după ea, nu vă holbaţi pe geam de parcă vedeţi Parisul şi nu o observaţi pe bătrânica care, cu speranţă, îşi plimbă privirea prin jur, poate poate o observă careva.
Dacă vă întâlniţi cu cineva în tramvai sau autobuz, convorbirea nu trebuie auzită şi de cei din celălat capăt. Fiţi discreţi şi evitaţi dezvăluirile de genul cu cine şi ce aţi făcut azi noapte sau că ieri aţi uitat să vă puneţi tamponul şi aţi pătat bancheta dintr-un taxi. Oricine vă poate auzi. (aşa cum eu am auzit păţania cu tamponul de la o tinerică dezinvoltă). Vă poate auzi vecinul, colega sau oricare alt cunoscut. Astfel de confesiuni nu se fac nici la telefon într-un mijloc de transport! Nu abuzaţi de convorbirea telefonică doar pentru că aveţi mult de mers cu autobuzul şi vă plictisiţi. Grijă la volumul vocii. S-ar putea să vă audă până şi şoferul sau vatmanul. Cu speranţa că mai există curajoşi dispuşi să promoveze bunul simţ, vă urez călătorie plăcută… fără nesimţiţi.

PUNCTUL TERMINUS

Celor îndrăgostiţi deseori li se întâmplă să aducă în discuţie subiectul timpului nesupus nici unei presiuni – timp să te plimbi în voie prin pădurile primăvăratice, timp să contemplezi frumuseţea, timp să priveşti lung, asemenea oilor pe câmp. Tot acest timp pot fi „clipe preschimbate în eternitate”, clipe lipsite de presiunea timpului – clipe fără de timp.
Însă în acest timp fără de timp există o presiune a timpului, care este conştientizarea inevitabilă a apropierii de punctul terminus: sfârsitul vacanţelor sau sunetul clopoţelului care ne cheamă din nou la şcoală. Uneori mă gândesc să evadez într-o călătorie în sălbaticia muntelui, care o văd ca pe o cale să scap de toată această presiune – deşi nimeni nu poate scăpa în totalitate de ea, pentru că viaţa e presată de moarte, punctul terminus. Socrate refuza să-şi amâne propria moarte cu câteva ore. Probabil ştia că acele câteva clipe sub presiunea timpului nu meritau osteneala. Oricât mi-aşi dori să scap de această presiune a timpului, trăiesc în timp, acel timp creat de Dumnezeu.
Să spunem că cea mai dragă fiinţă a mea pe pământ, într-o zi să fie despărţită de mine de acest timp şi să treacă în eternitate. Eu însă voi rămâne încătuşată în acest timp. Prin această despărţire pot vedea eternitatea cu alţi ochi; îmi dă ocazia să privesc dincolo de bariere – trăiesc cu speranţa că moartea e doar o trecere spre eternitate, spre fiinţa dragă, deşi mi-e frică de ea, parcă o aştept cu o stranie nerăbdare. Uneori cred că distanţa dintre timp şi eternitate nu e chiar atât de greu de trecut pe cât se presupunea. Poate mă ajută şi faptul că, năzuinţa spre eternitate e ceva sădit de la început în sufletele noatre.
Uneori visez la cer, la eternitate... Eu împreună cu iubitul meu, după ce am învins timpul, luând micul dejun printre nori. Apoi mă ridic de la masa „pufoasă” şi-i spun că merg să contemplez „pajiştea” o vreme. Stau nestingherită şi o privesc o vreme, câteva ore, câţiva ani... nu ştiu câtă vreme... de data asta timpul nu mai mă presează, el nu există. Apoi, mă ridic şi vreau să mă întorc înapoi, însă, în drum mă întâlnesc cu prietena mea, care pe pământ purta numele unei flori cu un parfum îmbătător, ne aşezăm pe o bancă sorbind poate dintr-un pahar cu vin, vorbind despre tot ce era greu de înţeles pe când trăiam sub presiunea timpului. Vorbim o oră sau mai multe până când ne spunem tot ce-am avut de spus deocamdată. Apoi mă întorc bucuroasă la iubitul meu care între timp învăţase să cânte la pian: dorinţă neîmplinită pe pământ. În tot acest timp nu mi-a simţit lipsa, chiar dacă am fost plecată o oră, o zi sau o sută de ani pentru că aici nu există timp, nu exisă senzaţia timpului care se scurge. Este eternitatea...
Întrezăresc eternitatea pentru că stiu că acolo bucuria nu are sfârşit, acea bucurie după care tânjesc în fiecare zi. Fărâme din acea bucurie o putem regăsi escaladând munţii, contemplând frumuseţea lor, iubind cu toată pasiunea. Sufletul omenesc a fost făcut să se bucure astfel, deşi, aici, în timp e doar o bucurie parţială. Timpul care mi-a rămas vreau să mi-l petrec alături de iubitul meu, profitând de prezenţa lui din viaţa mea, trăind cu gândul la eternitate, izvorul bucuriei...

ESTERA OPRE

Interviu cu Dumnezeu - Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

Octavian Paler - Decalog

1. Să aştepţi oricât.
2. Să aştepţi orice.
3. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
4. Să nu numeri zilele.
5. Să nu uiţi că orice aşteptare este provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
6. Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
7. Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
8. Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
9. Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
10. Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă

Definiţia LACRIMEI

Lacătele de piatră
Se deschid cu râuri
Lacătele de apă
Se deschid cu stele
Lacătele din noi
Se deschid cu o lacrimă.

Octavian Paler

Închinători la propria moralitate

„Domnule”, i-am zis disperat „dar nu aveţi voie să faceţi asta! Ultima oprire e în oraş, chiar dacă numai pentru un pasager”. „Îmi pare rău dar nu mă pot întoarce!” Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplă! „Domnule, e ora 23:30, afară sunt -10 grade şi e plin de câini! Eu ce fac în bezna asta, la 15 km de oraş?!” Argumentele mele şi cerinţa de a-şi îndeplini datoria nu l-au impresionat pe şofer. M-a poftit afară din autobuz. Nici nu ştiam exact unde sunt.
Întâmplarea s-a petrecut acum câteva zile. Într-o seară, mă întorceam cu autobuzul dintr-un sat de lângă oraşul în care locuiesc. Autobuzul făcea un ocol de până la 14 kilometri distanţă de oraş, ca să ducă toţi pasagerii, apoi urma să se întoarcă în oraş. Urcat în autobuz mi-am dat seama că şoferul era creştin evanghelic, după muzica pe care o asculta şi salutul „pocăiesc” adresat unor pasageri, cu zâmbetul pe buze. Ajuns în ultimul sat, unde şi locuia iar eu fiind ultimul pasager, mi-a cerut să mă dau jos! Am rămas stupefiat! Trebuia să se întoarcă, chiar numai pentru un pasager, înapoi în oraş!
Întâmplarea mi-a lăsat o stare de greaţă, nu pentru atitudinea şoferului, ci pentru că atitudinea aparţinea unui creştin care, mai devreme îşi lăsa „fraţii” din aceeaşi confesiune în faţa casei, iar când nu mai avea pe cine să impresioneze, a fost el însuşi. Evlavie situaţională. Şi pun pariu că un astfel de individ e bine văzut în biserică, doar îi duce pe „fraţi” fără bilet, e în fiecare Duminică la biserică, îşi dă zeciuială, citeşte Biblia zilnic. Poate e şi în comitet. Mi-am adus aminte atunci de o partidă de oameni religioşi de pe vremea lui Isus.
Fariseii erau oameni morali, oamenii lui Dumnezeu. Studiau Scripturile, le aplicau în fiecare aspect al vieţii lor şi erau preocupaţi cu interpretarea şi întipărirea lor în vieţiile oamenilor. Ca şi noi dealtfel. Doreau ca oamenii să umble cu Dumnezeu, nu doar să vorbească despre El. Erau recunoscuţi ca fiind cei mai religioşi oameni şi pe bună dreptate, erau foarte zeloşi pentru neprihănirea lor; un standard greu de atins, de dorit pentru orice evreu. Aveau un CV impresionant. Şi aici vine afirmaţia lui Isus despre aceşti oameni: „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu v-a întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Asta nu înseamnă că ceea ce făceau fariseii era rău. Acest lucru părea aproape imposibil pentru mintea iudeului! Lui i se părea greu de atins pragul fariseilor, mai sus nici nu concepea! Însă ei au pierdut esenţa cuvintelor lui Isus! Moralitatea nu generează dragoste pentru Dumnezeu sau pentru oameni, dar poate ajunge să ne facă să fim închinătorii propriei moralităţi.
O religie bună nu este neapărat sursa prezenţei oamenilor buni aşa cum lipsa unei religii nu justifică prezenţa oamenilor răi. Deasemenea o doctrină sănătoasă nu produce dragoste pentru Dumnezeu şi compasiune pentru oameni. Creştini anchilozaţi în propriile ritualuri, concepţii şi interpretări despre Dumnezeu, prejudecăţi şi un morman de încredinţări devenite principii, după care măsurăm moralitatea sau valoarea unui creştin. Ajungem să devenim nişte caricaturişti, denaturând şi exagerând trăsături după propriile convingeri. Şi culmea e că, în mare parte, intenţiile noastre sunt bune. Dar întenţiile bune nu genereză neapărat faptele bune. Astfel ne construim propria moralitate pe care o elogiem şi care devine filtrul prin care îi analizăm pe cei din jurul nostru. Şi iată-ne falşi, lipsiţi de compasiune, gata să ridicăm primii piatra, cu o moralitate arogantă şi lipsiţi de esenţă: dragostea lui Hristos.

Râia societăţii – Codul bunelor maniere

Episodul 1 - Evitarea penibilului

Episodul 2 - Bunul simţ al telefoniei
Cine s-ar fi gândit că invenţia lui Graham Bell din 1876, şi anume telefonul, avea să dăuneze în timp statutul nostru de oameni bine crescuţi? De fapt nici nu e greu de crezut. Orice lucru, fie el chiar şi indispensabil, folosit excesiv devine dăunător. De aceea am ales ca în acest episod să vorbesc despre câteva norme de bun simţ atunci când utilizăm telefonul.
Un prim lucru ar fi să nu laşi telefonul să ţârâie mai mult de cinci ori până să te gândeşti să răspunzi, asta în cazul în care vrei să răspunzi. Deasemenea când apelul este efectuat de tine regula se repetă. Nu fi enervant. Dacă nu ţi-a răspuns probabil că nu putea răspunde sau poate nu vroia să răspundă. Revii mai tarziu, mai tarziu de două minute.
Un alt aspect e legat de prezentarea la telefon. Dacă vorbeşti cu cineva care nu ţi-e familiar, îţi spui numele şi apoi scopul apelului. Dacă telefonul e în interes de serviciu, trebuie menţionat şi poziţia din cadrul firmei la care eşti angajat. Apoi cel care termină conversaţia este cel care a iniţiat-o, bineînţeles cu excepţiile de rigoare.
Dacă eşti acasă, ai musafiri şi sună telefonul nu te pui şi stai la poveşti minute în şir. Dacă conversaţia se pretează la a da câteva informaţii utile, te scuzi şi răspunzi. Dacă conversaţia se vrea a fi una mai lungă, nu te scuzi interlocutorului spunând „Te sun peste 10 minute” pentru că musafirul tău se va simţi săltat şi nevoit să se pregătească să plece.
Telefonul mobil, indispenabil când plecăm de acasă, poate fi o oglindă a bunului simţ. Nu poţi oricând şi oriunde să răspunzi la telefon (în Germania se lansase o campanie împotriva telefonului mobil sub sloganul: „Numai servitorii răspund oridecâteori sunt chemaţi”). Nu răspundeţi la telefon dacă ştiţi că nu puteţi duce la capăt convorbirea pentru că: sunteţi într-un magazin, la cumpărături, vorbiţi cu cineva sau e prea mult zgomot prin preajmă. Răspundeţi când puteţi vorbi. În mijloacele de transport în comun, trenuri, avioane nu interesează pe nimeni convorbirea ta iar decibelii tăi deranjează. Dacă sunteţi în vizită la cineva acasă, cereţi-vă scuze şi permisiunea de a răspunde unor telefoane pe care urmează să le primiţi. În rest, orice telefon poate aştepta.
În încheiere aş adăuga câteva locuri în care NU este permis utilizarea telefonului mobil: la volan, în avion, în biserică, înmormântări sau când vizitezi pe cineva bolnav, la cursuri, conferinţe, ocazii festive sau solemne.

INCREDIBIL: Copii de 5 ani construiesc un stadion!

India mai ofera o poveste, dar de data asta "nemachiata" la Hollywood, ci direct de pe strazile din New Delhi.

India este gazda Commonwealth Games, care se vor desfasura in octombrie, si s-a apucat de renovarea stadionului Jawaharlal Nehru. Modernizarea va reduce numarul de locuri la 75.000, se va instala un acoperis si se vor aduce restul de facilitati la standarde internationale. Se vor mai construi 4 terenuri sintetice si o sala pentru probele de haltere. Stadionul isi schimba destul de mult infatisarea, de la vechea imagine din 1982 pana la modernismul de acum:
















Totul suna frumos pana acum. Jurnalistii de la The Sun au descoperit ca sefii de santier angajeaza copii de 5 ani pentru a lucra alaturi de parintii lor, iar in schimb le ofera lapte cu paine. Programul "Cornul si laptele" - varianta pentru lumea a treia, se desfasoara netulburat de autoritati, interesate doar ca lucrarile sa se termine la timp. Imaginile de jos nu mai au nevoie de comentarii suplimentare:


/>

sursa sport.ro

Mesajul subliminal al reclamelor

O reclamă fără prinţipuri şi fără logică
Cezar PAUL-BĂDESCU
Spotul a stîrnit deja reacţii pe Internet – pro şi contra. Ba, mai mult, au apărut şi luări de poziţie oficiale: reclama inoculează ideea că tinerele fete trebuie să consume acest produs pentru a-şi putea finanţa operaţii estetice, mesajul transmis fiind acela că o femeie se defineşte exclusiv prin atributele sale fizice, susţin deputatul Cristina Pocora şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse – care au şi sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Este vorba de ultima reclamă pentru snack-urile Lay’s, realizată de Graffiti BBDO, din cadrul campaniei „Fii pe fază!“.

Specialiştii în publicitate sînt de părere că toată tevatura creată în jurul spotului nu face decît să-i servească produsului promovat, după principiul că şi reclama negativă e tot reclamă. Aşa să fie oare? Să nu conteze ce spui şi cum spui, ci doar faptul că se nasc controverse? Păi atunci ar fi mult mai simplu şi ieftin să plătească un om care să-şi dea pantalonii jos într-un spaţiu public, iar pe fundul lui să fie scris numele produsului. Televiziunile ar da gratis la ştiri, iar scandalul ar fi asigurat!
Dincolo de eficienţa sau nu a campaniei, să vedem ce ne spun publicitarii prin spotul respectiv.

Vedem un el şi o ea în tandreţuri, iar din off se aude o voce masculină: „Îţi cam place prietenul tău, nu? O vezi pe fata aia? Şi ea îl place. Uite că şi-a cumpărat o pungă de Lay’s, pentru că-i era poftă. Şi probabil o să cîştige 2000 de euro la promoţie. Apoi o să-şi pună silicoane şi într-o zi o să dea peste prietenul tău. Din întîmplare, evident. Iar tu vei rămîne singură. Fii pe fază! Cîştigă tu 2000 de euro pe zi şi nu-i lăsa să ajungă în buzunarul cui nu trebuie!“ (Vocea e cam sîsîită, dar acestea sînt amănunte nesemnificative...) Un amănunt, de data aceasta semnificativ: momentul în care „rivala“ siliconată îl cunoaşte pe băiat se petrece într-un mijloc de transport în comun. Să fim serioşi! Silicoanele sînt o investiţie care vizează posesori de maşini decapotabile şi obişnuiţi ai cluburilor de fiţe, nu amărăşteni.

În acest sens, prefer parodia după acest spot făcută de cei de la HappyFish (www.happyfish.ro). Iată discursul din off al lor: „Îţi cam place prietenul tău, nu? Nu! Îi place de fata aia fiindcă-i foarte bună! Toţi bărbaţii salivează după ea, are haine mişto şi – uite! – tocmai şi-a cumpărat o pungă de Lay’s şi sigur va cîştiga ăia 2000 de euro. O să-şi pună silicoane – deşi are deja sînii supertari – şi atunci o să agaţe pe cine vrea ea, inclusiv pe amărîtul ăsta fără bani. O să ajungă să prezinte ştirile sportive. Se va mărita cu un fotbalist cu Q7 alb. Şi va îmbătrîni frumos la Monte Carlo. Fii pe fază! Lay’s – te face bucată cu bucată!“. O fi parodie spotul făcut de HappyFish, dar e una extrem de realistă.

Să vedem acum ce au urmărit cei care au pus în circulaţie reclama propriu-zisă. Avem o declaraţie a lui Marius Dumitraşcu, Marketing Manager Lay’s, publicată de IQads: „Am înţeles target-ul, am aflat ce este important pentru ei şi am transpus totul în limbajul lor printr-o poveste relevantă“. Ce-ai mai putea să mai adaugi? Aşa o declaraţie te cam lasă cu gura căscată... De unde se vede că nu mai e moral, nu mai sînt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul! Îi îmbrobodim pe tineri să creadă că tot ce-şi doresc ei de la viaţă este siliconul suveran. Pentru asta, creăm o „poveste relevantă“, în care ne coborîm la nivelul lor. Sau la ceea ce credem noi că e nivelul lor. Dincolo de acestea, spotul Lay’s mai are o hibă. Problema e că, pînă să cîştigi posibilii 2000 de euro, ai toate şansele să te faci cît dulapul mîncînd cartofi prăjiţi la pungă – şi atunci cu siguranţă alesul inimii se va îndrepta către alte zări. Deci nu siliconata e un pericol pentru relaţia ta, ci tu însăţi, dacă te iei după ce-ţi zice publicitarul.

sursa dilemaveche

Gospel în Giuleşti – Biserica africanilor baptişti din Bucureşti –

Mădălina ŞCHIOPU

Cum faci dreapta din Piaţa Giuleşti, dai peste o clădire cu un etaj, pe a cărei culoare galben-pai iese în evidenţă o cruce mare, maro. O cunoştinţă din zonă mi-a spus cîndva că vede duminical adunîndu-se acolo „nişte negri. Habar n-am ce este, cîteodată, cînd trec pe lîngă ea, se aud cîntece din alea de-ale lor, religioase, cum sînt prin filmele americane, deci poate să fie o biserică. Sau o fi vreun consulat african? Deşi, ce să caute un consulat prin zona asta?“.
Într-o duminică, la prînz, misterul a fost elucidat pentru mine. Biserica baptistă „Spiritual Revival Church“ are un spaţiu pentru credincioşii români, la etaj. La parter, se poate întîlni una dintre cele mai neobişnuite comunităţi religioase din Bucureşti.

Un grup eteroclit

Liderul ei spiritual este un sudanez – pastorul Peter Rong. Un bărbat înalt, longilin, cu o fervoare religioasă ieşită din comun. Plecat din ţara natală în urmă cu 17 ani şi rămas de atunci în România. A absolvit teologia la Institutul Baptist din Bucureşti şi aici a întîlnit-o pe viitoarea sa soţie, româncă, studentă la asistenţă socială în acelaşi institut. S-au căsătorit şi au doi copii. Refugiat el însuşi, pastorul a lucrat o vreme în Centrul pentru refugiaţi din Bucureşti. Aici a desfăşurat şi activitate de misionariat, care nu s-a limitat la spaţiul centrului: a continuat-o de cîte ori avea legătură cu organizaţii pentru imigranţi şi refugiaţi. A mers şi printre românii şi romii din Giuleşti. Aşa se face că acum comunitatea este formată, pe lîngă africanii majoritari veniţi din Congo, Camerun, Coasta de Fildeş, Angola, Sudan, Etiopia etc., din sîrbi, sri-lankezi, români, romi, americani care lucrează în Capitală – şi, probabil, dacă ai căuta mai în detaliu, lista poate continua. Nici că se poate imagina grup mai eteroclit din punct de vedere rasial şi cultural. Paradoxul este – cum aveam să constat – că acest grup e cum nu se poate mai unit, iradiază o atmosferă ce se poate numi, fără exagerare, de familie. O adunare care s-ar fi putut transforma uşor în Turnul Babel a reuşit să păstreze caracteristicile unei comunităţi.

Slujba multilingvă

Slujba, lecturile biblice şi imnurile religioase sînt oficiate în română, engleză, franceză şi lingala – una dintre cele cinci limbi oficiale din Congo. În mod ciudat, trecerea de la o limbă la alta se petrece totuşi firesc, fiindcă oamenii s-au obişnuit cu această desfăşurare. Pastorul vorbeşte de obicei în engleză, pentru grupul de africani anglofoni, este tradus de un asistent român, iar congolezii (cei mai numeroşi dintre africanii veniţi în România) se ocupă de partea franceză şi lingala, secondaţi în aria francofonă de ivorieni. Copiii albi mai mari supraveghează bebeluşi negri – şi viceversa. În mini-orchestra de tobe, două chitare şi sintetizator cîntă doi adolescenţi romi şi doi adulţi negri. Alături de ei, sînt prezenţi întotdeauna 4-5 cîntăreţi veniţi dintre credincioşii din sală, o formaţie de obicei cu o componenţă jumătate albă-jumătate neagră. Printre interpreţi – cunoscuta moderatoare TV de origine congoleză Mbela Nzuzi, care vine alături de soţ şi cîţiva prieteni. Mbela a avut o formaţie de muzică africană cu membri refugiaţi de pe continentul negru, vreme de cîţiva ani. Aceasta s-a desfiinţat – dar lidera continuă să cînte, cînd are ocazia, la biserică.

Refugiaţii

Mulţi dintre credincioşii bisericii din Giuleşti sînt refugiaţi. Paul are 37 de ani şi este congolez: „Sînt din Republica Democrată Congo, fostă Zair. Am venit în România acum 16 ani, cu o bursă la Academia de Studii Economice. După ce am terminat facultatea ar fi trebuit în mod normal să mă întorc în ţara mea, dar în momentul respectiv a izbucnit războiul civil. Familia mea a fost implicată în politică şi acest lucru nu-mi permitea să mă întorc. Atunci am cerut azil politic şi am primit statut de refugiat, după care m-am însurat cu o româncă. Eu vin dintr-o biserică protestantă relativ apropiată de cea baptistă şi era mult mai uşor să mă adaptez aici. La biserică vin de opt ani. Am fost printre cei care au fondat această comunitate religioasă, după care am mers în cămine de refugiaţi, să aducem Evanghelia. Înainte să primim spaţiu în biserică, ne întîlneam în apartament. Cea mai mare parte din familia mea a emigrat, în special în Canada şi Belgia. În Congo a rămas doar mama. Din păcate, statutul de refugiat politic nu-mi permite să mă duc înapoi în ţară, iar mama nu poate să facă o călătorie atît de lungă, fiindcă este foarte în vîrstă. Vorbim la telefon, cînd pot îi trimit bani. Slavă Domnului, este încă sănătoasă. Nu regret că am rămas în România: aici mi-am petrecut vremea tinereţii, m-am realizat profesional şi spiritual, aici am familia şi mulţi prieteni români“.

Valentina Ivanov, sîrboaică, 43 de ani, casieră, a primit statut de refugiat alături de soţ şi de cei doi copii, imediat după războiul din Iugoslavia: „Sînt de nouă ani în România. Am venit împreună cu soţul şi cei doi copii, sîntem toţi patru născuţi în Serbia. Cînd m-am născut eu, în Iugoslavia era, ca şi în România, comunism. Soţul meu nu fusese botezat nici măcar ca ortodox – eu fusesem botezată pe ascuns, de către mama, fiindcă tata, care era ateu, s-a împotrivit. M-am botezat baptistă după ce am venit aici, la fel şi soţul meu, care a murit acum trei ani. Am ajuns în această biserică din anul în care am sosit în România, după ce pastorul Rong a venit pentru studiu biblic în căminul de refugiaţi“. Pastorul Rong spune că puţini refugiaţi rămîn în România: cei mai mulţi vor să plece mai departe, în Vest. Însă pentru cei care s-au hotărît să rămînă, are un mesaj frecvent, în timpul slujbei: „Dacă vă e dor de casă, veniţi aici“.

Cîntecul care te ridică de pe scaun

Oamenii au ajuns însă la biserica din Giuleşti din cele mai diverse motive. Carol Schulz, americancă, 78 de ani, spune că a auzit de România imediat după 1989, „cînd numele ăsta era peste tot la ştiri, pe toate canalele, în toate ziarele“, şi a venit mai curînd din curiozitate. Avea copiii mari, îşi permitea să facă o călătorie. De fapt, se simţea apropiată mai demult de Europa de Est, fiindcă avea rude în Germania, în Berlinul de Est, care se refugiaseră în SUA după instalarea comunismului. Ajunsă aici, s-a implicat, datorită prietenilor, în activitatea unor fundaţii pentru refugiaţi sau pentru adolescenţi dependenţi de droguri. Şi, după întîlnirea cu pastorul Rong, a venit la biserică. Susţine că atunci a fost voia lui Dumnezeu: „aici mi-am găsit comunitatea, aici e biserica mea, aici e familia mea“. Acum locuieşte în Bucureşti, ca să fie lîngă comunitatea ei, şi se duce în SUA doar puţin, peste vară, cînd în Capitală e foarte cald.
..............................................................................................

continuare dilemaveche

Râia societăţii – Codul bunelor maniere

Episodul 1
De la inculpata Eva şi până la muritorii zilelor noastre, de-a lungul istoriei, toţi oamenii s-au asemănat la naştere cel puţin prin două lucruri: unul vizibil imediat, şi anume necesara smiorcăială la primul contact cu lumea, iar celălalt, vizibil mai târziu şi cu bătaie lungă fiind... răul. Pe lângă multele calităţi, fizice sau mentale, fiecare om se naşte şi cu „malformaţii” generate de un rău existent şi progresiv în rasa umană; malformaţii care dealtfel, odată cu îmbătrânirea lumii devin tot mai monstruoase. Unii se tratează, dar cei mai mulţi trăiesc după bunul plac al propriilor instincte înnăscute. Astfel am ajuns să avem violatori, criminali, homosexuali, beţivi, şi bineînţeles, că despre ei e vorba, tot mai mulţi nesimţiţi.
De aceea, sub noua sintagma „Bunul simţ se face, nu se naşte” am decis să dau un alt curs seriei de episoade „Râia societăţii” şi să petrecem cel puţin un episod săptămânal în care să ne „educăm” instinctele şi să învăţăm să trăim, dacă nu manieraţi, cel puţin cu bun simţ faţă de semenul nostru, care nu cred că e drept să sufere de pe urma neştiinţei noastre. Nu e ruşine să nu şti, e ruşinos şi prostesc să nu recunoşti că nu şti.
În acest prim episod vom discuta câteva reguli de care ar trebui să ţinem cont când vine vorba de propriul cămin. Când ajungi acasă, chiar dacă glanda tiroidă ţi-a dat dureri de cap, de foame, nu te hazarda la oala cu mâncare, s-ar putea ca la următoarea ieşire în oraş haina să-ţi miroasă a Gucci cu aromă de... sarmale. Schimbă-te înainte de orice. Totodată, ca să eviţi aromele gastronomice pe hainele tale, hainele nu se lasă la doi – trei metri de bucătărie, asta dacă nu vrei ca haina ta să miroasă ca şi prospul de bucătărie.
Un alt aspect este cel legat de musafirii care ne vizitează. Habar nu ai cât de penibil e să începi să te scuzi cu ce nu ai sau cât de modest eşti, sau că ţi-e ghiuveta plină de vase şi nu ai aspirat (apropo: curăţenia nu se face, se întreţine). În primul rând, dacă erau invitaţi, să îţi fie ruşine că te-a găsit cu casa pe dos, mirosind a măncare şi fără lapte pentru cafea. Iar dacă nu erau invitaţi, nu ai avea de ce să te scuzi că tocmai atunci ţi s-a terminat cafeaua. Apoi, deşi ţi se va părea absurd, nu îl pofti să se descalţe (Aurelia Marinescu – Codul bunelor maniere astăzi). Dacă nu îi poţi reîncălţa cu o pereche de papuci de casă, lasă-l să intre încălţat cu riscul că îţi va murdări noul covor cumpărat. (excepţie cazul în care musafirul se scuză şi spune că doreşte să se descalte pentru că afară plouă şi... covorul arată prea bine). Pur şi simplu nu e politicos. Asta dacă ţi la reputaţia ta.
Cred că e deajuns pentru acest prim episod. Data viitoare, vom descifra alte coduri ale bunelor maniere pentru buna convieţuire în comunitate şi evitarea situaţilor penibile.

How great is our GOD

Louie Giglio from Crestin Informat on Vimeo.

NEW Apple - iPad

HAZ DE NECAZ

Talentul romanului de a face haz de necaz.
Un urs , un leu si un porc s-au intalnit.
Ursul zise: "Daca urlu eu in padure, toate animalele tremura de frica".
Leul zise: "Daca eu rag in jungla, toate animalele fug de groaza."
Porcul zise: "Asta nu-i nimic, eu stranut o singura data si ... intreaga planeta se vaccineaza!

SUPER SIZE ME

Belle and the Beast: A Christian Romance

Recomand acest film (desi e din 2006)

România, pe primul loc la prostituţie

Studiul intitulat „Sex work in Europe" a fost lansat la finalul anului trecut şi este axat pe „cartografierea" scenei prostituţiei în Europa şi pe identificarea riscurilor la care se expun imigranţii care îşi vând trupul şi clienţii lor. A fost realizat de reţeaua internaţională TAMPEP, formată din mai multe organizaţii nonguvernamentale europene din domeniul reducerii riscurilor de HIV/SIDA.
Studiul confirmă clişeul legat de imigranţii români: prostituatele care provin din ţara noastră sunt cele mai întâlnite în Europa, în urma centralizării datelor din cele 25 de ţări vizate, „întrecându-le" astfel pe rusoaice - deţinătoarele primului loc în topul din 2006.
Prostituatele românce ocupă primul loc ca răspândire în Austria, Franţa, Ungaria, Italia, Olanda şi Slovenia.
Reprezentanţii societăţii civile din România care au participat la studiu, respectiv Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), arată că principalul motiv pentru creşterea procentului de prostituate care declară România ca ţară de origine este - pe lângă integrarea în UE - legislaţia mult prea dură din ţara noastră privind sexul comercial.

sursa: ebihoreanul

Spot publicitar Librăria Kerigma

Spot publicitar realizat pentru cursul Producție video, profesor Lidia Ban, studenții: Estera Opre, Darius Cornean și Rozica Silaghi

Spot publicitar mediacbee from Darius Cornean on Vimeo.

Reaching your potential

Râia societaţii - Episodul 13

Episodul 12

Decalogul nesimţitului
1. Eu sunt cel mai nesimţit dintre pământeni şi nu există un altul ca mine.
2. Codul spart al bunelor maniere e idolul meu.
3. Nu mă sustrag de a înjura pe oricine despre orice, la cea mai mică neplăcere sau disconfort suferit.
4. Oridecâteori vine ziua mea, voi face un bairam ca să mă ştie toţi vecinii pe o rază de 100 de metri.
5. Voi batjocorii bătrânii şi neajutoraţii ca să am de cine să râd toată viaţa.
6. Ochi pentru ochi, dintre pentru dinte: eu voi fi întotdeana primul care va ridica pumnul.
7. Pe stradă toate femeile mă ştiu ca fiind cel mai pervers.
8. Întotdeauna voi fi şmecher şi voi încălca orice regulă ca să fiu primul: în tramvai, pe autostradă, la cozi, în instituţii, etc.
9. Nu voi recunoaşte niciodată că semenii mei suferă de pe urma comportamentului meu.
10. Cea mai apropiată şi iubită de mine... nu e nevastă-mea ci nesimţirea.

EXCLUSIVITATE - marturie Adi Gliga

Interviu acordat studioului de productie video Ancora Vietii din Oradea.
Moderator: Estera Opre
Operatori imagine: Darius Cornean, Adi Stirbu
regie: Florin Iosif

De rasul plansului

See more funny videos and funny pictures at CollegeHumor.

Viaţa ca un meci de fotbal

Schimbare. A sosit momentul să intri tu în joc. Publicul privitor nu are nici o reacţie ...eşti nou, nu te cunosc! Încrezător şi motivat, păşeşti convingător şi îţi ocupi poziţia în teren dorind să afirmi. Ai intrat într-un moment în care meciul traversează o perioadă monotonă dar periculoasă. Egalitatea stabilită până în momentul intrării tale se poate modifica cu o simplă greşeală comisă: de tine sau de echipa pentru care joci. Este primul şi singurul tău joc, singura şansă care o ai: modul în care vei juca va avea efecte după ce se va fluiera finalul jocului... finalul vieţii.
O dată cu intrarea ta în teren speri să aduci un plus jocului. Pe parcurs însă, entuziasmul ţi s-a pierdut. Eşti obosit, devii agitat şi afectat de ceea ce se spune din tribune. Ai comis câteva faulturi şi eşti pe punctul de a fi eliminat. Cele mai multe offside-uri le-ai făcut tu. Cei care te privesc te văd ca un mişel, vrei să trişezi. Ai marcat un gol corect dar ţi s-a anulat, ai rămas în umbră. Ai făcut gafe şi privitorii te taxează cu înjurături. Acum e şi familia ta în joc. Tensiunea creşte, nervii sunt pe punctul de a plesni, sudoarea îţi brăzdează faţa: orice greşeală poate fi fatală. Te lupţi să rămâi concentrat. Simţi dureri în tot trupul, picioarele îţi tremură iar ritmul jocului tău a scăzut. Te motivezi să rămâi concentrat, nu mai e mult şi jocul vieţii tale se va termina. O simplă greşeală acum poate şterge toate momentele bune ale jocului prestat până acum.
În acest meci toţi vom avea un timp pe care trebuie să îl jucăm. Unii prind mai greu ritmul, devin crispaţi, fac gafe, sunt huiduiţi şi parcă abia aşteaptă să se termine cu... viaţa lor. Alţii în schimb sunt mai agresivi, altruişti, oportunişti, inspirând încredere şi siguranţă. Pe aceştia îi preferă publicul, pe ei îi ovaţionează, pentru că ei sunt mai mereu în ofensivă. Disputa şi miza e mare: viaţa de acum şi viaţa de dincolo. Tensiunea, de cele mai multe ori, îi răpune pe unii şi sunt eliminaţi din joc înainte de fluierul final.
Totuşi, în toată această dispută tensionată, există un singur om care face diferenţa, El e cel care de fapt duce echipa spre victorie: Antrenorul. El îşi cunoaşte foarte bine jucătorii, îi îmbrăţişează când sunt răpuşi şi îi incurajează să continue, strigă la ei când e nevoie şi îi pune pe poziţii favorabile. El are strategia câştigătoare. Jucătorul care îşi va înţelege rolul şi scopul şi va urma întru totul indicaţiile Antrenorului, va fi ferit de gafe şi de pericolul eliminării înainte de fluierul final. Tu... cât de bine ai înţeles indicaţiile?

Cum au fost înregistrate luptele din AVATAR

Avatar este cel mai vizionat film al anului, cu incasari de peste un miliard de dolari pe plan international, in primele 3 saptamani de la lansare. James Cameron, omul care a regizat si Titanic, a muncit 15 ani pentru filmul care va aresta multe premii in 2010.

Efectele speciale din Avatar sunt unice iar miscarile actorilor sunt 100% reale. Filmul nu este animat, iar actorii au depus un efort imens pe platourile de filmare. Luptele, sariturile si cascadoriile au fost inregistrate cu ajutorul unui senzor de miscare, conectat la un calculator ce randeaza partea grafica din fiecare personaj.
Avatar a avut incasari de 1,02 miliarde de dolari, la trei saptamani de la data lansarii. In primul weekend din 2010 s-au vandut bilete in valoare de 202 milioane de dolari. Cele mai profitabile filme din istorie au fost Titanic (1,8 miliarde de dolari), The Lord of the Rings: The Return of the King (1,12 miliarde de dolari) si Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest (1,07 miliarde de dolari.

sursa: sport.ro

Râia societăţii - Episodul 12

Râia societăţii - Episodul 11

Nesimţitul, controlor în tramvai
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la momentele în care am circulat cu mijloacele de transport în comun fără bilet de călătorie, săltat de „funcţionarii” care nu mă lăsau până nu scoteau de la mine „de-o berică”, m-au făcut să renunţ la astfel de aventuri fără bilet gen „D-l Goe”. Deşi lipsa biletului justificată, fie prin închiderea casei de bilete cu 4 ore înainte de retragerea tramvaielor în depou, fie datorită doamnei de la casă care nu a avut să-mi dea rest de la 50 de lei sau fie prin lipsa unei case de bilete pe o lungime de 4 staţii, voi alege pe cât posibil să caut alte mijloace de a mă deplasa evitând întâlnirea cu „prinţipialii funcţionari”. Aroganţa, ba chiar penibilitatea în care ajung să-şi facă treaba aceşti coruptibili, îmi provoacă ulcer la stomac de nervi. De la târgul pe care îl fac pentru a scoate bani pentru ţigări în lipsa amenzilor, propunerile vulgare adresate domniţelor, limbajul vulgar, ameninţările, şi până la agresiunile fizice, aceşti indivizi nu doar că nu îşi fac treaba dar ignoră orice normă de bun simţ sau conduită morală.
Am tot auzit expresia, în special la naţionalişti, patrioţi, de genul „Sunt mândru că sunt român”. Nu i-am înţeles încă logica şi vă spun de ce: nu poţi fi mândru decât de un lucru pe care l-ai făcut tu, faptul că te-ai născut român nu îţi rezervă nici un merit şi nici nu ai contribuit cu ceva la asta. Dar ca să fiu în ton cu patrioţii vreau să bârfesc despre o scenă în care NU am fost mândru că sunt român. Asta se întâmpla într-un mijloc de transport unde protagonistul scenei era nesimţitul în postura de controlor.
La una dintre staţii, un grup de străini s-a urcat în tramvai... fără bilet. Au urcat de la o staţie unde NU era casă de bilete. Au încercat să întrebe prin tramvai unde ar putea să coboare să cumpere bilete dar... românul nu e atât de ospitalier pe cât se spune şi nici cu engleza nu stă bine. La următoarea staţie „prinţipialii funcţionari” îşi fac meseria. Musafirii noştri din străinătate devin tensionaţi, parcă ştiau ce urma: „We are sorry but we didn’t now from where to buy ticket and we couldn’t find someone to help us” – şi nici nu mă mir, doar nu tot românul ştie măcar o engleză elementară.
Controlorii şi-au dat seama că au la îndemână o pradă rară: patru străini fără bilet. Ceilalţi călători au fost “neglijaţi” iar atenţia lor s-a concentrate asupra posibililor euroi pe care îi puteau scoate de la vizitatorii noştri din străinătate. Nesimţirea se pune în valoare: unul din controlori şopteşte colegului: “Jos cu ei, că de la ăştia scoatem mai mult de o berică”. Dincolo de explicaţile pe care cei patru încercau să le dea “prinţipialilor funcţionari” acestora li s-a dat să înţeleagă că trebuie să coboare din tramvai …prin gesturi, că la engleză controlorii erau la fel de buni ca bunica mea la bowling. Ce e mai nasol şi îngrijorător e faptul că tot acest scenariu s-a petrecut într-un tramvai în care nici un „mândru cetăţean român” nu a avut nici o reacţie; toată lumea a stat şi s-a holbat la cum România ştie să-şi primească turiştii în scumpa şi mândra lor patrie! Oare unde sunt revoluţionarii când ai nevoie de ei?

Crazy Russian

Performanţă în lacrimi

Înţelepciunea trecutului

Încă puţin şi prezentul numit 2009 va fi o alta piesă adăugată la puzzle-ul istoriei, iar viitorul 2010 se va numi prezent. Pentru unii a fost ultimul an, pentru alţii întâiul. Timpul, în schimb, nu face diferenţa. El îşi urmează drumul fără a ţine cont de pierderi, greşeli, resentimente, realizări, eşecuri sau victorii. Nu aşteaptă pe nimeni. Pare tot mai nerăbdător şi pus pe fugă. La această sacadare a timpului, numită „cumpăna dintre ani”, omul trage timpul de mânecă, spunându-i: „Stai, vreau să spun şi eu ceva!” şi din lăuntrul lui se aud nişte voci: „În sfârşit…” suspină durerea, „S-a dus şi acesta…” se introduce nostalgia, „O să fie mai bine la anul” răsună speranţa.
Pentru om, timpul există în trei forme: trecut, prezent şi viitor. Cea mai mare influenţă o are asupra prezentului, iar cea mică asupra trecutului – el nu mai poate fi schimbat. Viitorul pentru el e un mister. Cei mai mulţi dintre noi cuprindem toate aceste trei forme în gândurile noastre din această perioadă. Ne gândim la ce a fost, ce suntem şi ne întrebăm… cum va fi. De aici însă, mintea omului se împarte în funcţie de atitudine, curaj şi înţelepciune.
După linia trasă, unii numără multe realizări, alţii multe eşecuri. Eşecurile sunt inevitabile în viaţă. Ele sunt o realitate pentru săraci şi bogaţi, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, oameni religioşi sau atei. Pentru unii, anul ce apune a adus câteva realizări, pentru alţii un eşec total. Trecutul nu mai poate fi schimbat, dar pentru unii acesta rămâne activ în mintea lor şi nu pot clădi prezentul. William James spunea că arta de a fi înţelept este să ştii ce să treci cu vederea.
Cineva spunea că ceea ce nu te-a învins te face mai puternic. Deşi nu putem schimba trecutul, el există în subconștientul nostru. Celor mai mulţi le este teamă sau ruşine să vorbească despre el. Sunt totuşi cei care îl recunosc aşa cum el este şi privesc către el ca un „şut în fund” înspre înainte, prin care pot reuşi. Totul depinde de atitudine, de ceea ce priveşti: dezastrul eşecurilor sau faptul că ai rămas în picioare şi încă mai poţi schimba ceva. Trecutul poate fi înţelepciune sau… teama de eşec a prezentului.
Dacă prezentul ne influenţează viitorul, trecutul afectează prezentul. Cu înţelepciune şi curaj, trecutul poate fi o pârghie pe care se clădeşte viitorul în prezent. Înţelepciunea trecutului e ca un dascăl de la care sunt multe de învăţat, ca un profet care previne un rău ce se poate întâmpla sau… o fundaţie pe care se poate începe a se clădi. În scurt timp, anul acesta se va numi trecut. Dacă ai ajuns până aici, indiferent ce a fost, ai reuşit. Un singur gând să te mai lege de ceea ce a fost: care este înţelepciunea trecutului?

Râia societăţii - "Nesimţiţii nu se nasc, se fac" - episodul 11

Râia societăţii - episodul 10

Nesimţitul chefuieşte
Este trecut de ora 23:00. Întruna din clădirile cu patru etaje, lăsate moştenire de la tovarăşul „împuşcatul”, e mare panică şi mult nerv. Aici stau adăpostite, ticsite, 20 de celule sociale, despărţite între ele de un zid de cărămidă. Tensiunea pare că survine de la etajul doi al blocului, de la apartamentul nouă, şi a început acum două ore. Aici e mare sărbătoare: nesimţitul îşi sărbătoreşte ziua când măsa l-a împins din lichidul amniotic în lumea celor vii pe care avea mai târziu să o îmbolnăvească prin comportamenul lui.
Atmosfera este încinsă: ritmuri orientale cu versuri româneşti, decibeli la maxim, chiuituri, bătături în podea, puicuţe care urcă şi coboară pe casa scării şi sticle care se sparg de îndată ce se golesc. Între petrecăreţi, înjurăturile înlocuiesc cuvintele de politeţe sau numele proprii. Vecinii sunt exasperaţi. Pensionarii de la etajul unul bat disperaţi în calorifer cu tigăile, la parter o mamă se chinuie să-şi adoarmă odrasla iar ceilalţi locatari fac exces de distonocalm şi somnifere. Poliţia e încă pe drum... de două ore (probabil că şi la ei e chef de chef, sau poate „nechef”...de lucru). Un vecin mai îndrăzneţ, cu inima chitită în piept ştiind cu cine are de-a face, porneşte înspre salvarea comunităţii. Se opreşte la apartamentul cu pricina şi bate cu pumnii în uşă. Întrun final, din îmbulzeala de decibeli şi chiuituri, apare sărbătoritul în uşă: „Pe tine cine dracu te-a invitat? / Domnule da’ dumneata nu ai pic de bun simţ, îţi baţi joc? Ai făcut un balamuc din scara asta, lumea nu poate închide un ochi de zgomotul vostru! Daţi naibii muzica aia mai încet şi terminaţi odată cu strigătele şi ţipătele astea! / Auzi moşule, adică nici măcar vineri seara nu pot să-mi fac de cap?! Păi dăo-n p… … odată pă an e ziua mea, vreau să simt şi eu că trăiesc. Şi apropo… v-am lăsat scris la avizier că în seara asta nimeni nu doarme, IEEEE! şi trânteşte uşa. Vecinul oripilat se întoarce blestemând şi înjurând, justificat ce-i drept, pe locatarul nesimţit care l-a ignorant cu nonşalanţă: “Mai bine te făta măta întrun lighean cu ciaunură, tuţi gura mătii de nesimţit” şi se întoarce la nevastă-sa mai disperat decât era.
Dacă unii au scris despre o noapte furtunoasă, nesimţitul se numără printre cei care se pricep cel mai bine să facă astfel de nopţi, furtunoase şi oripilate. Acest beteşug social reuşeşte să facă tot mai multe victime. Lumea modernă a reuşit să găsească antidot pentru aproape toate bolile, numai pentru nesimţire nu. Se spune să nu răspunzi nebunului după nebunia lui. Şi totuşi mă întreb, în cazul descris mai sus, dacă nesimţitul ar fi fost împuşcat în cap de un locatar exasperat, cu permis de port armă bineînţeles ca să fie totul legal, de ce nu ar fi considerat gestul ca legitimă apărare?

Casa lui Isus din Nazaret descoperită

Săpăturile din vechiul oraş Nazaret aduc la suprafaţă casa unde ar fi putut locui Isus, Maria şi Iosif. Potrivit conducătorului arheologilor antichităţii, care lucrează la aceste săpături, locul datează din secolul I-II al erei noastre. Casa descoperită, una foarte modestă cu două încăperi şi o curte mică, a fost descoperită în apropiere de Biserica Buna Vestire, construită în anul 1969 pe rămăşiţele unor temple antice. Până în prezent săpăturile în aria oraşului Nazaret nu au adus la suprafaţă decât câteva morminte. După declaraţia directorului pe săpături arheologice, Yardeny Alexandru, oamenii de ştiinţă au avut pentru prima dată şansa să privească Nazaretul vremii lui Maria, Iosif şi Isus.

Sursa: Prochurch.ru
Traducere si adaptare: Darius Cornean

Campionatul Mondial de strambat

Concert de colinde

concert part 1 from Florin Iosif on Vimeo.

Concert partea a-II-a from Florin Iosif on Vimeo.

Andy McKee - Rylynn - Acoustic Guitar

Râia societăţii - "Nesimţiţii nu se nasc, se fac" - episodul 10

Râia societăţii - episodul 9

Nesimţitul romantic
Vă vine sau nu să credeţi dar... chiar există nesimţiţi romantici. Şi poate nici nu e greu de crezut dacă ne gândim că romantismul ca şi concept este o mişcare contra raţionalismului. Dar nu despre nesimţitul ca şi susţinător al acestui concept voi scrie ci despre acel atribut al unei persoane care manifestă sensibilitate, exaltare, pasiunea într-un mod creativ şi care, culmea, se regăseşte la nesimţit. Modul însă în care se manifestă romantismul la acest individ îl face să fie grosolan, dăunător, de combătut şi bineînţeles un subiect nou de “bărfit” pentru mine cel puţin.
Într-o seară, pe când mă întorceam acasă, am zărit doi indivizi, un el şi o ea, ieşiţi la o plimbare şi la câteva luuungi schimburi de salivă (buchon a la buchon). De fapt, înainte să îi zăresc i-am auzit… de la vreo 20 de metri: Alo, alo, te-am sunat să-ţi spun / Alo, alo că te iubesc ca un nebun / Alo, alo nu-mi închide telefonul / Că mi-e dor de tine şi nu mă i-a somnul/ Alo alo … era vocea idolului “Adriano minune” din megafon care întreţinea spiritual romantic dintre ei; a trecut vremea lui Chris de Burgh sau Mariah Carey. Dar cică gusturile nu se discută (dacă manelele pot fi considerate “gust”). Ajuns aproape de ei am observat afecţiunea “domestică” dintre ei: brânca lui era în buzunarul ei măsându-i fesele şi din când în când strângând de ele pentru a măsura poate cantitatea de celulită depusă. (dacă ar şti bunica mea despre această “libertate” s-ar răscoli în mormânt). La un moment dat muzica saltă adrenalina îndrăgostitului şi acesta începe să-şi pună în valoare corzile vocale în urechile iubitei şi a altor trecători aflaţi pe o rază de aproximativ 80 de metri.
“Cine s-ar fi gândit acum 20 de ani la aşa o libertate?” exaltă unii. Dar eu mă întreb cine oare s-ar fi gândit că această libertate ne poate fi aşa de toxică, fatală chiar, datorită modului în care ne raportăm la ea. Libertatea aceasta a devenit un cadru ideal în care prostia şi nesimţirea să fie pusă în scenă. Mulţi se folosesc de ea, abuzează şi chiar se simt încurajaţi de ea să-şi etaleze comportamentele grosolane, Dar să nu uităm că “nesimţiţii nu se nasc, se fac” ceea ce presupune o responsabilitate şi o implicare a oamenilor normali în eliminarea sau măcar punerea în carantină a acestui beteşug social numit nesimţirea.

În amintirea eroilor de la revoluţie

editura CASA CĂRȚII

Ghid de artă creștină, Michelle P. Brown
Acest ghid este o trecere în revistă a artei creștine ce cuprinde începuturile, drumul cultural și istoric, interesul pentru artă de-a lungul istoriei creştinismului cu etapele ei de indiferență sau exces, până în epoca modernă. Cartea nu se adresează doar celor care știu să îmbine culorile sau să cioplească piatra, ci tuturor celor interesați de patrimoniul cultural al lumii sau de înțelegerea forței emoționale și estetice a artei. Totodată veți descoperi lucruri interesante cum ar fi faptul că păunul era unul din simbolurile creștinismului primelor secole, despre a cărui carne se credea că nu putrezeşte devenind astfel un simbol ideal al Învierii, sau că gălbeneaua, care în lumea veche simboliza renașterea.
Veți afla că cel mai cunoscut dintre simbolurile creştinismului, peştele, pentru care termenul grecesc este Ichtus, a constituit un acrostih, lămurit de Tertulian, unul din părinţii Bisericii secolului al III-lea, literele sale putând fi dezvoltate spre a forma expresia în greacă Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Arta creştină a transmis de-a lungul istoriei învăţăturile religioase prin simboluri şi imagini recognoscibile reușind să unească puncte comune semnificative între artă, credințele creștine și contextul social. Grigore cel Mare a spus „În imagini citesc cei neştiutori de carte”, reușind să surprindă rolul artei în stimularea meditației private și a unei reacții afective și intelectuale din partea individului. Sfânta Scriptură susține această abordare vizuală prin mijloacele metaforice cu care caută să comunice conceptele extraordinare şi mecanismele ştiinţifice prin care planul lui Dumnezeu a fost îndeplinit.

Consiliere și psihoterapie pastorală, dr. Sorin Săndulache
A apărut pe piața românească o carte de specialitate, scrisă de autor român, care tratează problematica consilierii creștine din punct de vedere teoretic și practic, la un nivel științific și teologic de calibru.
Lucrarea dr. Sorin Săndulache este un manual laborios care are capacitatea de a-l conduce pe cititor într-o comunicare intrapersonală spre adâncurile și problema sufletului. Este o sinteză care deschide orizonturi spre descoperirea și înțelegerea câtorva dintre structurile și funcțiile psihicului omenesc, la care cititorul poate face referință pentru înțelegerea proprie și a semenului său. Lecturarea acestei cărți realizată cu iscusință și profesionalism, devine un instrument redutabil nu doar pentru slujitorii din segmentul social și religios, profesori sau studenți, ci pentru oricine este implicat în cea mai nobilă și îndeosebi cea mai grea muncă, aceea a lucrării cu sufletul oamenilor. Cu experiență și competență medicală, teologică și filozofică autorul sintetizează lucrarea în două părți: generală, cuprinzând datele teoretice ale consilierii și psihoterapiei de orientare creștină, și aplicativă, tratând domeni ale aplicării consilierii și psihoterapiei.
Valoarea informațiilor acestui volum recomandă cartea și consider că toți ar trebui să avem în bibliotecile noastre un astfel de exemplar, indiferent de aria de slujire sau activitatea profesională.

bookreview by Darius Cornean

Nesimțitul la biserică

Râia societăţii - Episodul 8

Râia societăţii - Episodul 9
Pentru mulți dintre noi Duminica este una din cele mai așteptate zile ale săptămânii. Ne bucurăm că în sfârșit vom avea timp să ne bătucim fundurile în pat și să ne potrivim coloana la orizontală după ce am alergat o săptămână care pe unde a trebuit;”în sfărșit mă pot îngriji și de mine” ar spune frustrată românca, muncitoare în trei schimburi (dintre care două acasă la ea). Asta bineînțeles împreună cu satisfacția că am scăpat de gura pocită și fața hidoasă a șefului sau de notorii nesimțiți de care ne-am izbit zilnic peste tot și oricând. Acestea și poate încă câteva ne sunt dorințele pentru “sfânta zi odihnitoare de Duminică”. Și pentru că unii dintre noi nu vrem să neglijăm sufletul, măcar Duminica facem efortul și ne târâm trunchiurile către Sfânta Biserică: un Doamne ajută în vremurile astea de criză, ne poate scăpa de multe belele.
Nesimțitul, după cum am observat până acum din episoadele anterioare, este un personaj prezentă în mare parte din timpul și spațiul în care ne mișcăm. Și de ce nu ar veni și la biserică? Măcar aici, într-un spațiu sacru, există speranța că acest personaj nu doar că se va abține de la anumite obiceiuri, ci chiar se va gândi la schimbare. Realitaea însă e alta. Spectacolul nesimțirii continuă și aici.
E ora 10:20. Nesimțitul pășește cu pași încrezători pe poarta bisericii și se plantează tocmai în fruntea enoriașilor, cât mai aproape de vorbitor ca să se asigure că va fi observat de toți. A întârziat doar o oră și 20 de minute. Mestecă gumă ca o cămilă pregătită să scuipe. Aruncă câteva priviri peste umăr să se asigure că a scanat aproape tot poporul. După 15 minute personajul nostru are probleme cu vezica și nimeni nu trebuie să-l acuze că va răspunde nevoilor fiziologice. Peste încă 20 de minute sună telefonul, nu pe vibrații că nu e la modă. Vorbitorul se vede nevoit să ia o pauză iar nesimțitul pășește din nou către ieșire pentru a răspunde la ”apelul de urgență”. Nu a ajuns încă afară și îi poți auzi convorbirea: ”Alo? Zi mah că mis la biserică”. După 10 minute revine în lăcașul de închinare ocupând același loc fruntaș pe care l-a avut anterior. Slujba e aprope gata. Părintele se pregătește să încheie. Individul nostru nu mai are stare. Își freacă fundul de scaun și în cele din urmă își pune ”bunul simț” la bătaie și pleacă înainte ca părintele să zică amin.
Unii ar spune că exagerez. Alții m-au asemănat cu un vânător.... de nesimțiți. Prea critic și uneori relatările mele depășesc lumea noastră mondenă. Aș vrea să fie așa, o fabulație literară și un simplu joc de cuvinte. Realitatea însă e alta. O boală socială care, cel puțin în societatea românească, a devenit o normalitate, o atitudine cool care se promovează la orice vârstă, sub diferite forme și la aproape toate nivelurile sociale. Noi însă să fim ignoranți și încrezători, ar spune unii. O să trăim bine pentru că alesul nostru președinte ne tot repetă asta și o va face încă cinci ani de acum înainte: ”Să trăiți bine!”

DATE REALE?

Am accesat de curiozitate siteul oficial al Biroului Electoral Central si in urma ultimelor rezultate postate la ora 15 apar niste NEPOTRIVIRI CEL PUTIN INTERESANTE






















NOTA: Ceea ce mi s-a parut interesant e un dezacord in datete afisate: numarul voturilor validate exprimate(a) cu numarul voturilor nule(b) adunate nu dau numarul total al alegatorilor prezentati la vot. Mai simplu si matematic: a+b=c, unde "c" in cazul de fata NU ESTE EGAL CU A+B. LE-A SCAPAT??